Sari direct la conținut

A schimbat vremea neobișnuit de caldă calendarul sezonului gripal? Când va fi vârful sezonului de gripe și răceli și care e momentul optim pentru vaccinarea împotriva gripei

HotNews.ro
Sezon de gripă, Foto: Lacheev | Dreamstime.com
Sezon de gripă, Foto: Lacheev | Dreamstime.com

Luna octombrie și începutul lunii noiembrie au fost neobișnuit de calde, cu zile în care temperatura a urcat constant până la 20, 25 sau chiar 30 de grade (în octombrie). În mod tradițional, lunile octombrie și noiembrie aduceau scăderea temperaturilor și reprezentau începutul sezonului de gripe și viroze, dar și perioada optimă pentru administrarea vaccinului împotriva gripei. Câtă lume s-a mai gândit însă la sezonul de gripă și de viroze și la vaccin în zilele de vară sau măcar de primăvară din această toamnă?

Pe de altă parte, având în vedere că vremea a fost atât de caldă, vaccinul trebuia deja administrat sau ar trebui să ne gândim la el abia de acum încolo, odată cu răcirea vremii?

S-a decalat sau nu sezonul de gripe și răceli din cauza temperaturilor neobișnuit de ridicate? Când este estimat vârful de îmbolnăviri al acestui sezon?

Încercăm să răspundem la aceste întrebări împreună cu dr. Adrian Marinescu, medic primar infecționist la Institutul Matei Balș din București și directorul medical al celui mai important spital de boli infecțioase din România.

Circulație intensă a virusurilor gripale, așteptată din decembrie

Sezonul rece se apropie cu pași mici, dar siguri, chiar dacă temperaturile se mențin încă neobișnuit de ridicate pentru această perioadă. Odată cu răcirea vremii, care este o chestiune de timp, se înmulțesc și infecțiile respiratorii de sezon – virozele și gripele.

Dacă în cazul virozelor nu avem la dispoziție un vaccin care să ne pună la adăpost, pentru gripă ne putem imuniza încă de pe acum, pentru a ne feri de neplăceri atunci când va crește numărul de îmbolnăviri.

Nu se pune problema unui decalaj real al sezonului gripal și al pregătirii pentru acesta, în ciuda temperaturilor neobișnuit de ridicate in ultima perioadă, arată dr. Adrian Marinescu: „Pregătirea sezonului gripal se face înainte, ceea ce înseamnă că ne vaccinăm preventiv și o facem la nivel de populație într-un procent confortabil pentru a avea un sezon ușor. Și atunci, luna octombrie trebuia să fie punctul de început al campaniei de vaccinare împotriva gripei și să se continue în luna noiembrie.”

Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase și directorul medical al Institutului Matei Balș / Foto: arhiva personală

Din luna decembrie „vom discuta despre o circulație intensă a virusurilor gripale”, mai spune Adrian Marinescu: „Iar dacă ne uităm la ce a fost în sezoanele trecute, cel mai probabil, anul viitor, la început de an, vom avea un maxim al numărului de cazuri”.

„Este greu de spus de acum dacă vom discuta despre o situație endemică, dar este bine să facem pregătirea aceasta. După părerea mea, chiar dacă vremea este încă neobișnuit de caldă pentru această perioadă, vaccinarea trebuie să se întâmple. Mai ales la cei care au factori de risc, dar ideal ar fi să se vaccineze toată lumea – începând de la vârsta de 6 luni și până la 100 de ani sau chiar mai mult, toată lumea ar trebui să se vaccineze împotriva gripei”, mai spune medicul.

Căldura de afară, temperaturile neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, „nu reprezintă o scuză reală. Amânarea vaccinării nu are nicio logică”, subliniază Adrian Marinescu.

La cât timp de la administrarea vaccinului începe acesta să ofere protecție?

La cât timp după administrarea vaccinului el oferă protecție? Oamenii trebuie să știe că nu mă vaccinez astăzi, iar mâine, vaccinul îmi oferă protecție.

„Eficiența maximă a vaccinului apare undeva la 10-14 zile după administrarea vaccinului, ceea ce înseamnă cu atât mai mult că pregătirea trebuie făcută încă din octombrie – noiembrie. Practic, din momentul administrării vaccinului, avem nevoie de încă două săptămâni pentru a se întâmpla ceea ce ne interesează: producția de anticorpi care să ne protejeze”, arată dr. Adrian Marinescu.

Gripă / Foto: Paulus Rusyanto – Dreamstime.com

Cine primește vaccinul gripal gratuit și cine îl primește 50% compensat. Poți face vaccinul direct la farmacie

Regimul de compensare a vaccinului împotriva gripei s-a schimbat începând de anul acesta – parte din politica Ministerului Sănătății de a extinde vaccinarea pentru adulți, iar vaccinurile să fie gratuite pentru adulții cu boli cronice și compensate pentru adulții sănătoși.

Principala noutate este însă aceea că vaccinul este în premieră 50% compensat și pentru persoanele cu vârsta între 45 și 65 de ani care nu suferă de nicio boală cronică și care, până acum, plăteau integral prețul vaccinului, dacă doreau să se vaccineze.

De asemenea, vaccinul poate fi administrat în premieră direct în farmacie – există o listă de peste 400 de farmacii unde se poate face vaccinul, iar numărul farmaciilor va crește pe măsură ce mai mulți farmaciști vor fi instruiți să administreze vaccinul, dă asigurări ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Persoanele care plătesc integral vaccinul îl pot achiziționa și pot face vaccinarea direct într-una din farmaciile din listă, în timp ce persoanele care beneficiază de vaccin compensat în proporție de 50% sau 100% trebuie să ridice mai întâi rețeta de la medic, apoi să se prezinte cu ea la farmacie.

Vaccinul gripal este gratuit (compensat 100%) pentru o serie de grupe populaționale desemnate de către Ministerul Sănătății la propunerea Comitetului Național de Vaccinologie. Lista persoanelor eligibile cuprinde persoanele aflate în categoriile de risc și pacienții cu boli cronice.

Vaccin gripal / Foto: Agerpres

Cine primește gratuit vaccinul gripal:

  • copiii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani;
  • femeile gravide;
  • persoanele cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații:
  • persoanele cu boli cardiovasculare cronice; boli respiratorii cronice; boli renale cronice; boli hepatice cronice; boli neurologice cronice; boli metabolice; boli oncologice; boli autoimune; malformații congenitale; obezitate; asplenie; persoane cu infecție HIV/SIDA; terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresie congenitală;
  • persoanele cu vârsta de peste 65 de ani;
  • personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar;

Cine primește vaccinul gripal 50% compensat – regula este valabilă începând de anul acesta:

  • persoanele cu vârsta ≥ 45 ani și < 65 de ani, fără boli cronice.

Foto: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro