Sari direct la conținut

Un nou mesaj de la Moscova pentru Republica Moldova, după declarația antirăzboi votată în Parlamentul de la Chișinău

HotNews.ro
MAE rus: Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova și ministrul Serghei Lavrov, Foto: Alexander Shcherbak / Sputnik / Profimedia
MAE rus: Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova și ministrul Serghei Lavrov, Foto: Alexander Shcherbak / Sputnik / Profimedia

Rusia a cerut joi Republicii Moldova să pună capăt „retoricii de confruntare antiruse”, după adoptarea de către parlamentul de la Chișinău a unei declarații în care se denunță invazia rusă în Ucraina.

„Cerem încă o dată autorităților moldovene să pună capăt retoricii de confruntare antiruse care este complet lipsită de temei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, citată de AFP.

Oficialul de la Moscova a denunțat răspândirea „de informații false privind proiecte inexistente ale Moscovei pentru a destabiliza situația” din Moldova, precum și tentative care să „crească în mod artificial tensiunile” privind situația regiunii separatiste proruse Transnistria.

„În ceea ce ne privește, confirmăm dorința de a întări cooperarea constructivă pragmatică cu Chișinăul și de a continua eforturile pentru rezolvarea problemei transnistrene”, a adăugat Zaharova.

Parlamentul de la Chișinău a votat să condamne războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina

Parlamentul de la Chişinău a votat joi o Declaraţie prin care condamnă războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi se alătură eforturilor statelor democratice de înfiinţare a unui tribunal care să condamne crimele de război comise de regimul de la Moscova, votul fiind boicotat de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS, prorus).

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi „Declarația cu privire la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei”, documentul fiind votat de 55 de deputați din PAS, în timp ce parlamentarii din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit sala de ședință în semn de protest, scrie deschide.md.

În declarația adoptată de Parlamentul de la Chișinău se arată că „acest act de agresiune fățișă reprezintă o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă, prevăzute inclusiv de Carta ONU, Actul final al CSCE de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta din 1994 şi de Actul fondator NATO-Rusia”.

În acest sens, deputații au condamnat brutalitatea războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei manifestată prin:

  • efectuarea de către forțele armate ale Federației Ruse a atacurilor asupra cartierelor rezidențiale și a infrastructurii civile;
  • comiterea de către forțele armate ruse a atrocităților în orașele Bucea, Irpin și alte localități ucrainene în timpul ocupației ruse;
  • uciderea miilor de civili, inclusiv copii, torturarea, violență sexuală, răpirea și strămutarea forțată pe teritoriul Federației Ruse a cetățenilor ucraineni.

„Acestea constituie crime de război și o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar de către militarii ruși şi acoliții lor”, precizează Parlamentul de la Chișinău.

Tensiuni din ce în ce mai ridicate între Moscova și Chișinău

Pe 21 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anulat un decret care data din 2012 şi care stabilea, de fapt, principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse, în documentul anulat stipulându-se inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”.

Măsura a venit în aceeași zi în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că planul Rusiei este de a înlocui conducerea pro-occidentală a Moldovei, iar pentru aceasta Moscova și-ar dori să țină sub control Aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Rusia are staţionaţi în Transnistria aproape 2.000 de oameni şi există suspiciunea că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina.

Kremlinul a declarat luni că relațiile cu Republica Moldova sunt foarte tensionate și a acuzat liderii de la Chișinău că urmăresc o agendă anti-rusă după ce președintele Maia Sandu a declarat lunea trecută că Moscova a elaborat un plan de destabilizare a țării sale, relatează Reuters.

„Relațiile noastre cu Republica Moldova sunt deja foarte tensionate”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Conducerea (de la Chișinău) se concentrează pe tot ce este anti-rusesc, ei alunecă în isterie anti-rusească”, a adăugat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro