Tata m-a învățat să respir. Unu cu unu, doi cu doi. Adică inspiri de două ori, o dată pe un picior, o dată pe celălalt. Expiri de două ori, o dată pe un picior, o dată pe celălalt

N-am știut niciodată dacă a făcut-o special – ca o formă de meditație –, dar pentru mine asta a rămas. După 20 de ani, încă trebuie să mă concentrez să respir corect atunci când alerg. Am urât întotdeauna să fac asta, încă din diminețile în care el mă scula militărește din pat să dăm ture de Antiaeriană. 

Tata a murit în noiembrie 2020. Nu de COVID-19, ci de încăpățânarea de a nu se duce la spital când a făcut un infarct, pe care l-a dus pe picioare vreo patru zile. Patru zile în care bunică-mea de 80 de ani a fost îngrijorată în tăcere, dar convinsă că o să treacă. În familia Cristu toate trec, într-un fel sau altul. În ziua patru, prietena lui n-a mai suportat pleiada de simptome, așa că a sunat la 112. Saturație de oxigen sub 80, îngrijorare mare.

Tata a murit în aceeași noapte la Municipal. Același loc în care m-am născut și tot același în care, acum șase ani, i-am șters bunicului meu voma cu sânge de pe tricou, pentru că nu era niciun asistent din Gardă disponibil s-o facă. Încă nu pot să mă apropii de spitalul ăla fără să-mi transpire palmele și fără să-mi fie asaltată retina de imaginile de atunci. 

Pe tata îl cheamă Dan-Grunius Cristu. Numele nostru o să moară odată cu mine, pentru că am 36 de ani și nu intenționez să fac copii. Chiar dacă s-a născut pe 23 aprilie ’68, de ziua Sfântului, nu-l cheamă Gheorghe. În schimb, Grunius e un nume generat de un calculator cât o cameră de la Institutul de Fizică Atomică (IFA), cu care tatăl lui s-a jucat îndeajuns de mult încă să iasă asta. I se zicea Gruni. Sau Dan, dacă era la birou sau făcea ceva greșit. Greșelile lui erau dese, la fel ca și momentele lui de luciditate, atunci când nu se autodistrugea într-un șir nesfârșit de pahare cu alcool.

Gruni mi-a fost tată. Dan, nu prea. Încă mă mai gândesc la el ca la două persoane și probabil una dintre ele e inventată în capul copilului-Sandra care a avut întotdeauna nevoie de el. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Sandra Cristu

Parteneriat media