Trump afirmă că Phenianul este responsabil pentru moartea unui student american
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a încercat vineri să închidă polemica referitoare la o presupusă complezenţă faţă de Kim Jong Un, susţinând că a fost o „interpretare greşită” după ce a părut să îl exonereze pe liderul nord-coreean de orice responsabilitate pentru moartea unui tânăr american încarcerat de Phenian, relatează AFP citat de Agerpres.
„Coreea de Nord este responsabilă de maltratarea şi moartea” lui Otto Warmbier, decedat în iunie 2017 la vârsta de 22 de ani, la scurt timp după ce a fost repatriat în Statele Unite în stare de comă, a afirmat preşedintele american pe Twitter.
„Nu-mi place să fiu interpretat greşit”, a adăugat el, dar fără să îl menţioneze pe Kim Jong Un în mesajul său, în contextul în care părinţii studentului l-au criticat dur pentru că l-a exonerat pe liderul comunist de moartea fiului lor.
După summitul lor de la Hanoi, Donald Trump a afirmat joi că îl crede pe liderul nord-coreean, care i-a spus că „nu era la curent” cu soarta lui Otto Warmbier.
„I-am vorbit despre asta şi s-a simţit într-adevăr prost”, a dat asigurări preşedintele american în legătură cu „prietenul” său Kim Jong Un.
„Cunoştea foarte bine problema, dar a fost informat mai târziu”, a adăugat omul de afaceri, care vineri a salutat din nou relaţiile „foarte bune” cu liderul de la Phenian.
Fred şi Cindy Warmbier i-au dat un răspuns usturător într-un comunicat: „Kim şi regimul său diabolic sunt responsabili pentru moartea fiului nostru Otto”.
Student la Universitatea din Virginia, Otto Warmbier a fost arestat la Phenian în timpul unei călătorii organizate. El a fost condamnat la 15 ani de muncă forţată pentru furtul unui poster de propagandă în timpul şederii sale şi deţinut timp de 18 luni.
În decembrie 2018, un tribunal din Washington a condamnat Coreea de Nord să plătească 501 milioane de dolari pentru responsabilitatea sa în moartea studentului, considerând că el a fost torturat. Phenianul dezminte acest lucru.