Sari direct la conținut

Tim Burton vorbește din nou la superlativ despre timpul petrecut în România, fără să elucideze marea întrebare din jurul serialului pe care l-a filmat la noi

HotNews.ro
Tim Burton vorbește din nou la superlativ despre timpul petrecut în România, fără să elucideze marea întrebare din jurul serialului pe care l-a filmat la noi
Tim Burton alături de actrița Jenna Ortega, protagonista serialului „Wednesday”, în timpul filmărilor în România, FOTO: LMK / Landmark / Profimedia

Regizorul american Tim Burton și-a amintit din nou cu plăcere de experiența pe care a trăit-o în România în timpul filmărilor pentru „Wednesday”, cel mai urmărit serial în limba engleză produs vreodată de Netflix, fără să răspundă însă la marea întrebare din jurul filmărilor: de ce a plecat producția din țara noastră după primul sezon?

Cineastul american în vârstă de 65 de ani a amintit de filmările din România în timpul unui amplu interviu acordat revistei Variety, după ce a fost interpelat despre un subiect complet diferit. Burton, care e cunoscut pentru faptul că acordă interviuri foarte rar, a vorbit cu jurnaliștii de la Variety pentru a-și promova viitorul film Beetlejuice Beetlejuice, care urmează să aibă premiera în cinematografe în data de 6 septembrie.

„Cei 5 ani trecuți între Dumbo (n.r. anteriorul film al lui Burton) și Beetlejuice Beetlejuice ar putea marca cea mai lungă perioadă de timp trecută între două filme ale tale…”, i-a spus regizorului jurnalistul Todd Gilchrist de la Variety.

„S-a simțit ca și cum a existat o schimbare în perioada COVID, când totul era în aer. Așa că, în loc să mă las purtat de astea, am lucrat doar la propriile mele sentimente și chestiuni personale. Apoi a apărut Wednesday. Asta m-a reconectat cu a face lucruri. Am mers în România și am simțit că a fost o tabără de sănătate în ceea ce privește creația. A decurs atât de bine”, a răspuns Burton.

Tim Burton spune că filmările la „Wednesday” au venit într-un punct în care se gândea inclusiv la retragere

Regizorul a dezvăluit de asemenea că filmările la Wednesday, ce au avut loc în România între septembrie 2021 și martie 2022, l-au ajutat să își găsească din nou inspirația creativă într-un punct dificil al carierei sale și că s-a gândit inclusiv la retragere.

„Sincer, după Dumbo chiar nu știam [ce să fac]. M-am gândit că asta ar putea să fi fost totul, serios. Puteam să mă retrag sau să devin… păi, nu aș fi devenit un animator din nou, partea aia s-a încheiat”, le-a spus el celor de la Variety.

„Dar asta (n.r. filmarea Wednesday) m-a reenergizat. De multe ori, după ce intri la Hollywood, încerci să fii responsabil cu ceea ce faci cu bugetul și toate celelalte lucruri [pe care le ai la dispoziție], dar uneori te poți pierde puțin. Asta mi-a reîntărit sentimentul că este important să fac ceea ce îmi doresc să fac, fiindcă toată lumea va avea de câștigat”, a adăugat el.

Burton a avut cuvinte de laudă la adresa țării noastre și în singurul interviu pe care l-a acordat presei din România, publicat de site-ul urban.ro înainte de premiera serialului care avea să se dovedească un succes uriaș la nivel global.

Regizorul a descris timpul petrecut în România drept „ceva memorabil”

„Mi-a plăcut foarte mult că s-a filmat în Romania, a fost ca o nouă experiență în care eram și eu pus, nu doar în partea de producție și regie film. Am crescut uitându-mă la filme cu monștri, cu vibe-ul creat de ceea ce însemna Transilvania, Munții Carpați si poveștile cu Dracula și, să vin să experimentez totul direct, e ceva memorabil”, a povestit el pentru urban.ro.

„Pentru că, de fapt, ce am descoperit la fața locului a fost că oamenii sunt extraordinari, pe bune. Foarte muncitori, foarte atenți la detaliile meșteșugului lor și asta a fost foarte inspirațional pentru mine. E foarte plăcut cand faci ce-ți place cu oameni care-ți plac”, a mai spus el.

Mai mulți actori din serial, printre care protagonista Jenna Ortega și Gwendoline Christie, au făcut comentarii asemănătoare pentru HotNews.ro.

Cu toate acestea, Netflix a confirmat oficial în luna mai a acestui an că filmările pentru al doilea sezon al Wednesday s-au mutat din România în Irlanda, după ce informația a fost dezvăluită inițial „pe surse” de presa de la Hollywood în noiembrie 2023.

Sezonul 2 al serialului Netflix se filmează în Irlanda

În presa din România au apărut mai multe ipoteze privind decizia producătorilor de a muta producția din România. Potrivit unor relatări, marea nemulțumire a fost legată de „umflarea” costurilor de către furnizorii români când aflau că urmează să se facă filmări pentru un serial al Netflix.

Cealaltă variantă majoră vehiculată este că producătorii de la Netflix au fost induși în eroare cu așa-zisa schemă de „rebate” a guvernului român, una care presupune returnarea de către stat a unui procent din investițiile și cheltuielile alocate de producătorii de film pe teritoriul României. Doar că guvernul nu a alocat finanțările necesare timp de mai mulți ani, inclusiv în perioada în care a fost filmat serialul Wednesday la noi.

Nici Tim Burton, nici Netflix, nu au confirmat vreuna dintre ipoteze și nu e exclus ca decizia plecării din România să fi fost luată din cauza unui cumul de factori. Burton nu a vorbit despre acest subiect nici în timpul noului interviu acordat revistei Variety.

Cert este că Irlanda, o țară care nu este deloc străină de producțiile cinematografice cu buget mare, a jubilat după anunțarea deciziei. Agenţia de stat Screen Ireland a confirmat că sezonul 2 al serialului Netflix va fi „cea mai mare producţie” care s-a filmat vreodată în această ţară în ceea ce priveşte cheltuielile.

„Sunt încântat să văd că Irlanda continuă să fie aleasă ca locaţie pentru a filma seriale şi filme, ceea ce susţine economia noastră, creează locuri de muncă, ne pune în valoare talentele creative şi ne promovează ţara pe o scenă globală”, a declarat premierul irlandez Simon Harris în timpul unei vizite pe platourile de filmare ale serialului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro