Sari direct la conținut

Un bărbat înarmat a atacat un grup de copii care aștepta autobuzul școlii, în orașul japonez Kawasaki

HotNews.ro
Un bărbat înarmat a atacat un grup de copii care aștepta autobuzul școlii, în orașul japonez Kawasaki

​Un grup de copii din orașul japonez Kawasaki a fost atacat de un bărbat înarmat cu un cuțit, în timp ce aceștia așteptau autobuzul școlii, potrivit BBC News.

Cel puțin 16 persoane au fost rănite, iar poliția a confirmat moartea unei fetițe. După atac, suspectul s-a sinucis folosind aceeași armă. Motivul atacului nu este încă cunoscut.

Un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Kawasaki a declarat pentru agenția de presă AP că autoritățile au primit un apel în jurul orei 07:44, ora locală (22:44 GMT), prin care erau anunțate că un grup de copii de școală primară fusese atacat.

„Am văzut un bărbat care sângera, întins lângă un semn de stop pentru autobuz”, a declarat un martor pentru agenția de presă NHK. „Am văzut și elevi din clasele primare întinși pe jos. Este un cartier liniștit, este înfricoșător să vezi că se întâmplă un astfel de lucru.”

Japonia deținte una dintre cele mai scăzute rate ale infracțiunilor violente din lume, însă în ultimii ani au fost înregistrate mai multe atacuri cu arme albe.

În 2016, 19 pacienți dintr-un centru pentru persoane cu dizabilități au fost înjunghiați de un fost angajat. Acesta a mărturisit ulterior că ar fi vrut ca cei cu dizabilități „să dispară”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro