Trei case de avocatura se bat pentru contractul de consultanta in vederea privatizarii Oltchim
Ministerul Economiei trebuia sa selecteze pana la sfarsitul lunii iunie un consultant juridic pentru privatizarea Oltchim. Cel putin asa prevede scrisoarea de intentie agreata cu Fondul Monetar International. Deocamdata, procesul de evaluare a ofertelor este inca in curs de evaluare, urmand ca desemnarea castigatorului sa aiba loc spre finalul acestei saptamani, au declarat pentru HotNews.ro surse din Ministerul Economiei. La solicitarea HotNews.ro, Ministerul Economiei a precizat ca au fost depuse oferte din partea caselor de avocatura DRAGAN & MAZILU, MUSAT SI ASOCIATII si BENCLINOV SI ASOCIATII. Ministerul nu a facut publica valoarea estimata a contractului, invocand un articol din OUG 34/2006.
Potrivit reprezentantilor reprezentantilor de la Ministerul Economiei, angajarea consultantului juridic pentru privatizarea Oltchim pana la finele lunii iunie 2011 nu reprezinta un criteriu de referinta structural.
„23 iunie 2011 a fost termenul limita de depunere a ofertelor pentru atribuirea contractului de servicii de consultanta juridica prin care sa se asigure asistenta juridica pentru Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) in vederea angajarii unui consultant Banca de Investitii pentru pregatirea si derularea procesului de privatizare a SC Oltchim Ramnicu Valcea”, precizeaza Ministerul Economiei.
- „In ceea ce priveste valoarea estimata a contractului de consultanta, prezicem ca pentru acest proiect valoarea estimata se situeaza sub pragul prevazut la art. 57 alin 2, din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii”, sustine Ministerul Economiei. Acest articol arata ca o autoritate de stat este obligata sa publice in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene daca valoarea contractului este mai mare de 125.000 euro.
„In prezent, la S.C. OLTCHIM S.A. este in curs de derulare procedura de angajare de servicii de consultanta juridica necesare in procesul de selectare a consultantului de privatizare care sa acorda consultanta in pregatirea procesului de privatizare, prin efectuarea unei analize diagnostic pe aspecte tehnice, juridice, comerciale, financiare in baza careia sa propuna o strategie de privatizare a societatii”, mai arata Ministerul Economiei.
O contestatierespinsa de CNSC
Potrivit acestuia, a fost depusa si o contestatie din partea unui potential ofertant, fapt pentru care termenul pentru depunerea ofertelor a fost prelungit pentru solutionarea acesteia. Contestatia depusa a fost respinsa, ca inadmisibila, de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.
Avand in vedere ca in cadrul procesului de anagajare de servicii de consultanta juridica pentru privatizarea Oltchim, la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a fost depusa o contestatie din partea unui potential ofertant, termenul pentru depunerea ofertelor a fost prelungit pentru solutionarea acesteia. Contestatia depusa a fost respinsa, ca inadmisibila, de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, procesul fiind in prezent in curs de finalizare. Potrivit deciziei CNSC, societatea de avocati GRIGORESCU STEFANICA SI ASOCIATII SPARL a solicitat anularea caietului de sarcini pe motiv ca este nelegal si obligarea autoritatii contractante la emiterea documentatiei de atribuire cu respectarea dispozitiilor art. 2 si art. 35 din OUG nr. 34/2006, precum si a prevederilor art. 8 din HG nr. 925/2006. In decizie se arata ca procedura de atribuire este organizata prin „metodologie interna aprobata la nivelul conducatorului institutiei”.
Ministerul Economiei s-a angajat in fata FMI ca, pana la sfarsitul anului 2011, sa privatizeze Oltchim.
Statul controleaza prin Ministerul Economiei 54,79% din capitalul combinatului chimic Oltchim.
La finalul anului 2010, Oltchim avea datorii de 2,289 miliarde lei, cu 22% peste obligatiile de plata de la 31 decembrie 2009, de 1,879 miliarde lei. Combinatul a inregistrat in intervalul 2007-2010 pierderi cumulate de peste 745 milioane lei.
- Compania a fost inclusa pe lista celor 19 de societati de stat care vor fi monitorizate in noul acord pe doi ani care va fi incheiat de Guvern cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala.