Sari direct la conținut

Tudorel Andrei, președintele INS: Crește vârsta medie a persoanelor care emigrează / Anual, în România se nasc 700 de copii din copii

HotNews.ro
Presedintele INS Tudorel Andrei, Foto: Inquam Photos / George Călin
Presedintele INS Tudorel Andrei, Foto: Inquam Photos / George Călin

Dacă la nivelul anului 2007 aveam în mare parte o populație foarte tânără care emigra- cu vârsta medie de 29 de ani- acum se pleacă din țară la o vârstă medie de 34 de ani, a spus președintele INS Tudorel Andrei, la conferința „Sănătatea familiei și natalitatea”, desfășurată la Academia Română.

E drept, a crescut și vârsta medie a populației în general, a mai explicat Andrei.

La eveniment au participat demografi, antropologi, sociologi, istorici și academicieni, care au dezbătut problema demografică, riscurile sociale pe care aceasta le presupune și posibile soluții. Din păcate niciun reprezentant al Guvernului sau al coaliției de guvernare nu a fost prezent.

„Această conferință nu e adresată cercetătorilor. Auditoriul trebuie să fie format din cei care trebuie să ia acele decizii care să producă rezultate”, a mai spus președintele INS.

Vezi aici prezentarea prof. Tudorel Andrei, președintele INS

„S-a spus aici că avem un număr mic de nașteri la persoanele feminine cu vârstă redusă. Din păcate în 2002-2021, avem în fiecare an peste 700 de copii născuți practic din copii. Ceea ce înseamnă foarte mult și arată o stare de fapt care se petrece atât în rural cât și în urban, dar cu precădere în rural”, a mai atras atenția Tudorel Andrei.

Una din trei mame minore din România s-a născut tot dintr-o mamă minoră, iar 8 din 10 mame sau gravide sub 18 ani nu mai merg la școală, arată un studiu realizat de Salvați Copiii. De asemenea, 45% dintre nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, țară aflată pe primul loc în UE la acest capitol.

De asemenea, ​vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani la prima naștere și de 18 ani la a doua

În contextul natalității scăzute, președintele INS a vorbit și despre copiii născuți în străinătate și înregistrați în România (între 2009 – 2022): sunt 410.927 copii, dintr-un număr total de 2.880.097 copii înregistrați în România.

Tudorel Andrei a prezentat și o hartă cu dispunerea pe județe a copiilor născuți în străinătate și înregistrați și în România, alături de primele 3 țări în care aceștia s-au născut.

Mai jos, aveți ponderea în timp a copiilor născuți înafar țării în total născuți

Câteva caracteristici ale scăderii populației (RPL2021, față de RPL2011)

  • Scădere de 5,3% la nivelul întregii populații;
  • Scădere de 8,4% la populația sub 8 ani;
  • Scădere de 5,7% la populația sub 10 ani;
  • Scade ponderea populației adulte (15-64 ani) de la 68,0% la 64,3%;
  • Scade ponderea populației adulte din grupa 55 – 64 ani de la 19,7% la 18,2%;
  • Crește ponderea populației de peste 65 ani de la 16,1% la 19,6%.

Indicele de îmbătrânire demografică

121,2 persoane vârstnice (65 ani și peste) la 100 persoane tinere (sub 15 ani), mai mare cu aprox. 20% în raport cu valoarea indicatorului determinată la RPL2011 (101,8).

Raportul de dependență demografică

55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte, față de 47,0 la RPL2011.

Migrația

Migrația internațională a redus substanțial populația rezidentă a României, mai ales în primii 20 de ani ai tranziției.

Din 2031, vor intra în grupa persoanelor vârstnice acelea care s-au născut după anul 1967.

A crescut vârsta medie

1990 – vârsta medie (34,5; 33,4 (M); 35,6 (F))

2020 – vârsta medie (42,2; 40,6(M); 43,9(M))

1990 – 2020: populația rezidentă a României a îmbătrânit cu 7,7 ani (22%)

Fenomenul de îmbătrânire este mai accentuat la populația feminină (8,3 ani, comparativ cu 7,2 ani la populația masculină)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro