Trei presedinti: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu si statul de drept

Poate ca a sosit momentul unei comparatii intre cei trei presedinti ai Romaniei din perioada 1990-2012. Ii cunosc relativ bine si cred ca pot propune aici un inceput de discutie. Sa sugerezi, precum Ion Iliescu, serviciile psihologilor in raport cu un sef de stat care trage un semnal de alarma privitor la degradarea statului de drept este o performanta pe care o asteptam de la El Crin, cu a sa propensiune spre demagogia grotesca. Sa nu observi cum discursurile peneliste pun sub semnul intrebarii optiunea euro-atlantica a Romaniei este o proba de orbire pentru un om politic cu o minima doza de responsabilitate democratica. Dar este oare Ion Iliescu un asemenea om politic? Ar merita scris un studiu despre felul cum inteleg fostii sefi de stat din Romania post-decembrista sa mistifice realitatile zilei de azi. Acolo unde orice om cu bun simt detecteaza sugrumarea justitiei independente, Ion Iliescu si Emil Constantinescu identifica, in consens cu duumvirii din fruntea USL si cu magistrul Felix, lupta impotriva “tiraniei basesciene”.

Sa trimiti in derizoriu faptul ca Uniunea Europeana nu-si ascunde ingrijorarea despre tot mai pronuntatul deficit democratic din Romania nu este insa surprinzator de la patronul detasamentelor de asalt securisto-mineresti din iunie 1990, idolul, alaturi de Petre Roman, al muncitoarelor de la APACA si al purtatorilor de lanturi de la IMGB (“care face ordine”). La ora actuala, in loc sa se ocupe de pescuit ori de filatelie, Ion Iliescu iese vijelios in arena, adica in fata Spitalului “Elias”, spre a mai trage o sageata in directia Basescu. Nu-l stanjenesc puseele nationaliste ale lui Crin Antonescu si ale oamenilor acestora, anti-occidentalismul toxic promovat in special de PNL, cu sprijinul trustului “Intact”. Pe Ion Iliescu, ca si pe ceilalti membri ai grupului care a organizat lovitura de stat esuata din 3-6 iulie, il deranjeaza identificarea precisa a efectelor actiunii de de-democratizare a Romaniei.

Ion Iliescu ar trebui sa stie ca statul de drept din Romania nu s-a consolidat datorita PSD, ci in pofida mafiei pe care a pastorit-o in aceste peste doua decenii. Ca oamenii sai au contribuit la deteriorarea fulgeratoare a ceea ce s-a cladit incepand, practic, din 1997. In cazul lui Iliescu, este vorba de consceventa intru respingerea pluralismului veritabil. In cel al lui Emil Constantinescu, lucrurile sunt mult mai grave. Cum triste sunt si in cazurile acelor intelectuali care inchid ochii la spectacolul de mahala perpetua oferit de Becali, maculandu-se in compania acestuia si cautionand anihilarea liberalismului romanesc sub iresponsabila conducere antonesciana.

Ion Iliescu face parte din istoria comunismului romanesc si apare, evident, in “Lumea secreta a nomenclaturii”, cartea aparuta la Humanitas si care va fi lansata duminica 25 noiembrie la Targul Gaudeamus. Supravietuirea acestei caste, prin convertirea puterii politice in putere economica, i se datoreaza in mare masura. La fel si colosala proliferare a coruptiei. Nu conteaza daca el, Ion Iliescu, este personal corupt. Ceea ce conteaza este faptul ca a patronat o retea de interese mafiotice care a parazitat si paraziteaza viata economica si sociala din Romania. N-as da decat exemplul milionarului George Copos, unul dintre favoritii lui Ion Iliescu.

Nu discut in acest scurt text ce-a facut sau ce n-a facut Emil Constantinescu in timpul mandatului sau prezidential. Nu minimalizez reformele din domeniul justitiei si izbanzile din politica externa (au jucat roluri importante in aceste domenii Valeriu Stoica si Andrei Plesu). Intamplator, sunt printre aceia care ii acorda un mare credit pentru curajul demonstrat in politica externa, pe vremea cand Iliescu si PDSR-ul il glorificau pe Slobodan Milosevici si condamnau actiunile NATO. Am spus-o intr-un mesaj citit la lansarea tetralogiei profesorului Constantinescu la Ateneul Roman si publicat in revista “22″, deci dupa incheierea mandatului sau: E bine sa nu uitam padurea din cauza copacilor. Prima mare bresa, de fapt una decisiva, in sistemul iliescian a fost victoria CDR. Atunci a avut loc alternanta, criteriu esential pentru judecarea realitatii si calitatii democratiei. Au urmat insa numeroase esecuri datorate pe de o parte rezistentei indarjite a structurilor securist-nomenclaturiste, dar si, pe de alta parte, lipsei de vointa politica a echipei Constantinescu, fragmentarii fortelor anti-totalitare.

In clipa de fata, o spun cu tristete, nu pot sa nu observ ralierea d-lui Constantinescu cu cei care, in anii 90, erau principalii sai adversari. Oameni care au atacat in chip infam traditia PNT-CD, care i-au calomniat fara rusine pe Corneliu Coposu si pe Constantin Ticu Dumitrescu. Poti sa fii critic in raport cu Traian Basescu si fara sa te infratesti cu Felix si cu Iliescu. Ar fi mai decent. Emil Constantinescu ar fi putut oferi, in aceste momente de descumpanire, un exemplu de echilibru. N-a facut-o. I-a convenit mai mult sa fie megafonul international al “Antenelor”.

Cieste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro