8 oct. • Sanatate Rafila anunță că deschide o listă pentru voluntarii care ar putea merge în Israel în cadrul unor echipe medicale / Ce ajutor ar putea oferi România Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică seară că se vor deschide liste pentru cei care ar dori să se deplaseze în Israel, în cadrul unor echipe medicale, pentru a acorda ajutor sistemului sanitar de…
9 oct. • Administratie Locala Nicuşor Dan: Iarna asta va fi mai bine. Vor fi finalizaţi 50 km de conductă din sistemul de termoficare Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, i-a asigurat duminică pe bucureşteni că iarna aceasta va fi mai bine decât în anii precedenţi în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic, pentru că vor fi finalizaţi 50…
9 oct. • UPDATE „Sprijin suplimentar” din partea Statelor Unite pentru Israel, anunță Biden / În ce ar consta ajutorul SUA Preşedintele american Joe Biden a dispus un „sprijin suplimentar” din partea Statelor Unite pentru Israel, în urma atacurilor fără precedent ale organizaţiei palestiniene Hamas dinspre Fâşia Gaza, a anunţat Casa Albă, duminică, scrie CNN. SUA…
9 oct. • Esential Încă 115 români aflați în Israel au revenit duminică în țară, cu o cursă aeriană privată Încă 115 români aflați în Israel au revenit duminică în țară, cu o cursă aerianăp privată, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. „Celula de Criză, care își desfășoară activitatea în Centrala MAE, în coordonare cu Ambasada…
8 oct. • Esential Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată pe străzile din centrul Iaşiului, în prezenţa a 20.000 de oameni Aproximativ 20.000 de persoane au participat, duminică seară, la Iaşi, la pelerinajul intitulat Calea Sfinţilor, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva fiind purtată de către preoţi pe străzile din centrul municipiului, relatează News.ro. Racla cu…
9 oct. • International VIDEO Turcia: Erdogan a inaugurat o nouă biserică la Istanbul, prima construită în 100 de ani de republică Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat duminică o biserică siriacă la Istanbul, lăudând coexistenţa comunităţilor, o premieră în republica laică şi majoritar musulmană a Turciei, fondată în 1923, relatează AFP și Agerpres. „Evrei, creştini,…
8 oct. • Esential Ambasadorul Israelului în România: Sunt în continuare trei zone în care armata israeliană luptă cu teroriştii / Hamas a primit ajutor masiv din Iran Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, afirmă că lupte grele se duc în continuare în trei dintre localităţile atacate de Hamas, iar în alte 22 de localităţi armata israeliană a preluat controlul. Reuven Azar crede…
8 oct. • International Preţurile acţiunilor şi obligaţiunilor israeliene au scăzut puternic şi multe afaceri au fost închise duminică, după atacul Hamas Preţurile acţiunilor şi obligaţiunilor israeliene au scăzut şi multe afaceri au fost închise duminică, la o zi după ce luptători înarmaţi ai Hamas din Gaza au ucis sute de israelieni şi au răpit un număr…
8 oct. • International Germania: Înfrângere grea pentru coaliţia cancelarului Olaf Scholz în două alegeri regionale Coaliţia de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz a suferit o înfrângere grea la alegerile de duminică din două landuri din Germania, Bavaria (sud) şi Hesse (vest), unde conservatorii aflaţi în opoziţie sunt pe punctul de…
8 oct. • International Ebrahim Raisi: Iranul sprijină legitima apărare a naţiunii palestiniene „Iranul sprijină legitima apărare a naţiunii palestiniene”, a declarat duminică preşedintele iranian Ebrahim Raisi, adăugând că Israelul trebuie „să fie tras la răspundere” pentru situaţie, la o zi după atacul lansat de Hamas, relatează agențiile…
8 oct. • International Un lider al Hamas a fost ucis în raidurile israeliene asupra Fâşiei Gaza Un membru de rang înalt al organizaţiei Hamas a fost ucis în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza, ca răspuns la ofensiva lansată sâmbătă de militanţii palestinieni asupra statului evreu, relatează DPA și Agerpres. Cadavrul liderului…
8 oct. • International Război în Israel: Zeci de zboruri internaţionale spre şi dinspre Tel Aviv au fost anulate. El Al îşi menţine zborurile Compania israeliană El Al a anunţat că îşi va menţine zborurile duminică, în timp ce o serie de companii aeriene au anunţat anularea zborurilor spre şi dinspre Tel Aviv în acest weekend, în urma ofensivei…
8 oct. • International A murit fostul preşedinte al Ungariei Laszlo Solyom Fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom, un jurist umanist implicat în tranziţia democratică şi abolirea pedepsei capitale, a murit duminică la vârsta de 81 de ani. El a murit „după o lungă boală”, a declarat secretarul…
8 oct. • International Germania revizuieşte ajutorul de sute de milioane de euro pentru palestinieni. Ce spune Scholz Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Israelul are „dreptul să se apere” în faţa atacurilor „barbare” ale Hamas, reafirmând sprijinul „ferm şi neclintit” al Germaniei pentru statul evreu, relatează AFP. La un briefing de presă…
8 oct. • International Război în Israel: „Nu avem unde să mergem, m-am trezit în stradă cu copiii” – locuitor din Gaza Palestinienii care locuiesc de-a lungul graniței cu Israelul au primit mesaje pe telefoane de la armata israeliană, care le cere să-și evacueze casele. „Nu avem unde să mergem”, a declarat pentru Al Jazeera Ahmed Abu…
8 oct. • Esential Bărbat din Vâlcea care avea în mașină zeci de mii de comprimate de droguri, urmărit de polițiști în trafic. În autoturism era și fiul său de 14 ani Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv după ce în maşina sa au fost găsite două cutii cu zeci de mii de comprimate având ca substanţă activă alprazolam, drog de risc. Bărbatul a…
8 oct. • International „Parcă te uiți la un film despre sfârșitul vieții pe acest pământ” – medic din Gaza Medicul Khamis Elessi, specialist în neuro-reabilitare și medicină a durerii, trăiește în Gaza și a vorbit cu BBC despre teroarea din aceste zile. „Oriunde mergi în Gaza vezi înmormântări, vezi moarte. Parcă te uiți la…
8 oct. • International VIDEO „Ca într-un poligon de tragere”, „A fost un masacru” – mărturiile unor participanți la „Festivalul groazei” de la granița Israel-Gaza, unde luptătorii Hamas au deschis focul. Ce spun organizatorii Imagini cutremurătoare, cu scene teribile care au avut loc la un festival de lângă granița Gaza-Israel, continuă să circule pe rețelele de socializare. Mulți dintre participanți au fost uciși de luptătorii Hamas, unii au fost…
8 oct. • Politic Predoiu se simte ca pe Netflix la Ministerul de Interne: „Într-un serial în care fiecare zi înseamnă un nou episod” Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a descris activitatea sa la conducerea MAI ca fiind ca într-un film de pe Netflix în care fiecare zi înseamnă un nou episod. El a explicat că „poate să îţi…
8 oct. • B365.ro Povestea Parcului IOR, „plămânul verde” care arde periodic în inima Titanului. Cum a apărut al doilea mare parc din București pe ruinele unei fabrici de cărămidă Acum Parcul IOR este acel loc din București unde s-au produs 15 incendii în mai puțin de doi ani. Focul a nimicit, în acest scurt timp, două hectare de spațiu verde. „De ce arde IOR-ul?”…
8 oct. • Opinii Ce se întâmplă în Israel? Anshel Pfeffer este jurnalist la Haaretz, corespondent regional pentru The Economist şi unul din cei mai avizaţi comentatori ai situaţiei din Orientul Apropiat. Mai jos câteva din reacţiile sale extrem de interesante de astăzi, care…
8 oct. • Opinii Mai-mult-ca-trecutul, cartea anului 2023 În vremea pandemiei, Ana Blandiana și-a făcut ordine printre hârtii și a dat peste caietele unui jurnal pe care-l credea pierdut. În 1988, consemnase zi de zi un timp al interdicției de a mai publica.…
8 oct. • Esential Predoiu: Deficitul de personal în structurile MAI e undeva la 20%. Cei recrutaţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că deficitul de personal în structurile MAI este undeva la 20%, iar cei proveniţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi pentru această meserie. „Calitatea procesului de pregătire implică…
8 oct. • Esential Două aeronave ale Forţele Aeriene Române transportă a doua tranşă din ajutoarele oferite Armeniei. Un avion va prelua trei pacienţi armeni, care vor fi duşi la Bruxelles Două aeronave ale Forţele Aeriene Române transportă, duminică, a doua tranşă din ajutoarele oferite Armeniei, constând în alimente neperisabile şi articole de cazarmament, informează News.ro. Totodată, unul dintre avioane va prelua trei pacienţi armeni, care…
8 oct. • Esential Vasile Bănescu: Toți pelerinii români sunt în siguranță / „Erau oameni ciuruiți pe autostradă” – mărturia unui preot aflat în Israel Câteva sute de români sunt încă în Israel, mulți dintre ei fiind pelerini plecați în excursii. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, spune că toți pelerinii români – aproximativ 800 – sunt în siguranță,…
8 oct. • International FOTOGALERIE Războiul din Israel, în imagini Atacul islamiștilor Hamas asupra Israelului început sâmbătă și răspunsul armatei israeliene, în special cu lovituri în Gaza, a provocat sute de morți și mii de răniți în ambele tabere ale conflictului și daune materiale masive.…
8 oct. • International Cabinetul de securitate al Israelului declară oficial stare de război Cabinetul de securitate al Israelului declară stare de război în urma atacurilor organizaţiei extremiste palestiniene Hamas, permiţând „paşi militari de anvergură”, a anunţat duminică biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, transmit DPA și Agerpres. Biroul lui…
8 oct. • Esential Opt turişti rătăciţi în Masivul Bucegi, recuperaţi de salvamontişti și jandarmi după o intervenţie de aproape 10 ore Opt turişti care s-au rătăcit în Masivul Bucegi au fost recuperaţi de salvamontişti şi jandarmi după o intervenţie de aproape 10 ore, relatează News.ro. Ei au reuşit să facă un foc pentru a se încălzi,…
8 oct. • Război în Ucraina Ucraina se așteaptă la atacuri rusești cu un număr record de drone / Cifra pe septembrie este deja una enormă Forțele aeriene ucrainene se așteaptă la un număr record de atacuri cu drone rusești pe teritoriul său în această iarnă, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al acestora, Iuriy Ihnat, în timp ce Kievul se…
8 oct. • EXCLUSIV „Acest guvern este cel mai incapabil din istoria Israelului” – Interviu despre șocul din societatea israeliană după atacul Hamas, cu un fost jurnalist și actual consultant media O mare parte din societatea israeliană este furioasă pentru că în loc să se ocupe de probleme grave, precum securitatea sau situația economică, Guvernul și-a consumat energia pe schimbările din justiție, care au scos milioane…
8 oct. • Esential „A dispărut orice om de pe stradă”. Cântărețele Raluka și Ana Baniciu, în Israel când a început războiul Printre românii pe care războiul din Israel i-a prins acolo s-au aflat și artistele Ana Baniciu și Raluka, care au revenit în țară sâmbătă noapte, cu una dintre aeronavele Tarom trimise de autorități să-i aducă…
8 oct. • Articol susținut de fanatik.ro fanatik.ro: Amenzi uriașe pentru românii care nu-și declară producția de țuică și palincă. Care este cantitatea minimă "fără taxe" Guvernul le-a pus gând rău micilor producători de băuturi spirtoase, cum ar fi țuica sau palinca. Aceștia vor trebui să fie foarte atenți la cântar, altfel riscă să plătească amenzi mult mai mari. Măsura se…
8 oct. • International Germania: Alegerile de duminică din Bavaria și catalizatorul Aiwanger Rareori alegerile din Bavaria au fost atât de palpitante ca astăzi. Deși sondajele actuale prevăd o victorie pentru premierul Markus Söder și Uniunea Creștin-Socială (CSU), se întrevede cel mai slab rezultat al acesteia, din cauza…
8 oct. • Esential Poliţiştii de frontieră români au participat la salvarea a peste 400 de migranţi care se aflau pe o barcă de pescuit în pericol, în Marea Mediterană Poliţiştii de frontieră de pe nava maritimă a Gărzii de Coastă MAI 1102, aflaţi în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „Themis 2023” sub egida Agenţiei Frontex, au participat la salvarea a 413 de cetăţeni…
8 oct. • Tehnologie Climbot, robotul „adeziv” capabil să alunece cu mare rapiditate sub apă, creat de cercetărorii chinezi Cercetătorii dintr-o echipă ştiinţifică chineză s-au inspirat din abilitatea unor peşti şi a altor vieţuitoare marine de a se „căţăra” pe stânci şi au proiectat un robot subacvatic ce deţine calităţi adezive impresionante şi care…
8 oct. • International Președintele polonez Duda: Violențele din Orientul Mijlociu favorizează Rusia și sporesc presiunea migrației asupra UE Actualele violențe dintre Hamas și Israel sunt în favoarea Rusiei, deoarece distrag atenția internațională de la agresiunea Moscovei în Ucraina și pot duce la noi presiuni migratorii asupra Europei, a declarat duminică președintele Poloniei, Andrzej…
8 oct. • International Peste 90 de români au fugit din Israel în Iordania și cer ajutorul Bucureștiului pentru a reveni în țară Un număr de 92 de cetățeni români au fugit din Israel în Iordania din cauza atacurilor grupării islamiste Hamas și au cerut ajutorul autorităților de la București pentru a fi repatriați Ce spune MAE despre…
8 oct. • International Doi turiști israelieni și ghidul lor au fost uciși în Egipt de un polițist Doi turiști israelieni și ghidul lor egiptean au fost împușcați mortal duminică în orașul egiptean Alexandria, a anunțat Ministerul israelian de Externe, potrivit Reuters și AFP Polițistul egiptean care i-ar fi ucis pe cei trei…
8 oct. • International Armata israeliană are termen de 24 de ore pentru a evacua locuitorii din jurul Fâșiei Gaza Soldaţii israelieni au misiunea de a evacua în termen de 24 de ore toţi locuitorii din zonele israeliene din jurul Fâşiei Gaza, unde „lupte eroice sunt în desfăşurare pentru eliberarea ostaticilor”, a declarat duminică purtătorul…
8 oct. • UPDATE Unul dintre medicii de la Institutul „Nasta” cercetați pentru mită a murit într-un accident rutier – surse Un bărbat a murit, duminică dimineaţă, într-un accident rutier în oraşul Otopeni, unde a intrat cu mașina într-un cap de pod, a anunțat Poliția Ilfov. Potrivit unor surse din domeniul medical citate de News.ro, ar…
8 oct. • Cultura „Putem să le smulgem măştile şi să îi vedem aşa cum au fost cu adevărat”. De ce un film despre Hitler a fost realizat în Slovacia, și nu în Germania Regizorii germani care au realizat un mare film despre Hitler au fost nevoiţi să îl filmeze în secret, din cauza „rezistenţei” din Germania faţă de dramele „în care Hitler este în centrul atenţiei, de teamă…
8 oct. • VACANȚĂ MICĂ ȘI MIRACULOASĂ À Paris. Scena operei pariziene spulberată de un trio formidabil Peter, Adela și Alex. Nici Monet n-a fost profet în țara sa. Capitala culturii, modei și stâlpișorilor. Scena operei pariziene spulberată de un trio formidabil Peter, Adela și Alex. La numai câteva ore de la căderea cortinei Festivalului „George…
8 oct. • International VIDEO Cutremur Afganistan: Bilanțul deceselor a trecut de 2.000, dar se estimează că va fi mult mai mare Peste 2.000 de persoane au murit în urma seismelor violente care s-au produs sâmbătă în vestul Afganistanului, unde au provocat pagube materiale importante, potrivit unui nou bilanţ oficial publicat duminică, informează AFP. Un seism cu…
8 oct. • International VIDEO Tânăra pe care Hamas a ucis-o și i-a batjocorit trupul dezbrăcat era cetățean german / Apelul disperat al mamei ei, care a recunoscut-o după tatuaje Unele din cele mai cutremurătoare imagini video de ieri din timpul atacurilor Hamas asupra Israelului au fost cele cu trupul aproape dezbrăcat al unei tinere, aruncat într-o camionetă în care se află mai mulți luptători…
8 oct. • International Anunțul Ministerului Turismului din Israel despre numărul turiștilor aflați acolo / Aeroportul Ben Gurion este deschis şi funcţionează Ministerul Turismului din Israel a anunțat că în această ţară se află în prezent aproape 130.000 de turişti străini şi că niciunul dintre aceştia nu a fost răni în urma atacurilor. „Ministerul Turismului din Israel…
8 oct. • Antropologie Homo sapiens, Omul de Neanderthal și paradoxurile celei mai bizare extincții din istorie Dispariția Omului de Neanderthal, privită la nivelul geologic al trecerii timpului, este o anomalie. Și nu, nu a fost explicată până în prezent. Cel puțin cu o variantă care să poată răspunde tuturor întrebărilor. Este…
8 oct. • Analiză ISW Cum profită Rusia de atacul Hamas asupra Israelului Kremlinul își propune să exploateze atacul Hamas asupra Israelului pentru a distrage sprijinul și atenția occidentală de la Ucraina, arată Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) în evaluarea sa de duminică. În urma atacurilor lansate sâmbătă…
8 oct. • International Disperarea unui bărbat care și-a văzut, în imagini devenite virale, soția și fiicele răpite de Hamas Israelienii distribuie masiv pe rețelele de socializare imagini cu membri ai familiilor și cu prieteni despre care spun că au fost răpiți de militanții Hamas și îi îndeamnă pe oameni să le distribuie mai departe,…
8 oct. • NERD ALERT Netflix vrea să scumpească abonamentul / Fortnite, în centrul propriului scandal cu „păcănele” / Martin Scorsese dă de pământ cu francizele de filme Netflix vrea să scumpească abonamentul ● Kevin Costner se întoarce într-un western ● Un nou proiect „Cyberpunk 2077” e în lucru ● Fortnite, în centrul propriului scandal cu „păcănele” ● „The Talos Principle” se întoarce…
8 oct. • International Danemarca reîncepe să fabrice muniție la o fabrică înființată în 1676 și închisă în 1968 Ministerul danez al Apărării va reporni producția de muniție după o pauză de 55 de ani pentru a-și asigura necesarul intern, în condițiile în care războiul din Ucraina creează o cerere crescută de materiale militare…