Sari direct la conținut
marți 25 octombrie
Florea Dascălu, șeful Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost surprins primind mită de 10.000…
Președintele rus Vladimir Putin a fost confruntat în privat de unul dintre principalii săi aliați în privința proastei gestionări a războiului din Ucraina. Potrivit Washington Post, este vorba despre Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari…
Miniștrii și liderii partidelor din Coaliție s-au întâlnit marți după-amiază la Vila Lac, potrivit unor surse politice. Discuțiile vin în contextul în care pe agenda Coaliției sunt o serie de restanțe, iar luni apele s-au…
Miniștrii energiei din UE și-au exprimat sprijinul pentru ideea unui plafon dinamic al prețurilor la gaz pentru a limita creșterile de preț, a declarat marți ministrul ceh al industriei, Jozef Sikela, reporterilor, după discuțiile cu…
Într-o mutare rară pentru o organizație altfel apolitică, Comitetul Nobel a anunțat marți că Democrații Suedezi, al doilea partid ca număr de mandate în parlamentul de la Stockholm, nu sunt bineveniți la banchetul Nobel, relatează…
Deficitul bugetar a ajuns la 3,04% din PIB, în primele 9 luni din acest an, fiind cu 0,71 puncte procentuale mai mic decât cel din perioada similară din 2021. Ca valoare se ridică la 41,7…
Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa, a declarat preşedintele Maia Sandu în reuniunea Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocat pe tema amenințărilor la adresa securităţii energetice a țării,…
Lipsită de livrările ruseşti pe care s-a bazat mult timp, Europa s-a grăbit să importe gaze lichefiate din întreaga lume iar acum combinaţia între vremea neobişnuit de caldă şi livrările mari de gaze lichefiate face…
Un tribunal rus a respins marți recursul baschetbalistei Brittney Griner, care a cerut să i se reducă pedeapsa de nouă ani de închisoare pentru deținere și contrabandă de droguri, relatează Reuters și AFP. „Președintele (Joe)…
Vizita efectuată zilele trecute de fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev la o fabrică de tancuri a declanșat un val de ironii pe rețelele de socializare. Jurnalistul Max Seddon, șeful biroului de la Moscova…
Ash Carter, un fost secretar al Apărării al SUA în timpul administrației lui Barack Obama, a murit luni seară după un atac de cord, la vârsta de 68 de ani, a anunțat familia sa într-un…
Primarul general, Nicușor Dan, a solicitat instanței anularea dispoziției de restituire, emisă în anul 2003 pentru un teren de 66.345 mp pe Șoseaua Petricani, pe motiv că ar fi fost emisă ilegal, terenul fiind mutat…
Producătorul german de echipament sportiv Adidas a anunţat marţi că opreşte imediat colaborarea sa cu Kanye West, cunoscut începând din 2021 sub numele de „Ye”, după remarcile cu caracter antisemit făcute de rapperul american în…
Polonia ar putea fi nevoită să construiască un gard la graniţa cu exclava rusă Kaliningrad pentru a opri un val de migranţi africani şi asiatici care ar putea încerca să treacă frontiera în următoarele săptămâni,…
Primăria Sectorului 3 face pasajele rutiere subterane de pe Mihai Bravu (la intersecția cu Camil Ressu și Calea Vitan) și lărgirea Căii Dudești cu una dintre companiile sale, Algorithm Construcţii S3 S.R.L. Atribuirea contractului pentru…
TikTok, cea mai populară aplicație în rândul publicului de sub 25 de ani, a organizat prima sa conferință de presă în România și spune că numărul de utilizatori a crescut cu 70% pe plan local…
Președintele rus Vladimir Putin și-a continuat marți turul de relații publice în domeniul diplomației, primindu-l în vizită la Kremlin pe Umaro Sissoco Embalo, omologul său din Guineea-Bissau. Kremlin Pool, canalul jurnaliștilor acreditați la Kremlin, a…
Poliția norvegiană a reținut luni un presupus spion rus în orașul Tromsoe din regiunea arctică, a relatat marți postul public de televiziune NRK, citând serviciul de securitate PST al țării nordice, relatează Reuters. Bărbatul, care…
Statul este principalul câştigător al creşterilor mari de preţuri la energie electrică şi gaze, în condiţiile în care 95% din creştere se duce la bugetul de stat, a afirmat, marţi, Gabriel Biriş, managing partner la…
Elena Udrea și Ioana Băsescu se află printre numele celebre care ar scăpa de dosare penale, prin prescrierea faptelor, în urma deciziei luate marți de instanța supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind prescripția.…
Kremlinul a catalogat marți drept „inacceptabilă” atitudinea Statelor Unite cu privire la avertismentele Moscovei despre presupusele planuri ale Ucrainei de a detona o armă nucleară pe propriul teritoriu, relatează TASS. „Aceasta este o abordare care…
Noi imagini au fost obținute de Channel News Asia din Singapore cu momentele dinaintea înlăturării bruște a fostului lider chinez Hu Jintao de la o ședintă a congresului Partidului Comunist, care a avut loc săptămâna…
În România, 54% dintre tineri vor să pornească o afacere conform studiului Insights PulseZ 2022, dintre care 36% se uită la această opțiune cu un orizont pe termen lung, de peste un an. Intraprenoriatul este…
Liberalii vor ca PSD să nominalizeze urgent un ministru la Apărare, post rămas vacant după demisia lui Vasile Dîncu. Liderii PNL susțin că orice altă negociere în acest moment pe ministere nu ar face bine…
Marți în jurul prânzului o eclipsă parțială de soare a fost vizibilă și din România. HotNews.ro a realizat o scurtă filmare timelapse cu eclipsa de soare așa cum s-a văzut de pe străzile din centrul…
În contextul schimbărilor legislative numeroase, intervenite la intervale scurte de timp, citirea facturii la energie electrică sau gaze naturale poate fi o provocare. Consumatorii casnici din toată țara ai Enel Energie și Enel Energie Muntenia…
Un iranian supranumit „cel mai murdar om din lume” pentru că nu a făcut duș de zeci de ani a murit la vârsta de 94 de ani, au anunţat marţi mass-media oficiale, potrivit AFP și…
Noul guvern al Italiei nu va ceda în fața „șantajului” președintelui rus Vladimir Putin, a declarat marți premierul Giorgia Meloni, recunoscând că țara se confruntă cu unele dintre cele mai dificile provocări de după cel…
Mii de inculpați ar putea scăpa de dosarele penale prin prescrierea faptelor, pe listă fiind și fostul ministru Elena Udrea, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importată privind prescripția…
Mulți cred că dacă majorezi o taxă vei încasa mai mulți bani. Ei bine, în practică se poate întâmpla opusul, așa cum s-a mai văzut în istorie, nu numai în România, ci și alte țări.…
Primăria Capitalei va analiza dacă dispoziția dată de fostul primar Adriean Videanu, în 2005, pentru retrocedarea celor aproape 12 hectare din Parcul IOR este legală, iar dacă vor descoperi ceva nelegal, municipalitatea va ataca în…
Statistic vorbind, bărbații nu sunt șoferi mai buni decât femeile ”la volan”. Cu toate astea, prejudecățile persistă, și chiar femeile spun despre femei că sunt șoferițe mai slabe. La ”Ediția de dimineață”, acest subiect controversat…
Oligarhul rus Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, pe care presa deseori îl numește „bucătarul lui Putin”, continuă să acumuleze putere și să creeze o structură militară paralelă cu forțele armate ruse, care s-ar…
„Un răsfăț pentru cei pasionați de filme de groază”, a scris deja un critic de top citat de Rotten Tomatoes. De azi, ei pot vedea primele două episoade, celelalte urmând a veni câte două, de…
Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, la 26 octombrie, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul…
O înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată cum o coloană blindată a armatei ucrainene a fost zdrobită după ce a fost surprinsă de artileria rusească. Înregistrarea video arată cum cel puțin 6 blindate…
Eclipsa parţială de Soare poate fi observată și în România – cel mai devreme a început în nord-vestul țării, la ora 12:20, iar cel mai târziu în sud-est, la ora 12:28. Fenomenul poate fi observat…
Moscova a susținut că Ucraina ar putea folosi în Rusia o „bombă murdară” – un dispozitiv care conține material radioactiv, precum și explozibili convenționali -, în timp ce țările occidentale au acuzat Rusia că a…
SUA ar putea trimite în Ucraina echipamente de apărare aeriană HAWK mai vechi, aflate în depozite, pentru a ajuta Kievul să se apere împotriva atacurilor ruseşti cu drone şi rachete de croazieră, au declarat marți…
Cum puteți slăbi cu ajutorul nisipului purificat ● Pisicile se atașează de stăpânii lor, dar nu vor să o arate ● Cum se formează amintirile pe timpul somnului ● Jocurile video au efecte benefice asupra…
Săptămâna trecută, avocata Carmen Obârșanu, care a reprezentat rudele Luizei Melencu în dosarul Caracal, a depus o plângere la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din cadrul Senatului României. Femeia reclamă o serie…
Circulația în sensul giratoriu, o provocare pentru mulți șoferi, ar putea fi simplificată. Cel puțin în teorie. Parlamentarii vor să schimbe definiția, ca să nu mai existe interpretări și să nu mai existe accidente. Citește…
Guvernul francez a supravieţuit luni celor două moţiuni de cenzură împotriva sa, una depusă de stânga şi alta de extrema dreaptă după ce executivul a forțat adoptarea bugetului pe anul viitor fără votul legislativului de…
Fostul manager al Serviciului de Ambulanță Neamț Dan Dorin Morenciu a fost trimis în judecată de DNA, alături de mai mulți angajați, într-un dosar privind modalitatea prin care 22 de persoane au reușit să ocupe,…
Cei doi piloți și-au pierdut cunoștința din cauza unei defecțiuni la sistemul de alimentare cu oxigen al echipajului ceea ce a dus duminică la prăbușirea unui avion de luptă multirol Su-30SM, peste o clădire rezidențială…
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că bugetul Apărării va crește anul viitor la 2,5% din PIB. „Alocarea bugetară de 2% din PIB pentru Apărare, stabilită în anul 2017, a facilitat creșterea investițiilor, dotarea cu…
O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de militarii ucraineni a surprins bucuria exuberantă a acestora după ce au reușit să doboare un nou elicopter Ka-52 „Alligator” al Forțelor Aeriene Ruse, Moscova pierzând…
WhatsApp a picat marți în întreaga lume, utilizatorii raportând că serviciul de mesagerie deținut de Meta, compania mamă a Facebook și Instagram, nu poate fi accesat. 12:15Serviciul de mesagerie deținut de Meta pare să fi…
Liderul cecen Ramzan Kadîrov consideră slab răspunsul Rusiei în Ucraina „la bombardamentele trupelor de la Kiev” și sugerează ștergerea orașelor din țara invadată de pe fața pământului, relatează publicația rusă economică Kommersant. Șeful cecenilor este…
Imagini cu dormitoare supraaglomerate, cu un șobolan alergând pe hol și toalete cu uși și touri rupte au fost publicate pe Facebook de sindicatul Europol. Academia de Poliție precizează că în prezent se desfășoară o…