sâmbătă 21 mai
România trimite Ucrainei măşti chirurgicale, viziere şi combinezoane / S-a aprobat și scoaterea de la rezervele de stat a unor produse alimentare destinate refugiaţilor
România va trimite în Ucraina 385.000 de măşti chirurgicale, aproape 40.000 de viziere şi 8.150 de combinezoane medicale, în urma unei hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, CNSU a aprobat…Egiptul ca piață. Un sejur cu insistente oferte si Porsche Soup
Egipt, țara faraonilor, a Sfinxului și a piramidelor. Fară un selfie trimis cunoștințelor și pe rețelele de socializare, în care mărunta ta persoana să fie înnobilată de aceste fascinante și eterne mărturii ale antichității, nu…Şeful ANAF, despre profesorii care dau meditaţii elevilor: Nu cred că o să pornim curând controale în această direcţie, dar toţi ştim că este un fenomen / Am explicat profesorilor să îşi înfiinţeze PFA
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat că nu vor fi controale în curând la profesorii care dau meditaţii elevilor, dar i-a îndemnat pe aceştia să îşi înfiinţeze PFA pentru a…SUA: John Kirby lasă Pentagonul pentru Casa Albă
Cea mai cunoscută faţă a Pentagonului, purtătorul de cuvânt al acestuia, John Kirby, se va alătura Consiliului National de Securitate (NSC), în cadrul Casei Albe, a anunţat vineri preşedinţia americană, potrivit AFP și Agerpres. El…Reacția Poliției Ilfov la imaginile cu balustradele podului din Otopeni, vopsite cu tot cu mașinile de sub pod: Am primit o singură plângere
IPJ Ilfov a transmis sâmbătă că a primit o singură plângere în privința cazul vopsirii balustradelor podului din Otopeni, polițiștii adăugând că fac cercetări într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Amintim…Un preot român și un preot ucrainean au băut în Vaslui până când a fost nevoie de intervenția ambulanței
Caz ciudat la Vaslui, acolo unde medicii de pe ambulanță au fost chemați în ajutor după ce unui preot din județul Neamț i s-a făcut rău pe stradă de la alcool. Acesta ar fi băut…Șeful ANAF: Contribuabilii vor avea la dispoziție o aplicație de mobil
Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a anunţat că un proiect privind implementarea unei aplicaţii pentru contribuabili este în licitaţie. ANAF Mobil ar putea fi disponibilă la finalul acestui an, transmite News.ro. Lucian Heiuş a declarat, sâmbătă,…Câți soldați are Ucraina în războiul cu Rusia, potrivit președintelui Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit sâmbătă că țara sa se apără în războiul declanșat de Rusia cu 700.000 de militari, scrie Ukrainska Pravda. În prezent sunt 700.000 – aici puteți vedea rezultatul muncii a…Beijing: 13.000 de locuitori ai unui complex rezidențial au fost încolonați vineri noapte și duși în centre de carantină
Peste 13.000 de rezidenţi ai complexului rezidenţial Nanxinyuan din sud-estul Beijingului au fost trimişi forţat în carantină în noaptea de vineri până sâmbătă, după ce 26 de cazuri de Covid-19 au fost descoperite, relatează Le…Detaliile planului ca România să producă rachete SkyCeptor pentru Patriot: „România nu e obligată să le și cumpere. Dar credem că va dori s-o facă, și ea și celelalte țări cu Patriot”
La Electromecanica Ploiești compania americană Raytheon, producătorul sistemului antiaerian Patriot achiziționat de România, vrea să deschidă o linie de fabricație pentru interceptori SkyCeptor, o rachetă mai ieftină care va fi propusă tuturor statelor-Patriot din lume.…Digi24: VIDEO. Descoperire impresionantă făcută într-o groapă adâncă de 192 de metri, în China
O groapă adâncă 192 de metri a fost descoperită în China, iar înăuntrul ei, cercetătorii au găsit o uimitoare pădure străveche, cu copaci înalți de 40 de metri. Aici ar putea trăi specii care nu…POST-EUROVISION Muzica ucraineană e mai mult decât Kalush Orchestra: Folclor, identitate națională și valori europene
Trupa ucraineană Kalush Ochestra a câștigat Eurovision-ul cu piesa „Ștefania”, o alegere considerată de mulți „experți” ca fiind politică, deloc obiectivă sau bazată pe merit. Orice e posibil, dar Ucraina are o scenă muzicală eterogenă,…Zelenski: Doar „diplomația” va pune capăt războiului din Ucraina
Războiul din Ucraina se poate încheia doar prin mijloace „diplomatice”, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în condițiile în care negocierile dintre Moscova și Kiev se află în impas, transmite AFP. „Sfârșitul (conflictului) va…Cătălin Drulă candidează oficial pentru președinția USR: „Cred că USR are nevoie de organizare, energie și o mână hotărâtă pe volan”
Deputatul USR Cătălin Drulă, actualul conducător interimar al partidului Uniunea Salvați România, și-a lansat oficial candidatura pentru președinția USR la congresul care ar urma să fie organizat în luna octombrie. „Am demonstrat că sunt omul…VIDEO Cum abandonează rușii două blindate și o iau la fugă după ce sunt surprinși cu focuri de artilerie
Două blindate rusești din estul Ucrainei au fost surprinse, la un moment dat, de focuri de artilerie executate de ucraineni. La câteva momente după prima explozie, soldații ruși se dau jos din blindate și o…ANM: Cod galben de vijelii și ploi torențiale, sâmbătă, în șase județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil sâmbătă, între orele 15.00 și 22.00 în șase județe . În intervalul menționat, în nordul și nord-estul țării vor fi…Despre claritatea morală
Nu cunosc (și, din delicatețe, nici nu-mi propun să aflu) data, locul și circumstanțele în care a apărut în spațiul public autohton sintagma “claritate morală”. Mi-e însă clar că s-a născut într-un mediu intelectualmente luminat…Premieră: Capsula Starliner a Boeing a andocat la Stația Spațială Internațională
Capsula Starliner a companiei Boeing a andocat vineri pentru prima dată la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un succes pentru compania care va transporta în viitor astronauţi pentru NASA, chiar dacă acest zbor-test fără echipaj uman…Colaborarea dintre Securitate şi K.G.B. pe teme de spionaj şi contraspionaj (septembrie 1962)
Subiectul de faţă nu constituie o noutate în analiza istorică, însă un document păstrat în arhivele de la Bucureşti poate să ajute la prezentarea unor idei şi puncte de vedere privind schimburile de informaţii efectuate…Analiza bibliometrică și articolele academice despre social media
Analiza bibliometrică este un tip de analiză statistică a publicațiilor academice, fie ele articole, capitole de cărți sau lucrări de conferințe. În general, acest tip de analiză este util întrucât expune modul în care se…Weekend trending în București (special): Comorile din Cotroceni, plus alte localuri cool din cartierul care pe 21 și 22 mai se deschide plimbăreților și melomanilor
Cartierul Cotroceni este unul dintre cele mai frumoase din București. O plimbare pe străduțele cu nume de doctori de aici te-ar putea lăsa cu impresia că ești în cu totul alt oraș, pentru că blocurile…S-a încheiat pandemia cu adevărat? Ce se va întâmpla la toamnă? „Se va spune, cel puțin în primele două săptămâni, că s-a întors”
La capătul a peste 2 ani de pandemie, restricțiile au fost ridicate în majoritatea țărilor, iar numărul zilnic de infectări este tot mai scăzut – în România, sunt zile când bilanțul este sub pragul de…Marea Britanie discută cu aliații săi trimiterea de armament modern în R. Moldova: Vrem să fie echipată la standardul NATO
Ministrul de externe britanic Liz Truss a dezvăluit că Regatul Unit a început discuțiile cu aliații săi internaționali cu privire la trimiterea de armament modern în R. Moldova pentru a o proteja de Rusia. „Aș…Evaluare britanică: Trupele ruse folosesc în Ucraina conceptul „Reconnaissance Strike”, pe care l-au perfecționat în Siria
În războiul dintre Rusia și Ucraina, vehiculele aeriene fără echipaj (UAV) au jucat un rol esențial pentru ambele părți, deși acestea au suferit o rată mare de pierderi, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea…Planul NASA pentru o misiune cu oameni pe Marte / Nou sezon Black Mirror la Netflix (?) / Cea mai îndepărtată stea descoperită, numită după un personaj de Tolkien
Cea mai îndepărtată stea din univers este numită după un personaj din Tolkien ● „Liga gentlemanilor extraordinari” se întoarce ●„Simon Vrăjitorul” revine și el ● „Ocean’s Eleven” cu Robbie Margot, în lucru ● „Rick &…Sfinții Constantin și Elena: 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă
Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, cu ocazia Sfinţilor Constantin şi Elena, transmite Agerpres. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, numele de Constantin sau derivate ale acestuia poartă…Alegeri parlamentare, sâmbătă, în Australia, unde votul este obligatoriu / Laburiștii ar putea reveni la putere după 9 ani
Australienii votează sâmbătă pentru a-şi alege parlamentul, un scrutin ce ar putea marca revenirea la putere a laburiştilor după nouă ani de guvern conservator, dar care se anunţă strâns, relatează France Presse, preluată de Agerpres.…HARTĂ Rușii își consolidează pozițiile defensive pentru a se pregăti de o contraofensivă ucraineană și de un conflict prelungit. Ce spune Institutul pentru Studiul Războiului
Forțele rusești se concentrează pe adâncirea și consolidarea pozițiilor defensive din Harkov și de-a lungul axei sudice, în pregătirea contraofensivei ucrainene, în timp ce majoritatea operațiunilor ofensive active rămân limitate la arcul orașului Izium-Donetsk și…Vasile Ernu, Sălbaticii copii Dingo. Și Isus a zis: "mă scuzați nu există Rai”
Vasile Ernu, “Sălbaticii copii Dingo” este cartea descompunerii Rusiei cu patos, cu avânt, cu energie. Se înșală cine crede că după ce un Imperiu pică-n cap vine moartea, tăcerea, nimicul. Vasile Ernu redă urletele, foșgăiala…Rămâne Rusia fără rachete de precizie? De ce nu produce Moscova mai multe rachete
Potrivit unor analiști și oficiali occidentali, tacticile rusești din primele luni ale războiului înseamnă că stocurile lor de muniție de precizie sunt acum serios epuizate. „Nu mai există rafale de rachete de croazieră cu rază…Război în Ucraina, ziua 87: Zelenski a spus câți ucraineni luptă contra invaziei ruse / BBC: Apărarea ucraineană „scârțâie” în Donbas, rușii au avansat puțin / Rusia ar fi atacat un convoi cu arme occidentale trimise în Ucraina
În ziua 87 a războiului din Ucraina, Rusia desfășoară o ofensivă majoră asupra teritoriului rămas sub controlul ucrainenilor în provincia Lugansk, pentru a controla și mai mult din Donbas, după ce a revendicat victoria în…Un judecător american menține controversata măsură sanitară care blochează migranții la frontiere
Un judecător federal din Louisiana a împiedicat vineri administrația lui Joe Biden să ridice o măsură sanitară implementată de administrația Trump în timpul pandemiei pentru a-i permite expulzarea imediată a migranților care trec granițele terestre…Franţa: Macron o numeşte pe Catherine Colonna în postul de ministru de Externe / Bruno Le Maire și Gerald Darmanin şi-au păstrat portofoliile
Preşedintele francez Emmanuel Macron a numit vineri o diplomată experimentată, Catherine Colonna, actuala ambasadoare la Londra, în fruntea diplomaţiei franceze, şi un susţinător fidel, Sebastien Lecornu, la Ministerul Armatelor, în timp ce miniştrii de finanţe,…Rusia: Opozanţii Garry Kasparov şi Mihail Hodorkovski, desemnaţi „agenţi ai străinătăţii”
Doi opozanţi în exil ai lui Vladimir Putin, fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, au fost desemnaţi vineri drept „agenţi ai străinătăţii” în Rusia, a informat Ministerul rus de Justiţie.…Capsula Boeing Starliner va ajunge, în sfârșit, pe Stația Spațială Internațională
Capsula Starliner a companiei Boeing este programată să ajungă pentru prima dată la Stația Spațială Internațională vineri noapte, un pas crucial către un nou sistem de transport american pentru astronauții NASA, chiar dacă testul vine…VIDEO Tornadă puternică în vestul Germaniei: zeci de răniţi şi importante pagube materiale
Peste 30 de persoane au fost rănite, dintre care zece grav, în Paderborn, un oraş din vestul Germaniei care a fost traversat vineri de o tornadă, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei locale…vineri 20 mai