Traian Basescu: Din 2013 Romania nu mai are putere sa-si protejeze spatiul aerian/Este exclus sa avem in Romania un scut antiracheta rusesc. Rusia nu are doar flori pentru Romania
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, la TVR 1 ca Romania din 2013 nu mai are putere sa-si protejeze proriul spatiu aerian pentru ca „nu am avut bani sa cumparam avioane” fiindca procentele alocate din PIB ministerului Apararii au scazut si vor scadea. „Niciun stat european aproape nu mai resepcta angajamentele de alocare bugetara pentru modernizarea armatei. Romania, din 2013, nu mai are capacitate sa-si protejeze propriul spatiu aerian, pentru ca nu am fost in masura sa contractam necesarul de avioane care sa poata inlocui MIG-ul 21 Lancer. Este o realitate a noastra… Daca vom incerca sa gasim vinovati, ne va fi foarte greu.”, a declarat seful statului
Acesta spune insa ca Romania este unul din statele care isi respecta cu sfintenie angajamentele in raport cu NATO, fie ca vorbim de Balcanii de Vest, fie ca vorbim de Afganistan. „Suntem una dintre tarile care si-a dublat efectivele in Afganistan dupa Summit-ul de la Bucuresti, asa cum ne-am angajat”, a declarat Traian Basescu.
Declaratia a evnit in contextul unei discutii despre respectarea alocarii bugetare prentru securitate:” vorbim de discrepanta intre ce fac europenii si ce fac SUA; SUA isi aloca bugetul pentru aparare in mod matematic, ba uneori il si depaseste; …la summitul NATO se va ridica problema respectarii alocarii bugetare a statelor europene pentru aparare”, a spus Traian Basescu.
Presedintele Traian Basescu va participa in perioada 19 -20 noiembrie la lucrarile Summit-ului Aliantei Nord-Atlantice, gazduit de catre Portugalia, informeaza Administatia Prezidentiala. Vineri, seful statului va participa la reuniunea in format Consiliul Nord-Atlantic si la dineul de lucru, urmand ca in 20 noiembrie sa ia parte la reuniunea in format extins privind Afganistanul si la cea in format Consiliul NATO- Rusia.
Principalul subiect pe agenda aliatilor il constituie adoptarea Noului Concept Strategic. De asemenea, cu prilejul Summit-ului NATO de la Lisabona aliatii vor dezbate si adopta o serie de decizii cu privire la apararea antiracheta, viitorul misiunii in Afganistan, cooperarea cu Rusia sau procesul de reforma si transformare a Aliantei.
Vorbind despre relevanta acestui concept strategic nou, Traian Basescu spune ca el este extrem de importanta:
- In primul rand, pentru ca este legat de Bucuresti. Lansarea unui nou concept strategic pentru organizatie s-a facut la Bucuresti in 2008, cu ocazia summitului NATO s-a constatat necesitatea imbunatatirii si flexibilizarii conceptului strategic.
- In al doilea rand, noul concept strategic acopera integral, fata de conceptul strategic din ’99, cheltuielile Romaniei.
Principiul solidaritatii : Toti pentru unul si unul pentru toti. NATO isi asuma responsabilitati in gestionarea crizelor
Presedintele a subliniat ca a functionat articolul 5 legat de solidaritate, adica niciun stat membru nu este lasat in afara sistemelor de securitate ale NATO. „Daca vreti, este o modificare extrem de importanta in abordarea NATO cu privire la stabilitate. Spre exemplu, siguranta, stabilitatea nu mai sunt un reflex al vointei celor 28 de state membre. In noul concept strategic include aici si statele partenere. Mai mult decat atat, el vorbeste despre posibilitatea statelor partenere de a participa la decizie.”
Mai mult, in noul concept strategic, NATO isi asuma responsabilitati in gestionarea crizelor, lucru care nu se intampla pana acum, ca de altfel si importanta data statelor partenere, deci al doilea element de foarte mare noutate si actualitate. „Securitate prin cooperare se numeste acest concept, care implica si statele partenere. Nu in ultimul rand, as mentiona faptul ca Alianta isi asuma contributie la controlul armamentelor”, a declarat seful statului.
Acesta spune ca un punct extrem de important in ceea ce priveste decizia inca n-a fost clarificat, este daca Alianta se adreseaza unui proiect de renuntare la armamentele nucleare. Sigur, optiunea majoritara in interiorul Aliantei este sa se mentina capacitatea de interventie conventionala si sa se mentina capacitatile nucleare ca element de descurajare pentru statele detinatoare de armament nuclear, dar obiectivul pe care il spune raspicat Alianta este trecerea la un program de dezarmare nucleara, lucru extrem de important pentru pacea lumii.
Problema nu mai este acum doar Afganistanul ci si Pakistanul
- Chiar daca in documentul care se pregateste pentru Summit-ul NATO se vorbeste de intentia de incheie a misiunii in 2014, in acelasi timp se spune foarte clar intentie 2014, dar numai daca reusim sa predam intreg teritoriul Afganistanului in mainile fortelor de securitate afgane. Insa aici lucrurile trebuiesc dezvoltate. Deja nu mai este doar o problema care se numeste Afganistan, ci este o problema care se numeste Pakistan-Afganistan datorita slabiciunilor politice din Pakistan
- Al-Qaeda este retrasa aproape integral pe teritoriul Pakistanului si de acolo organizeaza lovituri impotriva fortelor Aliantei sau in Europa sau oriunde in lume.
Despre Colaborarea NATO- Rusia: Este exclus sa avem in Romania un scut antiracheta rusesc
- Noi sustinem inclusiv o formula comuna de creare a unui sistem global NATO pentru Europa. O formula comuna cu Rusia. Pana la urma, indiferent care sunt, daca vreti reminiscentele Razboiului Rece, fie ca sunt intr-o parte sau in alta, daca privim realist, dincolo de contradictiile pe care le avem, riscurile la adresa securitatii sunt similare. In niciun caz NATO nu este un risc pentru Federatia Rusa sau Federatia Rusa un risc pentru NATO. Nimeni din statele-membre NATO n-ar putea gandi un atac nuclear al Federatiei Ruse impotriva unui stat NATO sau invers.
- Intrebat daca acest proiect comun va deveni realitatea s-ar putea sa avem elemente ale unui scut antiracheta rusesc in Romania, asa cum vor fi cele americane, Traian Basescu a spus ca asa ceva este exclus. „Avem inca reminiscente ale trecutului in mentalul nostru, al politicienilor de varf chiar si nu pot spune ca sunt unul care vede Rusia pe o tara care are numai flori pentru Romania.”
Despre problema Transnistrie si a trupelor rusesti stationate acolo. „N-ar fi bine ca Romania sa fie implicata cu forte de securitate in Transnistria”
Traian Basescu spune ca un viitor comun al Securitatii europene presupune si rezolvarea acestei probleme, iar Moscova a dat semnale foarte serioase ca este dispusa sa discute cu Uniunea Europeana solutionarea problemei Transnistriei. Aceasta solutionare, in opinia presedintelui Basescu, ar putea insemna fie retragerea trupelor rusesti, fie inlocuirea acestora cu forte ale UE.
„Deci – atentie! – nu vorbesc de trupe romanesti. Nici n-ar fi bine ca Romania sa fie implicata cu forte de securitate in Transnistria, exact pentru a da credibilitate unei inlocuiri a fortelor din Transnistria, a fortelor Federatiei Ruse din Transnistria cu forte ale UE”, a avertizat seful statului