Sari direct la conținut

Ucraina condamnă acțiunile „provocatoare" ale Rusiei în Marea Neagră. Cotația grâului a crescut

HotNews.ro
Navă încărcată cu cereale, Foto: Shutterstock
Navă încărcată cu cereale, Foto: Shutterstock

Ucraina a condamnat luni acțiunile „provocatoare” ale Moscovei, la o zi după ce o navă de război rusă a tras focuri de avertisment asupra unei nave de marfă în Marea Neagră, transmite Reuters.

„Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei condamnă cu fermitate acțiunile provocatoare desfășurate de Federația Rusă pe 13 august în Marea Neagră în legătură cu nava turcească de marfă uscată ‘Sukru Okan’, care se îndrepta spre portul Izmail”, a declarat ministerul într-o declarație.

„Marina rusă a încălcat în mod grosolan Carta ONU, Convenția ONU privind dreptul mării și alte norme ale dreptului internațional. Aceste acțiuni au exemplificat politica deliberată a Rusiei de a pune în pericol libertatea de navigație și siguranța transportului maritim comercial în Marea Neagră”, a mai precizat ministerul.

Cotația grâului a crescut

Cotaţia grâului a crescut luni, pe pieţele din Asia, după ce duminică nava militară rusă a deschis focul asupra navei-cargo în Marea Neagră pentru a o opri pentru verificări, ceea ce a crescut tensiunile într-o zonă importantă pentru exporturile de cereale, transmit Bloomberg și Agerpres.

Ministerul rus al Apărării a precizat că nava Vasili Bîkov a tras tiruri de avertizare cu arme automate asupra navei „Sukru Okan” după ce căpitanul nu a răspuns la solicitarea de a se opri pentru inspecţie.

Militarii ruşi au urcat apoi la bordul navei-cargo cu ajutorul unui elicopter Ka-29, iar după încheierea inspecţiei „Sukru Okan” şi-a continuat drumul către portul Izmail, se precizează în comunicatul Ministerului rus al Apărării.

Luni, cotaţiile futures la grâu au crescut cu până la 1,2%, după care avansul s-a mai moderat la 0,3% astfel că un bushel de grâu era cotat la 6,56 dolari, după ce vineri cotaţiile au scăzut cu 1,5%.

Rusia ar putea să furnizeze un sfert din comerțul mondial cu grâu

Sâmbătă, Departamentul american al Agriculturii şi-a îmbunătăţit estimările referitoare la livrările de cereale ale Rusiei în sezonul 2023-24 până la 48 de milione de tone.

Asta înseamnă că un sfert din comerţul mondial cu grâu ar urma să provină din Rusia.

Livrările de cereale din regiunea Mării Negre au început să fie puse sub semnul întrebării după expirarea unui acord în luna iulie care permitea trecerea în siguranţă a navelor care exportau cereale şi alte produse alimentare din Ucraina.

Îngrijorările rămân la un nivel ridicat şi după atacurile cu dronă ale ucrainenilor asupra unui tanc petrolier rusesc în urmă cu o săptămână.

Chiar şi aşa, cotaţiile la grâu au scăzut cu aproape 17% de la începutul anului pe fondul recoltelor consistente.

Urmărește ultimele evoluții din a 537-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro