Un "emotionat si tulburator" documentar american le face dreptate copiilor umiliti de colegi la scoala

„Bully” (www.thebullyproject.com), care a iesit in 30 martie pe ecranele americane, vrea sa modifice mentalitatea potrivit careia e normal ca unii copii sa fie hartuiti de colegii lor. Acest lucru tinde sa devina o problema sociala in Statele Unite. Nu intamplator, doi dintre cei cinci copii si adolescenti portretizati de regizorul Lee Hirsch s-au sinucis ca urmare a umilintelor suferite.

Intr-un teaser al filmului, Lee Hirsch marturiseste ca el insusi a fost in scoala ciuca bataii de joc a colegilor si numeste chiar un coleg care i-a luat apararea intr-o buna zi, facandu-l sa nu se mai simta exclus. Indemnul regizorului adresat copiilor si adolescentilor care ii vad filmul e sa ia atitudine si sa nu le mai permita colegilor lor sa fie abuzati.

„Bully”, care inseamna in engleza „a intimida”, „a brusca”, dar si „certaret” sau „bataus”, preia titlul unui film de fictiune regizat de Larry Clark si prezentat la Festivalul de la Venetia in 2001. Inspirat dintr-un caz real, filmul arata cum o gasca de adolescenti planuieste sa il omoare pe un prieten comun care i-a necajit de prea multe ori.

Daca un critic de talia lui Roger Ebert considera ca, in acest caz, un film de fictiune e mai eficient decat un documentar, filmul lui Lee Hirsch are – ca orice documentar – acroseul evenimentului real. Impactul lui este mai puternic desi, asa cum argumenteaza Roger Ebert, un adolescent se va identifica mai usor cu eroul unui film de fictiune sau, dimpotriva, se va detasa de el.

„Bully” prezinta cinci cazuri de elevi sicanati de colegi. Personajul central este Alex, un baiat de 14 ani din Sioux City, Iowa de care colegii isi bat zilnic joc, mai ales in autobuzul scolii (si chiar si in fata echipei de filmare). Alex nu a avut niciodata curajul sa le spuna parintilor ce se intampla.

Un adolescent de 17 ani din Georgia, Tyler Long, s-a sinucis ca sa puna capat sicanarilor, la fel a facut Ty Smalley din Oklahoma, in vreme ce pe Kelby Johnson toata lumea a inceput s-o umileasca cand a recunoscut ca e lesbiana – nu doar colegii, dar si o profesoara.

Filmul arata si cat de usor se poate ajunge la violenta prin intermediul Ja’Meyei Jackson, o fata de 14 ani care, satula de umilinte, si-a amenintat colegii cu arma (tot in autobuzul scolii).

Cei care au scris despre film i-au apreciat valoarea artistica in moduri diferite – daca Roger Ebert spune ca e „sincer, dar nu mare”, A.O.Scott considera in cronica sa din „The New York Times” ca, desi ii lipseste o parte explicativa care sa contextualizeze subiectul in peisajul scolii americane, este „emotionant si tulburator”.

Editia din 30 martie a suplimentului de film al cotidianului „The New York Times” punea „Bully” in fruntea listei de filme noi recenzate. Titlul cronicii lui A.O.Scott, „Behind Every Harassed Child? A Whole Lot of Clueless Adults”/”In spatele fiecarui copil hartuit? O multime de adulti nestiutori”, ofera si cheia de lectura a filmului: de cele mai multe ori, parintii si profesori nu au idee despre aceste hartuieli sau le minimalizeaza.

(A.O.Scott scrie mai jos: „In ciuda titlului, filmul vorbeste despre victime, parintii lor si puternicii maturi care i-au dezamagit.” El vrea sa spuna ca nu sunt scosi in fata si hartuitorii.)

Exista o scena in film pe care jurnalistii o tot pomenesc, socotind-o revelatoare pentru un anume mod de a vedea lucrurile: cand o directoare adjuncta ii pune pe doi baieti care s-au batut in pauza sa-si dea mana, ea il cearta pe cel care n-a vrut sa intinda mana, dar oricine isi da seama ca tocmai acesta e copilul hartuit. „Intentia grabita de a fi corect perpetueaza, de fapt, o nedreptate”, concluzioneaza „The New York Times”.

In mod inexplicabil, elevii sunt descurajati sa vada acest documentar. Motion Picture Association of America (MPAA) a pus filmului un rating PG 13, ceea ce inseamna ca parintii sunt sever atentionati ca unele secvente din film nu sunt recomandate copiilor sub 13 ani.

Motivul il reprezinta limbajul, desi in film exista putine injuraturi. Initial, fusese vorba de rating R (adica spectatori sub 17 ani insotiti de un matur la cinema), dar campania desfasurata de film, presa buna de care se bucura si, mai ales, influenta lui Harvey Weinstein a facut ca ratingul sa fie coborat.

The Weinstein Company a inceput sa distribuie filmul fara rating, dupa ce protestele sale pe langa MPAA n-au avut ecou. „A cui sensibilitate o protejeaza asociatia? Raspunsul e: a nimanui. Asemeni educatorilor panicati din film, asociatia se agata de politica ei mioapa si rigida pentru a-si pastra autoritatea”, scrie in termeni duri „The New York Times”.

Filmul lui Lee Hirsch accentueaza si izolarea la care sunt condamnati copiii abuzati de diverse motive care ii separa de grup – fie ca sunt nou-veniti in scoala respectiva, fie ca sunt supraponderali, ciudati samd.

Se pare ca, asa cum regizorul a fost influentat de propria se experienta de copil hartuit, fiecare spectator isi proiecteaza pe film propria experienta. De pilda, Roger Ebert si-a amintit in cronica sa de un coleg care ii spunea „Grasu”, continuand cu umor. „Eu ii spuneam ‘Prostu’. Amandoi aveam dreptate.”

Dincolo de micile rautati pentru care copiii sunt binecunoscuti, filmul ofera o tema de reflectie si despre felul cum cruzimea copiilor poate reverbera sau se poate nutri din cruzimea societatii in care ei traiesc.

Scopul scuza latura militantista a trailerului.