Trei masuri de revizuire a Constitutiei, conform dlui Pirvulescu

Acum 13 luni eram în plină dictatură. E posibil să nu vă mai amintiți, au trecut atât de multe de-atunci. Sau poate n-ați detectat acest lucru nici pe vremea aia, cu tot efortul făcut de trusturile de presă ale unor politicieni / foști securiști – mari campioni ai democrației, după cum știe oricine – de a vă …informa despre asta. Nici măcar cancelariile occidentale n-au detectat, pe atunci, o asemenea problemă, cu tot efortul depus de aceiași. Sigur, spre deosebire de ce se poate întâmpla în studioul televiziunilor de partid (și, mă întreb, ce NU se poate întâmpla pe-acolo?), dacă faci o audiere în Parlamentul European trebuie totuși un minim de seriozitate. De exemplu, una dată de ”înarmarea” cu reprezentanți ai societății civile.

Bun, n-aș reveni la episodul respectiv doar de dragul unei ironii atât de străvezii, respectiv a unei demonstrații atât de clare. Nu l-aș reaminti dacă unul din acei ”reprezentanți ai societății civile” n-ar fi primit se pare o altă sarcină de partid. Mă refer la Cristian Pîrvulescu, și la anunțul liderilor USL că acesta va conduce nou Forum Constituțional. Va conduce, cu alte cuvinte, consultarea menită să transmită liderilor politici cum ar vrea societatea să fie schimbată legea fundamentală a României. Schimbarea Constituției e un subiect foarte important, asta e clar; în schimb, măsura în care Forumul condus de dl Pîrvulescu va avea o minimă importanță depinde în mod covârșitor de independența acestuia de ”părinții” de partid. Dacă toată această platformă va sfârși prin a confirma ce puteam auzi deja de la dnii Hrebenciuc, Antonescu și Ponta atunci va fi o deplină risipă de bani, efort, timp, spațiu mediatic etc.

Acum, o să spuneți că-i cer dlui Pîrvulescu să impună actualei puteri (și) măsuri cerute de fosta putere. Nici vorbă! De asemenea, nu-i cer să sprijine în mod special modificări constituționale pe care le-aș susține eu, alți reprezentanți ai societății civile, sau mai știu eu cine altcineva. Nu, nici măcar asta. Aș vrea de la dl Pîrvulescu să susțină în continuare acele puncte de vedere de principiu pe care le susținea dl Pîrvulescu în urmă cu 13 luni, atunci când deplângea în Parlamentul European problemele democrației noastre. Din punctul meu de vedere, cu toată sinceritatea, ar fi îndeajuns. Iată-le:

1. Abuzul de Ordonanțe de Urgență

E o problemă foarte veche, este și una serioasă din mai multe puncte de vedere. OUG-urile creează haos și imprevizibilitate legislativă, din pricina ușurinței cu care se pot adopta. Sunt de asemenea un mod de a ocoli parlamentul, pentru că intră în vigoare imediat, fără niciun fel de cenzură din partea instituției legislative. Iar, la momentul în care ajung la adoptare acolo, este foarte posibil ca parlamentul să nu mai poată practic anula efectele produse de ele. Abuzarea lor în acest fel are, repet, o istorie consistentă, aproape o tradiție. Cu toate astea, un precedent mizerabil s-a adăugat în intervalul acestor 13 luni, deși dl Pîrvulescu, în mod inexplicabil, pare că l-a ratat: cu concursul Avocatului Poporului, OUG-urile au ajuns să ocolească și cenzura Curții Constituționale, de exemplu pentru a altera instituții fundamentale, fie direct – schimbând legea CCR sau a referendumului, fie indirect – schimbând legea Monitorului Oficial. Acum un an abuzul de OUG se referea în principal la cantitate, între timp însă am asistat la un abuz înspăimântător făcut prin 2-3 OUG-uri.

Mai trebuie spus că problema e mai veche de un deceniu, și că revizuirea anterioară a Constituției, deși și-a propus să rezolve asta, a eșuat cât se poate de clar și de complet. E un eșec care trebuie înțeles, ca să nu-l mai repetăm: parlamentul din 2003 a introdus o condiționare în constituție: un OUG poate fi adoptat doar dacă reglementarea nu poate fi amânată, și trebuie motivată. N-a mers, ordonanțele au continuat să curgă. Revizuirea a mai făcut o limitare, substanțială de data asta: a exclus anumite domenii de la reglementare de urgență. Or, cele trei OUG-uri mai sus pomenite încălcau flagrant exact această prevedere! Și au produs efecte, pentru că, fără concursul Avocatului Poporului ele n-au putut fi supuse cenzurii Curții, și prevederea constituțională a rămas literă moartă. Aceste eșecuri duc la următoarea concluzie:

Limitarea abuzului de Ordonanțe de Urgență se poate face într-un singur mod: prin eliminarea lor completă din Constituție. Acest tip de legiferare e mai degrabă o excepție în constituțiile altor democrații. Dacă ele pot să funcționeze fără așa ceva, nu văd de ce statul nostru ar avea vreo problemă.

2. Corupția politică, clientelismul

Au fost acuzate apăsat de dl Pîrvulescu cu aceeași ocazie. Din nou, nu pot decât să fiu de acord cu viitorul președinte al Forumului Constituțional. Corupția politică este de asemenea o problemă gravă și veche a României, dar există și aici căi să îmbunătățim această situație și prin revizuirea Constituției. Și aici avem de învățat din experiența unor eșecuri. Împărțirea în demnitari politici și funcționari apolitici a eșuat, cel puțin din acest punct de vedere: a creat o clasă specială de funcționari de partid, de facto – ieșirea din partid fiind doar o formalitate. Diversele puteri au acționat pe principiul înlocuim funcționarii ”lor” cu funcționarii ”noștri”, legea fiind mai degrabă neputincioasă. Într-un caz și mai rău, funcționarii, în loc să fie apolitici au devenit ”multipolitici”, gata să facă treaba murdară a unui demnitar indiferent de partidul acestuia. Am asistat la proliferarea fenomenului ”grăjdanilor”, a funcționarilor care fac ilegalități de dragul șefilor politici. Avem deja un număr de sentințe în dosare de corupție în care funcționari inferiori primesc pedepse aspre în timp ce superiorii lor, politicieni sau șefi numiți politic, primesc sentințe mult mai ușoare sau scapă cu totul (vezi cazul ”Poșta Română”, ”Zambaccian” sau, cel mai nou, ”Electrica SA”). E o problemă aici, și putem lua exemplul legislației din alte state occidentale care au luat măsuri împotriva ei. Iar revizuirea trebuie să se asigure că acest tip de legislație are susținere, impunere la nivelul legii fundamentale.

De fapt, avem deja o astfel de legislație. Corupția politică poate fi identificată, nu doar la sursă, la actul propriu zis, ci și la destinație, la efectele acestuia. Corupția are ca scop, de obicei, producerea unui avantaj material autorului. Acesta poate fi identificat ulterior, în măsura în care averea sa este publică, poate fi controlată, și controlul poate produce efecte semnificative. Legislație anticorupție există, din păcate, este supusă constant unor presiuni, pentru că aceeași oameni care sunt vizați de aceste legi sunt și cei care au puterea să le schimbe. E o situație anormală, care poate fi foarte ușor îndreptată:

Integritatea trebuie să devină parte a legii fundamentale. Agenția Națională care se ocupă de domeniu trebuie să aibă la rândul ei suport constituțional. Faptul că înalții demnitari și funcționari publici trebuie să-și facă publică periodic averea, faptul că aceasta poate fi controlată, faptul că e permisă confiscarea ei pe baza imposibilității de a o justifica, toate astea trebuie prevăzute clar în legea fundamentală. În măsura în care se poate gândi o legislație care să împiedice înalții demnitari și funcționari să transfere vina penală asupra inferiorilor, și asta trebuie să primească suport constituțional.

3. Schimbarea legii electorale în interes partizan

Sigur, dl Pîrvulescu are anumite idei privind modul în care ar trebui să arate aceste legi, idei pe care nu le împărtășesc. În schimb, am susținut constant că avem o problemă, aceeași pe care dl Pîrvulescu o identifica vehement în urmă cu un an: volatilitatea legii electorale și tendința partidelor de a schimba aceste legi des și în preajma aplicării lor. Dl Pîrvulescu a fost foarte explicit împotriva acestei practici într-o luare de poziție a asociației pe care o conduce, din noiembrie 2011, acolo unde a citat și subliniat punctul de vedere de autoritate al Comisiei de la Veneția:

”desi legislatia electorala nu este gravata in marmura, ea nu poate, pe de alta parte, sa faca obiectul unor modificari constante. Schimbarea regulilor jocului chiar inaintea sau in timpul alegerilor nu favorizeaza alegerile democratice”
(Extras din Codul de bune practici în materie electorală, preluat de un comunicat APD semnat de Cristian Pîrvulescu)

Am răspuns aici acestei luări de poziție, puteți verifica faptul că, în această privință de principiu, sunt întru-totul de acord cu dl Pîrvulescu. Sigur, acesta și-a uitat de tot acest punct de vedere de principiu în august anul trecut, când alt tip de consultare electorală și-a modificat regulile cu câteva săptămâni înainte de desfășurare – mă refer la referendumul de demitere. Sper totuși ca această orbire să fi fost temporară, căci, repet, poziția de principiu e una cât se poate de validă, iar eu îmi exprim din nou susținerea. Spre deosebire de mine, în calitate de președinte al Forumului Constituțional, dl Pîrvulescu poate face mult mai mult – există o soluție categorică a acestei probleme, pe care deja am pomenit-o:

Constituția trebuie să prevadă că o modificare de substanță a legilor electorale nu poate intra în vigoare decât după următoarele alegeri generale sau referendum național desfășurate pe legea veche.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro