Theresa May se va întâlni sâmbătă cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman
Premierul Marii Britanii, Theresa May, se va întâlni sâmbătă cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, cu care ar urma să discute despre situația din Golful Persic și tensiunile dintre Statele Unite și Iran, a anunțat purtătorul de cuvânt al lui May, citat de Reuters, scrie Mediafax.
Întâlnirea va avea loc în cadrul summit-ului G20 de la Osaka. May, care se află la final de mandat, se va întâlni vineri și cu președintele Rusiei, Vladimir Putin și cu președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, iar sâmbătă cu premierul Australiei, Scott Morrison și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
„Premierul va profita de această ocazie pentru a discuta subiecte privind situația din regiune cu prințul moștenitor, inclusiv necesitatea de dezamorsare a tensiunilor din Golf, dar și despre necesitatea ca toate părțile implicate în conflictul din Yemen să se așeze la masa negocierilor”, a informat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.