Se caută soluții pentru salvarea celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR: Primăria Capitalei va analiza dacă punerea în posesie a fost legală
Primăria Capitalei va analiza dacă dispoziția dată de fostul primar Adriean Videanu, în 2005, pentru retrocedarea celor aproape 12 hectare din Parcul IOR este legală, iar dacă vor descoperi ceva nelegal, municipalitatea va ataca în instanță titlul de proprietate, a declarat primarul general, Nicușor Dan, pentru HotNews.ro. Reamintim că, săptămâna trecută, Primăria Sectorului 3 a pierdut definitiv procesul în care a cerut anularea titlului de proprietate.
- ”Este al patrulea proces dintr-o serie de procese inițiate de Primăria Sectorului 3 în 2012. Din informațiile incomplete pe care le am, procesul a fost început prost, adică toate cele 4 procese, în sensul că Primăria Sectorului 3 nu a invocat o calitate de spațiu verde și o revenire în domeniul public a acestui teren, ci faptul că ei aveau de la Municipiul București, din 1998, o hotărâre de a-și amenaja acolo un sediu administrativ.
- Însă, pentru că dreptul de contestare a dreptului de proprietate este imprescriptibil și pentru că tocmai am finalizat procedura de achiziție a contractelor de asistență juridică cu 6 case de avocatură, o să ne uităm încă o dată la dispoziția prin care s-a retrocedat acest parc și în ipoteza în care găsim motive de nelegalitate, vom ataca noi înșine în mod corect dispoziția prin care s-a retrocedat”, a declarat Nicușor Dan pentru HotNews.ro.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 spun că procesul a fost pierdut din cauza ”lipsei de interes a instanței de apel”.
- ”Primăria Sectorului 3 își exprimă profunda dezamăgire ca urmare a Deciziei nr. 1980/20.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care cele 12 ha din parcul IOR rămân pierdute. Terenul fusese retrocedat în 2005 prin decizie de Primar General, dispoziție pe care instituția noastră a contestat-o, în dezacord cu proprietarul terenului, dar și cu Primăria Generală care, în toți cei 10 ani de procese, a susținut în fața instanței păstrarea dispoziției de retrocedare emise în 2005.
- Chiar dacă motivarea pentru decizia luată pe data de 20.10.2022, definitivă și irevocabilă, urmează să fie publicată, argumentul care a dus la respingerea acțiunii noastre îl constituie lipsa de interes a instanței de apel.
- Concret, fără a intra pe fond, instanța a considerat că, atât timp cât Primăria Sectorului 3 nu era nici proprietar, nici administrator al terenului, doar Primăria Municipiului București, care la acea dată era proprietar și administrator al celor 12 ha, poate solicita anularea dispoziției nr. 4333/18.05.2005 („Dispoziția de restituire în natură”) a Primarului General”, a transmis Primăria Sectorului 3, marți dimineață, într-un comunicat de presă.
Primăria Sectorului 3 face apel la Primăria Municipiului București să solicite în instanță anularea dispoziției de retrocedare.
”Ne exprimăm, în egală măsură, toată deschiderea pentru a colabora și a pune la dispoziția Primăriei Generale documentația necesară – acte de arhivă, documente foto-video etc. – pentru înaintarea acțiunii în instanță”, a mai transmis instituția.
În ședința Consiliului Local Sector 3 de marți, consilierii USR și PNL au propus amendamente la rectificarea bugetară, prin care să se aloce bani pentru reprezentare juridică, expropriere sau răscumpărare, însă amendamentele nu au fost aprobate.
Mai întâi, consilierii USR au propus alocarea a 53 milioane lei, banii urmând să fie luați de la luminițe de sărbători și majorarea capitalului social al societăților Primăriei Sector 3.
- ”Parcul IOR și Parcul Brâncuși sunt zone verzi de interes public. Primăria S3 trebuie să continue demersurile juridice sau administrative pentru recuperarea acestora. Este nevoie de fonduri pentru continuarea demersurilor.
- În bugetul 2022 este disponibilă suma de 51 milioane lei pentru capitalul social la societățile unde S3 este autoritate publică tutelară. Aceste societăți au beneficiat deja de capitaluri foarte mari, mult, foarte mult peste media pieței din domeniul lor de activitate. Astfel nu se justifică alocarea de capital suplimentar.
- În rectificarea bugetară se prevede majorarea cheltuielilor cu iluminat festiv cu 2,2 milioane lei, deși există deja prevăzută suma de 650 mii lei, echivalentă cu suma cheltuită de sectorul 4 în 2021. Nu există nici o justificare de ce S3 trebuie să plătească în 2022, în situație de criză de energie, pentru instalații, de 4,4 ori mai mult decât S4.
- Pentru a asigura cu celeritate sumele necesare demersurilor juridice și administrative pentru recuperarea zonelor verzi din S3 propun 2 amendamente privind suplimentarea fondului de rezervă bugetară”, a declarat Mihaela Văcaru, consilier USR Sector 3.
Dar amendamentul a căzut deoarece nu a fost votat de PNL și PSD. Au fost doar 7 voturi.
Imediat după a venit și PNL cu un amendament prin care a propus alocarea a 43 milioane lei pentru susținerea oricărui demers întreprins și necesar pentru zone verzi.
- ”În concordanță cu dorința Primăriei Sectorului 3 de a se continua demersurile pentru salvarea parcului IOR / Cuza, respectiv întreaga zona verde, inclusiv cele 12 ha retrocedate, dorim să punem la dispoziția primăriei fondurile necesare.
- Începem prin a aloca suma de 43000 mii lei care poate susține orice demers întreprins și necesar pentru recuperarea întregii zone verzi, urmând ca în funcție de necesități să suplimentăm în anii următori.
- Se alocă suma de 43000 mii lei (43000000 lei) pentru a constitui un fond din care să se suporte cheltuielile necesare pentru recuperarea întregii zone verzi, inclusiv asistență juridică”, a propus Andreea Weinerich, consilier local PNL.
Aceasta a propus ca banii să fie luați de la Direcția Corp Control – 40 milioane lei, Reabilitare Parc Pantelimon – 1 milion lei și 2 milioane lei de la modernizare străzi.
Amendamentul a reușit să strângă doar 13 voturi, chiar dacă USR a votat pentru, deoarece au fost doi consilieri absenți.
Cum a pierdut Primăria Sectorului 3 procesul
Primăria Sectorului 3 a pierdut definitiv procesul în care a contestat titul de proprietate prin care aproape 12 hectare din parcul IOR au fost retrocedate în 2005, printr-o decizie a fostului primar Adriean Videanu. Decizia a fost pronunțată de instanța supremă după 10 ani de procese. În ultimul an, mai mulți copaci de pe spațiul verde s-au uscat în mod misterios și vegetația a luat foc de mai multe ori, însă nicio instituție a statului nu a găsit vinovații. Singura soluție pentru salvarea spațiului verde este răscumpărarea/exproprierea.
Prin decizia dată joi de Înalta Curte de Justiție și Casație a fost menținută practic decizia pronunțată de Curtea de Apel București în 2021.
”Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiul Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1334A din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Irevocabilă”, se arată pe portalul instanței.
Primăria Sectorului 3 a pierdut în principal procesul de la Curtea de Apel, potrivit motivării instanței, fiindcă nu a putut demonstra că acolo a făcut amenajările specifice unui parc. Asta, deși în imaginile din satelit din 2005, când a fost retrocedat terenul, se văd alei și copaci. Câteva alei sunt vizibile și acum.
Primăria Sectorului 3 nu a putut demonstra că acolo e parc
În cadrul litigiului, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei expertize pentru verificarea situației faptice a terenului în discuție, ”expertului solicitându-i-se să verifice dacă din punct de vedere scriptic terenul facea parte din Parcul Titan, dacă din punct de vedere faptic terenul se situa la momentul restituirii în Parcul Titan, fostul Parc Balta Albă sau Parcul IOR, dacă terenul restituit era amenajat la data restituirii -18.05.2005 – ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau la acea dată alte amenajări de utilitate publică de interes local”.
În urma expertizei s-a constatat:
- Conform Planului Urbanistic General valabil în anul 2005, terenul care face obiectul dosarului de față este situat în zona CB3 – destinată construcțiilor;
- Aspectul general al terenului la data efectuării expertizei era al unui teren viran, pe care a crescut vegetație spontană, pomi răzleți, tufe, fără a se evidenția existența unor instalații sau dotări aferente parcurilor;
- Potrivit Regulamentului local de urbanism, terenul în cauză este situat în zona CB3 – poli urbani principali. Această zonă CB3 este destinată executării de construcții cu diverse destinații, pentru care sunt stabilite înălțime maximă, coeficient de utilizare a terenului (CUT) procent de ocupare a terenului (POT), număr de niveluri etc., deci altceva decât zonă verde;
- Terenul restituit la data de 18.05.2005 nu are clădiri, resturi de amenajări, care ar fi existat înainte de 2005.
”În condițiile în care pe terenul ce face obiectul litigiului nu au existat și nu există nici la acest moment surse de gaz, curent electric, apă și canalizare, Curtea consideră că este exclusă amenajarea unei zone de agrement în lipsa iluminatului public, a unor surse de apă potabilă sau a unor surse de apă menajeră pentru irigarea unor pretinse spații verzi și a unor racorduri de canalizare destinate apelor pluviale și unor eventuale toalete publice, ceea ce dovedește o data în plus că terenul nu a făcut parte din Parcul Titan (sau fostul Parc Balta Albă sau Parcul IOR, actual Parcul Alexandru Ioan Cuza) și nu a fost amenajat ca zonă de agrement la momentul emiterii dispoziției de restituire în natură”, a reținut instanța.
În procesul intentat încă din 2012, Primăria Sectorului 3 a susținut tot timpul că cele cele aproape 12 hectare fac parte din domeniul public al municipiului București, fiind supuse unei amenajări destinate deservirii nevoilor publice ale comunității locale, respectiv parc public și zonă de agrement.
Un alt motiv este lipsa calității procesuale, adică aceasta trebuia să administreze parcul în momentul retrocedării. Primăria a invocat faptul că printr-o Hotărâre a Consiliului General din 1998 i s-a dat în administrare terenul ca să-și facă acolo sediu administrativ, însă se pare că argumentul nu a fost destul de solid, rămâne să vedem motivarea instanței.
Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a apărat titlul de proprietate dat de Videanu
Primăria Capitalei, în loc să apere spațiul verde, și-a apărat titlul de proprietate dat în 2005 alături de Maria Cocoru, proprietarul terenului, spune Eugen Matei, consilier local Sector 3 din partea USR.
- ”Am fost în sală, în calitate de cetățean, interesat de zona retrocedată a Parcului IOR. Fără să am experiență pe zona asta de contencios, am putut observa că în acești 10 ani, de când se judecă procesul, au fost administrate extrem de prost probele și dovezile.
- Sentimentul meu a fost că interesul public nu a fost protejat în adevăratul sens al cuvântului și multe din documentele care puteau fi contestate nu au fost contestate, nu s-au adus contra-expertize.
- De exemplu, expertiza prin care se constată de către instanță că spațiul verde nu este parc, făcută în 2020, nu fost contestată de Primăria de Sector, nu au fost aduse alte dovezi sau să arate că pe geoportal, pe pozele din satelit, se poate vedea modul în care spațiul respectiv a fost amenajat, nu au depus documentele cadastrale originale în faza de apel.
- La recurs, chiar dacă au fost depuse, au fost respinse. Ce este trist, Primăria Capitalei și proprietarul terenului au mers umăr la umăr, au lucrat împreună, au avut același interes, nu interesul public”, a explicat Eugen Matei.