Tudor Giurgiu: "Eu si Cristian Panait aveam aceeasi varsta, amandoi eram naivi si idealisti"

In seara zilei de 6 februarie, „De ce eu?” a avut prima proiectie in sectiunea Panorama Special. Sala a fost plina ochi, iar regizorul a spus la Q &A-ul de la final ca la cateva luni dupa plecarea din fruntea TVR, in 2007, s-a gandit sa faca un film in care el sa fie personajul principal dar, cand a ajuns la povestea procurorului Cristian Panait si-a dat seama ca, spre deosebire de acesta, problemele sale erau „jocuri de copii”.

Tudor Giurgiu ne avertizase inaintea proiectiei nu doar ca nu va mai face de acum inainte filme de doua ore, ci si ca „De ce eu?” e filmul la care tine cel mai mult. La Q &A-ul de dupa a lasat sa se inteleaga ca a gasit puncte comune intre propria sa persoana si procurorul Cristian Panait.

Prima intrebare pe care moderatorul discutiei i-a adresat-o dupa proiectie a fost cum a ajuns la povestea reala a procurorului sinucis in 2002. Giurgiu a inceput prin a spune ca mass media l-a acuzat pe actualul prim-ministru al Romaniei ca ar fi avut legatura cu moartea procurorului Panait, acesta fiind prezent pe terasa casei matusii cu putin timp inainte ca procurorul sa se sinucida, dar ca el a fost „sedus de povestea unui tanar distrus de sistem”.

In opinia sa, nu conteaza daca e vorba de justitie sau de alt domeniu, deoarece filmul vorbeste despre „numerosii tineri care vor sa faca lumea mai buna”. Moderatorul l-a intrebat apoi despre propria sa activitate in fruntea televiziunii publice, intre 2005 si 2007, cand si el era la o varsta tanara.

Tudor Giurgiu a raspuns: „Aveam 33 de ani. Am plecat cand mi-am dat seama ca nu e locul meu si ca e controlat de politicieni. Cateva luni mai tarziu am decis sa fac un film in care eu sa fiu personajul principal, (…) dar am gasit aceasta poveste si mi-am dat seama ca, spre deosebire de procurorul Panait, eu jucam jocuri pentru copii. Panait si cu mine aveam aceeasi varsta, amandoi eram naivi si idealisti. Serviciile secrete erau mult mai puternice”.

La discutie a fost prezent si producatorul filmului, Oana Giurgiu, care a raspuns la intrebarea daca au existat piedici spunand ca a fost un moment cand au avut o nesiguranta, lasand sa se inteleaga ca a fost momentul cand, la recentele alegeri, actualul prim-ministru a fost foarte aproape sa ajunga presedintele tarii. Altfel, a spus Oana Giurgiu, productia nu a intampinat nici o problema. Tudor Giurgiu a adaugat insa putin mai tarziu ca multor procurori care au fost colegi cu Cristian Panait le-a fost frica sa vorbeasca si ca a ajuns greu la dosarul lui Panait, folosind pana la urma „alte metode”.

Oana Giurgiu a mai spus ca in Romania „lucrurile nu mai sunt cum au fost inainte”, dar si ca „filmul va avea premiera romaneasca peste doua saptamani, intr-o perioada cand totul e dat peste cap astfel incat el poate fi vazut si ca o oglinda a ceea ce e azi.”

Un spectator a dorit sa stie mai limpede ce a vrut producatorul sa spuna prin „vremurile s-au schimbat”, iar Tudor Giurgiu a raspuns ca „dupa caderea comunismului, jocurile au fost facute de fosta Securitate”, ajungandu-se la performanta ca in 2002 sa existe sapte servicii secrete. „Acum e putin mai bine, avem mai putine servicii secrete si avem impresia ca putem spune ce vrem”, a spus Tudor Giurgiu, adaugand ca serviciile secrete de azi au treaba cu NATO si cu alte institutii importante.

„De ce eu?” poate lansa o directie in cinemaul romanesc

Pentru spectatorul roman care a citit despre cazul Panait din presa si stie cum a fost el ingropat, filmul lui Tudor Giurgiu are de ce sa fie privit ca o restituire si ca un act de curaj. Pentru spectatorul strain el poate fi un nou film facut pe schema justitiarului in lupta cu sistemul, construit in maniera traditionala, chiar daca procurorul nu e idealizat, fiind duplicitar in viata sentimentala.

Imaginea lui Marius Panduru si decorurile lui Cristian Niculescu te trimit cel putin 12 ani inapoi, protagonistul Emilian Oprea reuseste sa dea senzatia de intransigenta, dar nu e ajutat nici de scenariu, nici de regie in incercarea de a face din eroul sau o epava in 20 de zile.

Povestea nu are prea multe subtilitati, si nu neaparat – sau nu doar pentru ca Victor Ponta (cu alt nume, ca toate personajele) nu apare. Asa cum a demonstrat si in filmele precedente, Giurgiu se descurca bine in scenele cu multe personaje, dar nu are structura unui cineast care are rabdare cu teme extrem de profunde sau care intoarce un subiect pe toate fetele. Desi e legat de metafore ca porumbeii si mamarutele sau de inotul la care recurg multe personaje din filme atunci cand au o dilema morala, personajul Cristian Panduru ramane pentru noi, cum probabil a ramas si pentru regizor, un mister.

Nu pentru ca cei apropiati lui, iubita sau matusa, nu par sa inteleaga lucruri evidente (il tot intreaba „Ce-i cu tine? Ce ai?’). Si in opinia noastra oameni de o asemenea verticalitate nu prea se mai intalnesc in societatea romaneasca.

Cronica de intampinare va veni curand pentru ca filmul intra in 27 februarie pe ecranele romanesti, dar nu ma pot abtine sa nu mai spun un singur lucru: cinemaul romanesc nu are traditie in film politic, nici nu are cum altfel. Dupa 90 nu a existat un film politic serios (dintre putinele facute) care sa nu semene a balci si in care personajele corupte sa nu fie jucate prea ingrosat.

„De ce eu?”, realizat profesionist ca o coproductie internationala Romania/Bulgaria/Ungaria sustinuta de institutii de cinema locale si europene, poate lansa o directie in filmul romanesc – cinemaul politic unde subiectele sa fie tratate cat mai relaxat si aplicat. E un merit pentru Tudor Giurgiu de a se fi inhamat la un proiect atat de dificil (chiar daca are motivul are si o componenta egotica), dar eu ca simplu cetean il vedeam altfel pe Cristian Panait.

Trailerul filmului „De ce eu?”