Sari direct la conținut
luni 13 noiembrie
Cel mai mare spital din Gaza a încetat să mai funcționeze, iar numărul deceselor în rândul pacienților este în creștere, a declarat șeful OMS, în timp Israelul continuă furibund asaltul asupra enclavei palestinene controlate de…
Statele Unite au lansat duminică lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran, ca răspuns la atacurile asupra personalului american din regiune, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează AFP, citat…
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, spune că va candida la alegerile prezidențiale din 2024 dacă partidul îi va cere. Nicolae Ciucă a fost întrebat duminică, la Prima News, dacă doreşte să ajungă preşedintele ţării. „Sunt preşedintele…
Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România printre ţările cărora le-a mulţumit duminică seară pentru că au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană, în condiţiile în care iarna se apropie şi este de aşteptat ca Moscova să-şi…
duminică 12 noiembrie
Europarlamentarul Rareș Bogdan se recomandă a fi „specialist în polemică” și spune că din partea PSD doar Mihai Tudose ar putea să îi „țină piept la jumătate” din cât poate el: „Pe restul îi bag…
Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a cerut interzicerea în toată Rusia a „încurajării femeilor să avorteze” pentru a combate criza demografică, relatează Ukrainska Pravda. „Din păcate, numărul avorturilor în țară rămâne la fel de…
Un grup de hoți din Franța a reușit să fure două camioane cu sticle de șampanie în valoare de 600.000 de euro, însă în cele din urmă polițiștii au localizat vehiculele și au recuperat prețioasa…
Un lider al Hamas care a fost declarat mort în 2014 este în viață și este unul dintre cei care ar fi pus la cale atacul surpiză asupra Israelului din 7 octombrie, au declarat pentru…
Un bărbat din localitatea prahoveană Dumbrăveşti, la domiciliul căruia un echipaj de Poliţie a mers, duminică seară, pe motiv că acesta şi-a bătut soţia, a devenit recalcitrant cu poliţiştii, pe care i-a atacat cu un…
Celebra Sagrada Familia din Barcelona a luminat duminică încheierea construcției Turnurilor Evangheliștilor cu care monumentul se îndreaptă spre finalul construcției sale inițiate în urmă cu 141 de ani, relatează AFP. Ultimele două dintre cele patru…
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public a fost sesizată, telefonic, duminică, de către Dispeceratul Metrorex cu privire la faptul că într-o staţie de metrou o persoană ar…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a refuzat să răspundă, într-un interviu pentru CNN, dacă îşi va asuma responsabilitatea pentru că nu a reuşit să prevină atacul supriză lansat de Hamas asupra Israelului în 7 octombrie. El…
Un oraş din nordul Indiei care deţinea de mai mulţi ani recordul mondial pentru cele mai multe lămpi aprinse cu ocazia sărbătorii Diwali şi-a păstrat titlul în acest weekend în care ţara celebrează festivalul său…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că duminică încă 86 de cetățeni români și familiile lor au fost evacuate din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah din Egipt. Ei se află acum în drum…
Cinci militari au murit după ce un avion militar s-a prăbușit în Marea Mediterană în timpul unui exercițiu, a anunțat duminică comandamentul european al armatei americane (Eucom), relatează AFP. „În timpul unei misiuni de rutină…
Fostul magnat al modei Peter Nygard, acuzat că a agresat sexual zeci de femei, inclusiv minore, a fost găsit vinovat de patru capete de acuzare de agresiune sexuală de către un juriu din Toronto duminică,…
Poliția belgiană a descoperit aproape 700 kilograme de cocaină într-un camion parcat într-o zonă de odihnă de pe o autostradă din apropiere de Anvers, anunțat duminică procuratura din acest oraș portuar. Şoferul camionului, un bulgar…
Sărbătorile de iarnă vin la pachet cu organizarea diferitelor târguri de Crăciun în toată țara. Primele târguri de Crăciun se deschid începând cu 17 noiembrie, la Craiova și Sibiu. Primul târg de Crăciun din acest…
Medicii au deconectat-o de la aparate pe Indi Gregory, fetița de opt luni din Marea Britanie care suferă de o boală incurabilă și aflată în centrul unei bătălii de luni de zile dintre părinții ei…
Statele Unite vor să evite luptele armate în interiorul spitalelor din Fâşia Gaza, care pun în pericol vieţile civililor, şi au transmis punctul lor de vedere forţelor israeliene, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională…
Publicația britanică „Express” scrie, după o serie de cercetări recente, că cel mai ieftin târg de Crăciun din Europa este la Sibiu. În acest an, târgul se va deschide pe 17 noiembrie. Publicația mai scrie…
Pe 30 octombrie 2023 revista americană Time i-a dedicat coperta noului său număr și unul dintre articole președintelui Zelensky. “‘Nobody Believes in Our Victory Like I Do.’ Inside Volodymyr Zelensky’s Struggle to Keep Ukraine in…
O școală confesională evreiască din Montreal, Quebec, vizată deja săptămâna aceasta de focuri de armă, a fost din nou ținta unui atac duminică, dar fără ca cineva să fie rănit, a anunțat poliția municipală, pe…
Zeci de mii de oameni au protestat duminică în toată Spania împotriva planurilor premierului Pedro Sanchez de a acorda amnistia separatiștilor catalani în schimbul sprijinului pentru un nou mandat, relatează Reuters. Guvernul a încheiat joi…
Podul care poartă numele unui scoțian a fost inaugurat în două rânduri. Proiectat inițial pentru mașini și pentru tramvai și construit în structură metalică, a fost gata prima dată în 1910. Apoi, pasajul care traversează…
Noua taxare a Guvernului Ciolacu (L269/2023) arată că măsurile nu au o logică fiscală. Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF), a explicat aceste noi măsuri într-un interviu acordat HotNews.ro. Potrivit consultantului fiscal, au fost…
Președintele francez Emmanuel Macron l-a sunat pe președintele Israelului, Isaac Herzog, pentru a sublinia că nu a intenționat să-i acuze țara că a rănit sau omorât intenționat „civili nevinovați în campania sa împotriva organizației teroriste…
Fostul preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a postat duminică pe Telegram un mesaj în care pare să răspundă propunerii fostului șef al NATO Anders Fogh Rasmussen, care a…
Celebrul chef Gordon Ramsay, în vârstă de 57 de ani, a anunţat naşterea celui de-al şaselea copil pe care îl are cu soţia sa Tana, care are 49 de ani şi cu care este căsătorit…
Mari părţi ale grupului de mercenari Wagner au fost probabil asimilate în structura de comandă a Gărzii Naţionale ruse (Rosgvardia), iar acest braţ Wagner este condus de Pavel Prigojin, fiul lui Evgheni Prigojin, afirmă Ministerul…
Avionul cu care va călători președintele Klaus Iohannis în Africa este unul foarte bine dotat și are inclusiv duș. Este vorba despre un avion Gulfstream G550, închiriat de la Global Jet Luxemburg, conform BoardingPass. Iohannis…
La mai bine de un secol de la scufundarea Titanicului, suveniruri de pe vasul de lux au fost scoase la licitaţie sâmbătă, printre acestea figurând şi un meniu al unei cine servite la clasa întâi,…
Pe măsură ce națiunile lumii intră într-o nouă rundă de discuții cu privire la crearea unui prim tratat care să limiteze poluarea cu plastic, oficialii se pregătesc pentru negocieri dure cu privire la limitarea cantității…
Rusia a acuzat duminică Ucraina că a efectuat o serie de atacuri în regiunile frontaliere Briansk şi Belgorod, acţiuni soldate cu un rănit şi avarierea a cinci vagoane de tren, relatează AFP și Agerpres. Comitetul…
„De ce scriu ăștia pe pereți” este primul documentar românesc despre graffiti și street art. Acesta încearcă să răspundă la întrebarea pe care, probabil, o au mulți cetățeni care se trezesc cu graffiti sau taguri…
Fostul ministru ceh de Externe Karel Schwarzenberg, una dintre principalele figuri ale tranziţiei ţării de la regimul comunist la democraţie, a murit la vârsta de 85 de ani, scrie Reuters. El fusese internat la un…
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că transferul de primari de la PNL la PSD reprezintă o „declaraţie de război pe faţă” pe care PSD şi Marcel Ciolacu o fac la adresa liberalilor. Muraru…
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a condamnat, duminică, la o manifestaţie de solidaritate cu cetăţenii israelieni ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza, „actul criminal, atroce şi imoral” de răpire a celor 38 de copii care…
Cetăţenii francezi sunt chemaţi să mărşăluiască duminică pe străzile Parisului şi ale altor oraşe pentru a denunţa multiplicarea actelor antisemite de la reluarea conflictului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza. Demonstraţia ar fi trebuit…
Israelul a semnat un acord ce prevede livrarea către Finlanda a sistemului de apărare antirachetă „Praştia lui David”, contractul ridicându-se la valoarea de 317 milioane de euro, a anunţat duminică Ministerul Apărării israelian, transmit DPA…
Premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, l-a desemnat pe Zdravko Jakop în funcţia de ministru al apărării, după ce sâmbătă titularul postului, Mario Banozic, a fost rănit grav într-un accident rutier, conform DPA. Jakop este un fost…
Este anchetă la Constanța, după ce un tânăr de aproximativ 30 de ani s-a stins din viață la scurt timp după ce a intrat într-o sală de jocuri. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, potrivit…
Primul elicopter BlackHawk achiziționat în cadrul unui proiectul european, destinat gestionării situațiilor de urgență, a fost livrat sâmbătă la sediul Inspectoratului General de Aviație (IGAV) al MAI, potrivit DSU. Săptămâna viitoare urmează să fie livrate…
Luna octombrie și începutul lunii noiembrie au fost neobișnuit de calde, cu zile în care temperatura a urcat constant până la 20, 25 sau chiar 30 de grade (în octombrie). În mod tradițional, lunile octombrie…
Aproape 60% din cetățenii germani se tem că războiul din Fâşia Gaza ar putea conduce la atacuri teroriste de amploare în Germania, indică un sondaj realizat de YouGov pentru agenţia de presă DPA. Astfel, sondajul…
Un membru al echipei de filmare a dramei Netflix „Fauda”, Natan Meir, a fost ucis în acţiune în Gaza, potrivit unui anunţ făcut pe contul de Facebook al serialului, potrivit News.ro. Matan Meir era rezervist…
Un proiect de lege prin care se limitează numărul de ore pe care studenții îl pot petrece zilnic la facultate a fost depus de o senatoare USR. Ea spune că proiectul a pornit de la…
De curand o comisie internationala „ISAB (International Scientific Advisory Board) ELI-RO” a analizat rezultatele unor proiecte propuse a fi realizate la ELI-NP. Cu aceasta ocazie au fost prezentate si rezulta Daca se aplica un camp…
Meteorologii au emis o nouă atenționare de cod galben, valabilă până la ora 18.00, fiind prognozate intensificări ale vântului, ninsori şi temporar viscol la peste 1.700 metri. Pe mai multe drumuri naționale se circulă în…
Statele Unite au cerut clarificări cu privire la declarațiile făcute sâmbătă seară de premierul Benjamin Netanyahu potrivit cărora Israelul va deţine responsabilitatea securităţii în Fâşia Gaza, pentru o perioadă nedeterminată, după ce se va încehia…