The Economist: Sustinerea pentru extinderea UE, confruntata cu o noua amenintare

Chiar si dupa standardele Bruxelles-ului, unde retorica si realitatea duc vieti separate, saptamana aceasta a fost socanta. Momentul culminant, la 6 noiembrie, a fost prezentarea, de catre Comisia Europeana, a raportului sau anual privind tarile care asteapta in continuare integrarea in Uniune.

Cotidianul The Economist, citat de Rador, scrie ca, de-a lungul anilor, Comisia a incercat sa faca procesul de aderare cat mai tehnocrat posibil, in speranta ca dinamismul procedural il va putea impinge peste lacunele politice.

Ca de obicei, rapoartele de anul acesta au avut un ton anost, amestecand criticile elegant cocolosite (in Croatia, „conceptul conflictului de interese este putin inteles”) cu laude usor alarmante (plangerile referitoare la tortura din Turcia sunt in scadere, Albania are o noua lege destinata „instigatorilor certurilor sangeroase”).

Un document strategic insotitor a determinat mai multa agitatie, amintind guvernelor nationale de ce este importanta mentinerea portilor deschise. Extinderea UE a facut Europa mai democratica si stabila, a reunificat un continent candva divizat si a injectat competitivitate unui bloc doar pe alocuri pregatit pentru globalizare.

Dar apoi a venit momentul edificator, o data cu invazia stirilor de ultima ora.

Chiar in timp ce sefii largirii pledau pentru acordarea cetateniei UE pentru milioanele de turci, croati si alti locuitori ai Balcanilor pe „termen mediu pana la lung”, alte oficialitati se confruntau cu evenimentele din Italia, unde guvernul a adoptat un decret pentru a permite expulzarea imigrantilor comunitari considerati o amenintare la adresa ordinii publice.

Oficialitati ale Comisiei au confirmat ca libertatea de deplasare a unui cetatean al Uniunii Europene poate fi astfel ingradita, cat timp expulzarile nu vizeaza un intreg grup etnic sau nationalitate. Chiar si aceasta prevedere parea depasita cand politia italiana, cu fete sumbre, sustinuta de buldozere, a nivelat maghernitele locuite de romani.

Giuliano Amato, ministrul de interne al Italiei, a spus ca regulile UE privind libertatea de miscare sunt inadecvate in fata sosirii a 500.000 de romani.

The Economist noteaza ca largirea evoca deja imagini inspaimantatoare pentru multi: fabrici mutate in est, in cautare de forta de munca ieftina, muncitori ieftini care se muta in vest, nemultumiri privind atitudinea prea pro-americana a noilor membri care in acelasi timp se grabesc prea tare sa provoace Rusia. Daca se ajunge la asocierea cu migratia necontrolata, vor fi consecinte grave.

Intr-un sondaj de opinie din anul 2006, alegatorii britanici sustineau la limita intrarea Turciei, cu 42-39%, desi aceasta perspectiva ii irita pe altii (81% din austrieci sunt impotriva, arata acelasi sondaj).

Ministrii britanici sustin de mult timp cauza strategica a primirii Turciei (deseori in van, in conditiile in care unii oficiali de la Bruxelles presupun ca entuziasmul britanic este doar o stratagema pentru largirea clubului pana la punctul de irelevanta).

Insa chiar si in Marea Britanie s-ar putea ca lucrurile sa se schimbe, caci presa se umple cu istorii nelinistitoare despre noii migranti din Europa centrala si estica. Multi ani, Neil O’Brien, director al agentiei Open Europe, de orientare eurosceptica, a intrebat grupurile britanice ce le inspira cuvintele „Uniunea Europeana”.

Pana acum, raspunsul era de obicei birocratie si sursa de castiguri facile. Dar cel mai recent grup care a raspuns sondajului a propus un nou cuvant: imigratie.

In niciun caz nu este nevoie ca o persoana sa se opuna largirii pentru a nu se simti la largul ei in privinta tarilor care asteapta acum la coada pentru a intra in Uniunea Europeana, scrie The Economist. Turcia si candidatii care mai raman din Balcani sunt cazuri grele: de aceea se mai afla inca la coada.

Piesele usoare ale lumii foste comuniste – tari cu crestere rapida conduse de fosti disidenti sau oameni de afaceri suavi, cu capitalele pline de geme ale arhitecturii hanseatice sau habsburge – au aderat la club in 2004.

Se crede de asemenea, ca, pentru a cita un diplomat, „Romania si Bulgaria au intrat prea devreme” si, de atunci, s-au indepartat de reforme.

Probleme cu absorbtia noilor tari membre au existat, insa, si in trecut – Grecia si Portugalia, de pilda, noteaza The Economist. Dar procesul este mai solicitant acum, cand Uniunea face atat de mult. Pe vremuri, noii membri erau supusi presiunilor pentru a recupera intarzierea economica si a-si deschide pietele, in schimbul transelor de asistenta.

Acum, ele trebuie sa tinteasca adoptarea monedei unice (Slovenia utilizeaza deja euro) si intrarea in zona granitelor libere Schengen (pe cale sa se extinda luna viitoare).

Politia si tribunalele din toate statele membre ale UE sunt sub observatie atenta, datorita initiativei „recunoasterii reciproce” a sentintelor altor instante si a unor proceduri de felul mandatului de arestare valabil pe tot cuprinsul Europei.

Marele targ

Strategia pentru Turcia si Balcani a insemnat, pana acum, evitarea a doua optiuni nefaste: fie primirea anticipata a tarilor, fie amanarea atat de mult a intrarii, incat ele sa renunte la reforme si sa intoarca spatele Europei.

Aceasta strategie a fost urmata prin intermediul unui mare targ: UE impune conditii usturatoare pentru aderare, fiind in schimb crezuta cand spune ca scopul final este statutul de membru.

Din pacate, apreciaza The Economist, prea multe guverne nationale au compromis ambele mesaje.

Astfel, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a spus ca Turcia nu ar trebui sa adere niciodata la UE si a sugerat ca orice noua largire nu este in nici un caz inevitabila (desi o comisie a Reformei constitutionale franceze prezidata de fostul premier Edouard Balladur a recomandat, de curand, renuntarea la prevederea visata de predecesorul lui Sarkozy, Jacques Chirac, de a supune orice largire dupa cea a Croatiei votului alegatorilor francezi).

Pe de alta parte, s-au inregistrat mesaje diverse si in privinta conditiilor de aderare. Croatia nu este chiar pregatita pentru intrare, spune o oficialitate (crima organizata ramane o preocupare majora). Dar va obtine probabil incuviintarea in jurul lui 2010, datorita prietenilor sai din clubul habsburgic al tarilor din fostul Imperiu austro-ungar.

Concluzia The Economist: Uniunea Europeana se vede proiectata in cel mai prost scenariu cand distanta dintre retorica sa si realitate devine prea mare. Privind largirea, acest moment s-ar putea apropia. Marele targ cu candidatii se clatina si pactul increderii cu cetatenii UE este in forma proasta. Liderii politici trebuie sa acorde acestei situatii o atentie mai mare. In caz contrar, nu doar Bruxelles-ul va fi socat de stirile de senzatie.