Sari direct la conținut

Traian Basescu despre dosarul Alro: Managerii Alro mi-au spus ca timp de trei ani au dat spaga pentru a primi contracte

HotNews.ro

Traian Basescu, invitat de ziua sa la emisiunea „Nasul” de pe B1 TV a facut declaratii in legatura cu dosarul Alro, precizand ca important este de fapt cine a vandut Alro si de ce s-a facut tranzactia fara ca nimeni sa stie. Presedintele a continuat, spunand ca stia de spaga pe care Alro a trebuit sa o plateasca pentru a primi contracte si ca acesta este si motivul pentru care a trimis memoriile lor la Guvern impreuna cu o remarca usturatoare: problema sa se rezolve in interesul national. De asemenea, Traian Basescu a declarat ca s-a folosit de influenta sa pentru a-l schimba pe fostul director Hidroelectrica.

In legatura cu decizia CCR, privind neconstitutionalitatea legii educatiei, Basescu a declarat ca nu i-a cerut niciodata lui Lazaroiu sa voteze intr-un anumit fel si ca solutia este una discutabila. El a continuat, spunand ca legea educatiei este in acest moment prima care pune in centru elevul si educatia, acuzandu-l pe Andrei Marga de dezastrul din educatie.

  •  „Daca Ceausescu statea doar zece ani la conducere era un mare presedinte in istoria romanilor”, a declarat presedintele chiar in debutul emisiunii.

Declaratiile lui Traian Basescu:

  • Oamenii se plictisesc de toti. Ziaristii din presa scrisa au o viata mult mai lunga. In rest orice persoana publica prezenta frecvent in mass-media se erodeaza.
  • Eu cred ca oameni politici valorosi sunt in generatia ce urmeaza, insa la destul de multi am vazut lipsa de caracter: pasiunea de a veni aici si de a transforma orice incercare de a explica in altceva. Daca se poate, ataca presedintele, insa nu se vede ca inca are casul la gura.
  • Stiu un politician pe care l-am urmarit cu speranta, care a castigat multi bani de la companiile de carbun, bani multi a castigat atunci cand Mantog era director pe-acolo. Asta arata lipsa de caracter.
  • Legea pensiilor – eu le-am dat o sansa sa se consilieze: acel 63 de ani pentru varsta maxima la femei. Ce a iesit dintr-un gest destul de elegant, a iesit o demagogie in care domnii senatori au inteles sa tergiverseze. Atat putem face pentru tara, sa ne batem joc de proiectele legislative.
  • Sigur ca nu aici se opresc solutiile unui sef de stat. Se pot face eforturi diplomatice, discuti cu FMI daca tu consideri ca propriul tau Parlament este ostil Romaniei.
  • E o incercare pe care o fac de a-i trezi pe toti; viata politica nu inseamna doar interesul de a demola. Ai si interesul de a sedimenta unde este batalia politica si unde este interes national. Avem o sansa extraordinara de a ne redresa. 
  • Am vazut programul lui PSD, care este diametral opus tratamentului pe care Romania ar trebui sa-l aiba. Eu as fi vrut sa fie cateva chestiuni serioase despre care sa pot spune ca pot fi preluate (…) sunt elemente de coagulare. Nu poti sa faci asta.
  • Victor Ponta n-a reusit sa schimbe nimic in partidul sau. L-ati vazut cumva pe domnul Iliescu, pe domnul Adrian Nastase, pe domnul Hrebenciuc sustinand actiunea. Credeti-ma cand va spun ca in momentul de fata Geoana a fost inlocuit cu Crin Antonescu iar PSD ramane loial politicii de a crea dezordine si a schimba ordinea constitutionala prin orice alt mijloc numai prin vot nu: blocarea institutiilor, pentru a-si urmari interesele.
  • A fost o lupta formidabila in primul mandat, iar romanii au vrut sa vin si in al doilea. Nici eu nu reusesc sa fac ce ar trebui facut, pentru ca in acelasi timp trebuie sa lucreze si institutii, dar macar am satisfactia ca nu le-am dat tara pe mana.
  • N-as vrea peste un an, doi sa spuneti ca am zis lucruri trasnite. Eu va marturisesc ca am alta parere decat televiziunile mogulilor. Romania a fost tratata de un guvern cu 15 oameni dar a fost dusa peste perioada cea mai grea a crizei. Asa cum a fost guvernul asta, dar mentinand directia cu doar 15 oameni s-a asezat pe burta si a lasat ca un popor sa treaca peste el. A fost un guvern care n-a avut urma de sustinere si totusi s-a incapatanat sa treaca Romania peste criza.
  • Parlamentul trebuie sa dea tarii cele trei legi: salarizarii, pensiei si bugetului de stat.
  • Eu nu am pretentia ca toti parlamentarii sa inteleaga in profunzime cat de important este momentul celor 30-40 de zile care urmeaza. Nu beneficiaza de informatia necesara si nu sunt interesati sa o aiba. Informatiile sunt daca te uiti bine le poti intelege foarte usor. Ce ai de inteles altceva decat ca trebuie sa stii cat cheltuiesti cu salariile si pensiile.
  • In afara de perioada de razboi, Romania n-a avut un moment mai riscant ca acum. Noi suntem la capatul unui program in care ne putem duce sa luam drumul normal sau putem lua o curba in jos. E important ce facem in aceste 45 de zile. Populatia a platit perioada de recesiune a Romaniei.
  • Fac un apel public la responsabilitate. Eu nu pot promulga legi daca nu sunt votate in Parlament. Ne trebuie cele trei legi pentru ca Romania sa evite derapajul.
  • Stenograme: E o prostie daca oamenii precum Vantu isi imagineaza ca institutiile statului mai funtioneaza in functie de cine e la Cotroceni; se insala total. Din ce stenograma iese ca eu apas pe butoane? De ce credeti ca mi-ar conveni ca anumite persoane sa fie arestate sau ca pentru un parlamentar al PDL-ului sa fie ceruta arestarea de catre DNA?”

Despre Dosarul Alro:

  • Nu vreau sa intru in mizeria celor doua emisiuni, e foarte greu ca presedinte. Daca e ceva de interes, e cine a vandut Alro. S-a vandut fara sa stie nimeni unor rusi si cum au fost buni lui Voiculescu si aliatilor sai din PSD cand le-au vandut Alro, cand vin si cer energie electrica dintr-o data nu mai sunt buni.
  • Erau managerii lui Alro care au venit cu urmatorul mesaj: „de trei ani trebuie sa ne ducem sa dam spaga cu valiza la Ministerul Industriilor pentru a primi contract. Mai rau, suntem trimisi la cei care au contract de energie si ne dau energia electrica la pret de specula”. Pentru anul 2006, iata in ce situatie era Alro: ii lipsea 25% din necesarul de energie. Au incercat la Mininisterul Industriilor si li s-a cerut bani, mai mult decat atat au fost trimisi la Energy Holding sa ceara. Eu i-am primit in audiente, dupa ce au depus memorii, dupa ce au discutat cu consilierii mei: mai intai cu sefa canceleriei, cu Stolojan, cu Teodoriu care mi-au facut un referat cu situatia. Nu aveau 25% din necesar. Am transmis memoriile lor cu o remarca usturatoare pentru Guvern: rezolvati problema in interesul economiei nationale. Stiam ca li se cere spaga.
  • Domnul Voiculescu era alt baiat destept care cumpara de la Rovinari energie si vindea la metrou. Trebuia sa o vamuiasca domnul Voiculescu.
  • Sper ca Alro si alti consumatori sa nu mai cumpere prin intermediari, sa o faca direct. Ce consumator mai mare mare gaseste acel domn director, care nu ar trebui sa mai fie, care vine la televizor, mai mare ca Alro?
  • Pe directorul de la Hidroelectrica l-am vazut cum explica el ca „sigur, trebuie sa vand acestor giganti externi ca sa-mi dea banii inainte. Minciuna mai mare ca asta n-am auzit si nu stiu de ce domnul acela inca mai e director. Ce consumator mai mare gaseste el in exterior decat Alro Slatina? Ce garantie de consum mai mare sa ai decat Alro Slatina, Sidex Galati…iar Alro plateste energia inainte.
  • Inainte a fost Oprea Traian si a trebuit sa-l rog pe Ministrul Industriilor sa-l schimbe. Prin influenta mea a fost schimbat cel care spunea ca contractele sunt secrete ca si cum compania era mosia mamei lui. A ajuns foarte rau, oricum. E director adjunct. A fost inlocuit cu acest domn David, sustinut de Geoana. Nu a fost ideea lui Geaona de a-l sustine, ci a lui Vantu. Nu am facut influenta in detrimentul statului. Acum baiatul asta vine si ne explica cum trebuie sa dea el la Energy Holding, iar la piticul Alro nu poate sa dea direct.
  • Habar n-am cine a facut privatizarea si a dat-o rusilor, dar cine are ticalosia sa spuna ca Alro e baiat destept, cand el e consumator continuu, cand e ditamai compania, sa spuna ca trebuie sa ia de la unul mare.  E un atac mediatic.

Mitingul politistilor

  • La mitingul de pomina, care a costat pe un ministru scaunul, ministerul nu si-a facut treaba. Pentru mine, ministerul nu a actionat cum trebuie avand la comanda un ministru care pretindea ca stie si face tot si a actionat corespunzator cu un ministru nou fara experienta.

Decizia CCR

  • Eu nu am cerut lui Lazaroiu cum sa voteze. Eu n-am avut in vedere asta. Solutia CCR e mai mult decat discutabila.
  • Dupa ce domnul Geoana a facut aceasta intampinare la CCR, Parlamentul a programat ora si data asumarii raspunderii. Premierul nu s-a dus de capul lui, ci a avut o programare.
  • E conflict in interiorul aceleiasi puteri. Parlamentul a fixat data si ora la care guvernul sa-si asume raspunderea, in acelasi timp s-a anulat orice conflict.
  • Nu vad cum este posibil sa intrerupi o procedura legal acceptata. Cine spune Pralamentului sa intrerupa proceduta? CCR mai are un precedent: a fost un conflict intre mine si puterea judecatoreasca, care si-a fixat singura salariile. Judecata s-a dus si magistratii si-au luat salariile. Dar nu s-a bagat, poate doar sa constate o stare de conflict. CCR are obligatia de a constata conflictul.

Legea educatiei

  • Legea educatiei este prima care vine dupa dezastrul lui Marga, care pune in centrul elevul si educatia. E o lupta formidabila in vederea schimbarii abordarii. Cum sa nu mai fie rectorii in centru? Sa fie parlitul de elev? Cum sa fie parintele implicat in programa si sa nu mai fie unul care doar ca cotizeze?E o confrunatre intre un sistem nou si unul vechi care pune invatamantul in mijlocul unor brontozauri.
  • Marga a fost un dezastru. Il rugam in guvern sa nu desfiinteze liceele tehnice si imi raspundea ca ce stie un inginer. A distrus educatia din cauza unor interese.

Traian Basescu si-a aniversat, joi, 4 noiembrie ziua de nastere, implinind 59 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro