Ucraina și Rusia, primele negocieri de pace directe după mai bine de 3 ani / Kievul acuză Moscova că a venit cu cereri „inacceptabile” / Liderii europeni și Zelenski, consultări cu Trump după negocierile eșuate de la Istanbul

Negociatorii ruși și ucraineni s-au întâlnit vineri la Istanbul pentru primele discuții de pace din ultimii peste trei ani, în contextul în care ambele părți se confruntă cu presiuni din partea președintelui american Donald Trump pentru a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace, relatează agenția Reuters.
Papa Leon al XIV-lea vrea să găzduiască la Vatican negocieri de pace între Rusia și Ucraina, după eșecul discuțiilor de la Istanbul, a anunțat cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului și principalul diplomat al Sfântului Scaun.
Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat vineri că următorul obiectiv al Kievului este organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
„Cred că următorul pas ar trebui să fie o întâlnire la nivel de lideri. Acesta ar fi următorul nostru pas”, a spus Umerov, reafirmând că „Ucraina dorește pace”, potrivit The Guardian.
Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, care a prezidat discuțiile de vineri dintre delegațiile rusă și ucraineană la Istanbul, a declarat că cele două părți au convenit „în principiu” să organizeze o nouă rundă de negocieri.
Oficialii celor două state au convenit, de asemenea, să transmită în scris propriile condiții care ar permite ajungerea la un armistițiu. Turcia își va continua eforturile pentru a facilita „o pace durabilă” între Rusia și Ucraina, a mai spus Fidan.
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse la negocierile de pace cu Ucraina desfășurate vineri la Istanbul, a declarat că Moscova este „mulțumită de rezultat” și că este dispusă să continue discuțiile cu Kievul, potrivit Reuters.
„În zilele următoare va avea loc un schimb masiv de prizonieri, de ordinul o mie pentru o mie”, a spus Medinski, precizând că aceasta ar fi una dintre cele mai mari astfel de operațiuni de la începutul conflictului.
El a mai afirmat că Ucraina a cerut organizarea unor discuții directe între liderii celor două state, iar Moscova „a luat act” de solicitare.
Liderii europeni și Zelenski, consultări cu Donald Trump după negocierile eșuate de la Istanbul
Premierul britanic Keir Starmer a declarat vineri că el și liderii din Franța, Germania, Polonia și Ucraina au convenit că poziția Rusiei în cadrul negocierilor de pace este „inacceptabilă”, transmite The Guardian.
Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, cei cinci lideri au avut vineri o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, iar detalii despre discuție vor fi făcute publice în curând.
Un oficial ucrainean a declarat pentru Associated Press sub protecția anonimatului că Rusia a formulat, în cadrul discuțiilor de vineri de la Istanbul, cereri „inacceptabile”, inclusiv retragerea trupelor ucrainene din zone extinse de teritoriu, condiții care nu fuseseră discutate anterior.
Negocierile Rusia-Ucraina de la Istanbul s-au încheiat după mai puțin de două ore
Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat după mai puțin de două ore. Potrivit unei surse ucrainene citate de Reuters, cererile Rusiei au fost „inacceptabile”, „rupte de realitate” și „neconstructive”. Deocamdată, Moscova nu a comentat oficial rezultatul discuțiilor.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri că președintele rus Vladimir Putin a făcut o „enormă greșeală” trimițând o echipă „de rangul doi” pentru negocierile cu Ucraina la Istanbul.
„Cred că Putin a făcut o enormă greșeală”, a declarat Rutte de la Tirana, înainte de începutul primelor negocieri directe între Moscova și Kiev de după primele săptămâni ale războiului declanșat prin invazia rusă în februarie 2022.
„El știe foarte bine că mingea este în terenul său, că el este în dificultate și că el a făcut o enormă greșeală”, a continuat Rutte, la sosirea la summitul Comunității Politic Europene (CPE) în capitala albaneză. „Cred că toată presiunea este acum pe Putin”, a mai spus secretarul general al NATO.
Ministerul de Externe al Turciei a publicat primele fotografii din timpul negocierilor între delegațiile Ucrainei și Rusiei:


Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că prima prioritate a Ucrainei în cadrul discuțiilor cu Rusia de la Istanbul este obținerea unei încetări necondiționate a focului, pentru a crea o bază solidă pentru viitoare negocieri privind un acord de pace.
În cadrul reuniunii Comunității Politice Europene, desfășurată la Tirana, Zelenski le-a spus celorlalți lideri că este de asemenea esențial să se construiască încrederea în procesul de negociere prin eliberarea prizonierilor de război și întoarcerea copiilor ucraineni din Rusia.
„Prioritatea noastră numărul unu este o încetare completă, necondiționată și onestă a focului. Acest lucru trebuie să se întâmple imediat pentru a opri vărsarea de sânge și pentru a crea o bază solidă pentru diplomație”, a declarat Zelenski.
„Iar dacă reprezentanții ruși de la Istanbul nu pot accepta nici măcar acest lucru, o încetare a focului… atunci va fi 100% clar că Putin continuă să submineze diplomația”, a adăugat el, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin.
UE anunță un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri că Uniunea Europeană plănuiește să adopte noi sancțiuni împotriva Moscovei după ce președintele rus Vladimir Putin nu s-a deplasat în Turcia pentru negocieri cu Ucraina, informează dpa.
„Lucrăm la un nou pachet de sancțiuni”, a declarat Von der Leyen la sosirea sa la reuniunea liderilor europeni care se desfășoară în capitala albaneză Tirana, unde a sosit și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Aceste măsuri se vor adăuga sancțiunilor deja adoptate de țările membre ale UE mai devreme săptămâna aceasta. Acestea includ sancțiuni împotriva Nord Stream 1 și 2, listarea altor nave din așa-numita flotă fantomă rusă, reducerea plafonului prețului petrolului și sancțiuni suplimentare împotriva sectorului financiar, a declarat von der Leyen.
„Dorim pace și prin urmare trebuie să sporim presiunea asupra președintelui (rus) Vladimir Putin până când el va fi gata pentru pace”, a subliniat președinta Comisiei Europene.
La rândul său, premierul britanic Keir Starmer a declarat la Tirana că aliații Ucrainei ‘vor acționa împreună în ceea ce privește sancțiunile’ în cazul în care Rusia nu va accepta un armistițiu.
Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a declarat că negocierile actuale pentru soluționarea conflictului din Ucraina sunt critice.
„Suntem încântați să vedem că angajamentul ferm al părților față de pace ne-a deschis o nouă fereastră de oportunități. Considerăm foarte important că Vladimir Putin și Volodimir Zelenski au ascultat apelurile la pace formulate de președintele nostru Recep Tayyip Erdogan și de Donald Trump. Disponibilitatea Rusiei și Ucrainei de a începe negocieri directe a făcut posibilă această etapă critică astăzi”, a declarat el la întâmpinarea delegațiilor din Ucraina și Rusia la Palatul Dolmabahce.
Negocierile dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei au început în biroul președintelui turc din Palatul Dolmabahce din Istanbul, a anunțat agenția TASS la ora 14:00.
Șeful cancelariei președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a declarat că încercările de a asocia întâlnirea de vineri de la Istanbul cu procesul de negociere eșuat din 2022 vor eșua. Rusia a prezentat anterior discuțiile actuale ca o reluare a procesului din 2022.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, s-a întâlnit vineri cu consilierii pentru securitate națională ai Regatului Unit, Franței și Germaniei pentru a discuta despre Ucraina și Iran, a declarat un oficial american și un martor Reuters.
Noi discuții despre o întâlnire Trump-Putin
Kremlinul a declarat vineri că o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump este esențială, dar necesită o pregătire prealabilă considerabilă și trebuie să producă rezultate atunci când va avea loc.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut aceste comentarii după ce Trump a spus că se va întâlni cu Putin „de îndată ce vom putea stabili întâlnirea”.
„O astfel de întâlnire este cu siguranță necesară. Este necesară, în primul rând, din punctul de vedere al relațiilor bilaterale ruso-americane și din punctul de vedere al purtării unei discuții serioase la cel mai înalt nivel despre afacerile internaționale și problemele regionale, inclusiv, desigur, despre criza din Ucraina”, a declarat Peskov.
Rusia solicită ca discuțiile cu Ucraina de la Istanbul să aibă loc fără reprezentanți ai Statelor Unite și Turciei, a declarat vineri o sursă diplomatică ucraineană, adăugând că această mișcare arată că Moscova „subminează eforturile de pace”.
„Încă un semn că partea rusă subminează eforturile de pace. Am venit să purtăm o conversație serioasă, în timp ce rușii înaintează cerințe și condiții. Acest lucru ne face să ne întrebăm dacă (președintele rus Vladimir) Putin i-a trimis să rezolve probleme sau doar să blocheze procesul”, a spus sursa, sub protecția anonimatului.
„Există un singur motiv pentru care rușii se tem să aibă Statele Unite în încăpere – au venit să blocheze procesul, nu să rezolve probleme, și vor să ascundă asta de Statele Unite”.
Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, care conduce delegația Kievului la discuțiile cu Rusia de la Istanbul, a declarat vineri că pacea este posibilă doar dacă Rusia este de acord cu un armistițiu de 30 de zile, cu returnarea copiilor răpiți și cu un schimb de prizonieri de război „toți pentru toți”.
Umerov a scris pe Facebook că delegația ucraineană a venit la întâlnire pentru a găsi „căi reale către o pace durabilă și justă”.
Ucraina va face din obținerea unei încetări a focului o prioritate în cadrul discuțiilor așteptate cu delegația rusă vineri, a declarat pentru Reuters o sursă diplomatică ucraineană, aceasta adăugând că este nevoie și de „măsuri de consolidare a încrederii”.
Sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a mai spus că negociatorii ucraineni vor ridica și posibilitatea unei întâlniri față în față între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.
„Înțelegem că, pentru ca diplomația să fie eficientă, este nevoie de o încetare a focului. Reală, durabilă și bine monitorizată”, a declarat sursa. „Este nevoie și de măsuri umanitare de consolidare a încrederii, precum returnarea copiilor ucraineni, a civililor reținuți și schimbul de prizonieri de război”.
Oficiali ucraineni de rang înalt au avut vineri o întâlnire la Istanbul cu trimisul SUA Keith Kellogg și consilieri de rang înalt ai liderilor din Franța, Marea Britanie și Germania, a declarat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andriy Yermak, pe rețelele sociale.
Din partea Ucrainei, la întâlnire au participat Yermak, ministrul de externe Andriy Sybiha și ministrul apărării Rustem Umerov.
Trump reia ideea unei întâlniri directe cu Putin
Trump, încheind un turneu în Orientul Mijlociu și întorcându-se la Washington, a declarat vineri că se va întâlni cu liderul rus „de îndată ce vom reuși să stabilim întâlnirea”.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care a zburat și el vineri la Istanbul, le-a spus reporterilor cu o seară înainte că, având în vedere nivelul echipelor de negociere, este puțin probabil să se ajungă la un progres major.
„Sper că mă înșel. Sper că mă înșel 100%. Sper ca mâine știrile să anunțe că s-a convenit un armistițiu, că s-a căzut de acord să se intre în negocieri serioase. Dar vă spun sincer care este evaluarea mea,” a declarat el.
La Istanbul, un reporter Reuters a văzut primele vehicule sosind la locul negocierilor, inclusiv microbuze albe și mai multe mașini negre. O sursă din Ministerul de Externe al Turciei a declarat că a început o întâlnire între oficiali turci, americani și ucraineni.
Putin a propus negocieri directe Rusia-Ucraina
Întâlnirea de la Palatul Dolmabahce, de pe malul Bosforului, este un semn de progres diplomatic între cele două părți aflate în conflict, care nu au mai purtat negocieri de pace directe din martie 2022, comentează Reuters.
Însă așteptările pentru un progres semnificativ, deja reduse, au fost și mai mult zdruncinate joi, când Trump a declarat că „nimic nu se va întâmpla” fără o întâlnire între el și președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Surse din Ministerul de Externe al Turciei au declarat că o întâlnire între oficiali turci, americani și ucraineni va avea loc la ora 10:45, ora României urmată de discuții între delegațiile Turciei, Rusiei și Ucrainei la ora 12:30.
Duminica trecută, Putin a propus discuții directe cu Ucraina în Turcia, dar a respins provocarea lansată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski de a se întâlni personal și, în schimb, a trimis o delegație de oficiali de rang mediu la negocieri.
Liderul de la Kiev a declarat că decizia lui Putin de a nu participa personal, ci de a trimite ceea ce el a numit o delegație „decorativă”, arată că liderul rus nu este serios în privința încheierii războiului.
Zelenski a lăsat negocierile în seama delegației ucrainene
„Sunt aici”, i-a transmis joi Zelenski lui Putin din Turcia, după ce a fost întrebat de reporterii prezenți dacă ar dori să îi adreseze un mesaj liderului de la Kremlin.
Rusia a acuzat Ucraina că încearcă „să facă un spectacol” în jurul discuțiilor și l-a atacat dur pe liderul de la Kiev într-o serie de mesaje transmise de oficiali de rang înalt de la Moscova, printre care ministrul de Externe Serghei Lavrov și Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
În contextul în care nici Vladimir Putin, nici Donald Trump, nu au făcut deplasarea la Istanbul pentru negocieri, Zelenski a lăsat discuțiile în seama delegației ucrainene pe care a condus-o și a sosit vineri în Albania, unde va participa la summitul Comunității Politice Europene (CPE).
„Da, președintele este deja în Albania pentru a participa la summitul CPE”, a confirmat Serhii Nikiforov, purtătorul de cuvânt al Președinției Ucrainei.
Negocieri de pace reluate după 3 ani între Rusia și Ucraina
Rusia consideră aceste discuții o continuare a negocierilor care au avut loc în primele săptămâni ale războiului din 2022, de asemenea la Istanbul.
Însă condițiile discutate atunci, când Ucraina era încă șocată de invazia inițială a Rusiei, ar fi extrem de dezavantajoase pentru Kiev. Acestea includeau, printre altele, o cerere a Moscovei privind reducerea semnificativă a dimensiunii armatei ucrainene.
În contextul în care forțele ruse controlează acum aproape o cincime din teritoriul Ucrainei, Putin rămâne ferm în privința cererilor sale: ca Kievul să cedeze teritorii, să renunțe la ambițiile de aderare la NATO și să devină o țară neutră.
Ucraina respinge aceste condiții, considerându-le echivalente cu o capitulare, și caută garanții pentru securitatea sa viitoare din partea marilor puteri, în special a Statelor Unite.
Cine face parte din cele două delegații de negocieri
Directorul pentru planificare politică al Departamentului de Stat de la Washington, Michael Anton, va reprezenta Statele Unite în cadrul discuțiilor.
Delegația rusă este condusă de consilierul de la Kremlin Vladimir Medinski, oficialul controversat care a condus delegația rusă și la negocierile din 2022, și include acum un adjunct al ministrului apărării, un adjunct al ministrului de externe și șeful serviciului de informații militare.
Zelenski a declarat joi că echipa sa va fi condusă de ministrul apărării, Rustem Umerov, și va include adjuncți ai șefilor serviciilor de informații ale Ucrainei, adjunctul șefului Statului Major General al armatei și un adjunct al ministrului de externe.