Trendul zeghe: Oana Mizil imi da lectii de istoria comunismului (Actualizat)
Un text al meu a enervat-o candva teribil pe deputata PSD Oana Mizil, cea care a lansat trendul zeghe in politica romaneasca a zilelelor noastre. Mi-a ripostat enervata, dandu-mi lectii despre istoria comunismului, despre bunicul ei, despre tatal meu etc Cateva precizari sunt necesare. Nu as fi polemizat cu Oana Mizil daca nu m-ar fi socat kitschul politic la care s-a pretat. Nu ma intereseaza a cui nepoata este decat in masura in care valorile sale politice de astazi se situeaza cu ostentatie in prelungirea celor aparate si impuse cu forta de bunicul ei si de tovarasii sai de-a lungul a peste patru decenii de regim ilegitim si criminal.
Am incercat sa explic cine este si ce valori intelege sa serveasca. N-as fi facut-o daca nu-l omagia la moartea acestuia pe Manea Manescu, mamelucul cuplului Ceausescu, si daca nu se declara in chip explicit si de-a dreptul ostentativ fidela mostenirii politice a bunicului politruc. PSD are de ales: traditia neo-comunista a Partidului Socialist al Muncii (Ilie Verdet-Mizil-Adrian Paunescu-Sasu-Mohora) ori aceea a celor morti in puscariile comuniste (Jumanca, Flueras). Traditia Verdet-Voitec-Mizil, ori aceea Titel Petrescu. Adrian Nastase si Cristian Diaconescu au incercat de-a lungul anilor sa se desparta de pesemism si de ereditatea comunista. Nu ma pasioneaza vestmintele vargate ale unei activiste cu pretentii ideologice. Dar reactionez cand aceasta persoana actioneaza ca deputat al celui mai puternic partid al opozitiei din Romania, un partid ce poarta numele unei traditii politice (social democratia) pe care Paul Niculescu-Mizil si camarazii sai leninisti au facut tot ce-au putut ca sa o sufoce (tot astfel cum au distrus celelalte partide democratice).
Revenind la replica Oanei Mizil, sa spun mai intai ca m-am nascut cu numele Vladimir Tismaneanu, deci nu vad de unde familiarismele politicienei pesediste in modul de a mi se adresa (“Volodea” este diminutiv rusesc de la Vladimir, tot asa cum “Serioja” este diminutivul pentru Serghei) si referinta (cam peremista, e dificil sa nu observi) la numele originar de familie al tatalui meu, un nume pe care eu nu l-am purtat niciodata. Dar, admitand ca Oana Mizil sufera de curiozitati onomastice, macar sa-l scrie corect (Tismineţki, un nume de origine slava precum atatea altele din Basarabia).
Doi, parintii mei au intrat in PCR in anii 30, au luptat in Spania de partea republicana (deci in favoarea valorilor stangii pe care Oana Mizil sustine ca le apara si pe care premierul socialist Zapatero le-a omagiat nu o singura data). Am scris destul de mult despre Razboiul Civil (cei interesati pot citi serialul “In labirintul Razboiului Civil Spaniol” publicat in EvZ acum cativa ani, dar si prefata mea la Omagiu Cataloniei de George Orwell, reluare a unui text transmis la Europa Libera in anii 80, unde am transmis, de asemenea un lung eseu intitulat “Despre comunism, fascism, si Razboiul Civil spaniol” (inclus in volumul Arheologia terorii, aparut la editura Curtea Veche), spre a nu mai fi nevoie sa insist: consider ca ambele tabere s-au facut vinovate de fanatism si intoleranta, ca nu este cazul sa fie romantizata experienta Brigazilor Internationale (infiintate din initiativa Cominternului), chiar daca au existat cazuri reale de eroism, inclusiv cele care apar transfigurate artistic in romanele unor Hemingway si Malraux. Brigazile Internationale au adus laolalta idealisti cu privirile indreptate spre stele si comisari specializati in teroare (Andre Marty, Vittorio Vidali, Erno Gero etc). Datoram lui Anthony Beevor una dintre cele mai bune carti despre Razboiul Civil din Spania. Tatal meu a parasit Basarabia (Soroca) in 1930, la varsta de 17 ani, a ajuns la Bucuresti, chemat de sora sa, de meserie medic, care l-a ajutat material si profesional. La Soroca au ramas mama sa (a supravietuit in evacuare in anii razboiului) si un frate care avea sa moara ars de viu, la Odesa, impreuna cu sotia si doi copii. Nu a facut niciodata politica, nu a fost nici macar simpatizant comunist.
Din Spania, parintii mei au ajuns in Franta, ca atatia alti interbrigadisti, in martie 1939, intr-un lagar de refugiati (o sugestie pentru Oana Mizil ar fi sa citeasca volumul lui Arthur Koestler despre acele lagare din Franta, Scum of the Earth), de acolo au plecat ca refugiati politici in URSS, la Moscova. Au trait la Moscova intre octombrie 1939 si februarie 1948 (cand au revenit in tara prin chemare trimisa de catre CC al PCR; pentru cei care nu cunosc, nu se revenea doar prin decizie personala, era nevoie de pasaport si viza, au ramas in URSS numerosi fosti voluntari din Spania, ilegalisti cunoscuti, comunisti basarabeni etc). O spun cu deplina responsabilitate, in toata acea perioda nu s-au aflat nici o secunda in Basarabia sovietizata. Poate ca Oana Mizil il confunda pe tatal meu cu fostul sef si mentor al bunicului ei, Leonte Rautu, ajuns in Basarabia dupa iunie 1940. Exista o Comisie pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova (Comisia Cojocaru). Nu stiu ca vreodata istoricii din aceasta Comisie Prezidentiala din Republica Moldova sa fi gasit vreun document care sa-l lege pe tatal meu de crimele sovietice dn Basarabia. Daca deputata PSD detine documente care sa probeze contrariul, o rog sa le publice. Daca nu, se face vinovata de falsificarea istoriei.
Trei, in anii 50, atat tatal meu cat si bunicul ei au fost activisti ai frontului ideologic, stalinisti zelosi. Tatal meu a scris o brosura despre un volum (cred ca XI-lea), din operele lui Stalin, Paul Niculescu-Mizil a scris de asemenea o asemenea brosura, despre volumul al X-lea, daca nu ma insel. Sper ca le detine si le va oferi fie catre Hoover Institution, fie pentru bibioteca IICCMER. O biografie a lui Paul Niculescu-Mizil este cat se poate de necesara: nu un rechizitoriu, nici o hagiografie, ci o analiza obiectiva a rolului sau in consolidarea si perpetuarea totalitarismului comunist. Tatal meu a fost exclus din PMR in 1960 sub acuzatia de fractionism. Nu a fost niciodata membru al CC al PMR/PCR. Nu a lucrat niciodata in aparatul CC al PMR/PCR. Nici tatal meu, nici mama mea nu figureaza in cartea lui Gh. Crisan, Piramida puterii: Oameni politici si de stat din Romania (23 august 1944-22 decembrie 1989), Bucuresti, Editura Pro Historia, 2001. Despre P. Niculescu-Mizil exista informatii abundente care probeaza pozitia sa proeminenta in aparatul de partid si de stat: a fost membru al CC al PCR intre decembrie 1955 si decembrie 1989, secretar al CC al PCR, membru al CEPEx, vicepremier etc (pp. 207-208). Tatal meu a fost profesor universitar de marxism-leninism (ca si Niculescu-Mizil) si director-adjunct al Editurii Politice (intre 1948 si 1958). Mama mea, nascuta la Botosani in 1915, a fost medic, formata ca pediatru, ulterior a fost specialista in igiena scolara. A predat ani de zile la IMF. Studenta la medicina, a plecat in Spania crezand in idealurile antifasciste. A lucrat ca sora de caritate la Spitalul Brigazilor Internationale. Ar fi util, de asemenea, ca Oana Mizil sa citeasca memoriile doctorului David Iancu aparute recent la editura Vitruviu.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro