Unde au gresit intelectualii. Exceptia Liiceanu  

Un argument important care justifica mai departe atasamentul unui grup de intelectuali valorosi fata de Traian Basescu, altii decat cei angajati in PDL, ramane condamnarea comunismului. Doar istoria ii va reda acestui mare gest simbolic adevarata masura. Prezentul, din nefericire, il minimalizeaza sau il descrie ca fiind o superba inutilitate. Veti spune: de asta ne arde acum, in vremuri de criza? De comunism, de Traian Basescu si intelectualii lui? Asta ne lipseste? Da, ne lipsesc repere morale. Ele, bornele asezate intre bine si rau, au fost evacuate fortat din spatiul public, s-au revocat singure sau au capitulat. Una din cele cateva exceptii notabile se numeste Gabriel Liiceanu.

S-a vazut, si in cazul sau, cat de putine au lipsit ca intelectualii sa-si pastreze intacte credibilitatea si reputatia. Le-a lipsit un dram de curaj cand Traian Basescu a girat prezenta mediocritatilor in Guvern. Au trecut cu vederea derapajele verbale sau exercitiile populiste de tuns oi.

Au tolerat nefericita candidatura a Elenei Basescu. Au inghitit in sec, pusi fiind in fata unor pozitii bizare adoptate de seful statului. Vezi indulgenta aratata fata de mari cercetati penal, ca Puiu Popoviciu, suspectat de favoruri acordate fiicei sale mari. Altfel spus, si-au pierdut cate putin din credibilitate prin taceri complice in momente esentiale.

Dar de ce ei, intelectualii, erau datori sa ia pozitie publica? Ce-i obliga sa fie un fel de gardieni vesnic treji ai vietii publice? De ce ar fi datori sa vegheze zi si noapte la moralitatea unui om, fie el seful statului? N-au nici o datorie si nu-i obliga nimeni sa-si joace rolul pana la capat. Doar ca atunci cand isi imprumuta unui singur om ceva din propria lor moralitate, e bine sa-si pazeasca investitia in fiecare zi.

Apoi, natura are oroare de vid. Cand ei tac, altii vorbesc in locul lor. Locul lasat gol de ei se umple imediat cu falsi intelectuali, cu false repere, cu falsuri in general. Spre deosebire de intelectualii autentici, impostorii nu obosesc niciodata. Ticalosia e mereu vigilenta, mereu prezenta si disponibila.

Traian Basescu merita mai departe sustinut, pentru zeci de motive. Ar fi ridicol ca meritele sale incontestabile sa fie anulate, sub presiunea propagandei media, de accidente politice total nefericite. Dar cine-l sprijina onest pe Traian Basescu, e obligat sa-l scuture viguros atunci cand greseste. Iar multi asteapta de prea multa vreme de la seful statului actiune si delimitare fata de erorile unor ministri PDL, fata de gafele Guvernului. Or, tocmai pasivitatea presedintelui le-a adancit dezamagirea.

Abandonand spiritul critic, cei mai multi intelectuali au devenit rapid victimele stangii radicale. Sprijinita de presa controlata de moguli, stanga radicala si reteaua transpartinica de penali aplica tactica terorizarii intelectualilor. Astazi, aproape nimeni nu mai are curajul – Gabriel Liiceanu o exceptie rara – sa-i acorde presedintelui girul sau, cu toate riscurile imaginabile. Cei care o fac sunt calcati in picioare, umiliti, distrusi mediatic. Prin urmare, prefera sa abandoneze discret sau se refugiaza intr-un soi de sictir egal distribuit, comod dar extrem de stupid.

Episodul EBA a complicat si mai rau lucrurile tocmai pentru ca n-a fost explicat si denuntat la timp. Insusi Traian Basescu se disculpa, dar o face tardiv. A lasat sa se inteleaga ca s-a opus candidaturii fiicei sale si ca de la un punct incolo n-a mai avut de ales.

Daca si alti intelectuali respectabili ar fi sustinut-o pe Alina Mungiu Pippidi atunci cand s-a opus candidaturii Elenei Basescu pe listele PDL, exista o sansa ca mezina presedintelui sa renunte complet la ambitiile sale absurde de a face politica. Dar intelectualii au tacut si inca tac. Doar domnul Liiceanu a criticat, post-factum, candidatura nefasta a mezinei presedintelui, spre satisfactia nedisimulata a detractorilor sai. Chiar si asa, ramane unul dintre putinii intelectuali extrem de coerenti, curajosi si lucizi.

Gabriel Liiceanu a iesit joi seara, la Realitatea TV. A pus iarsi in discutie, ca de obicei, probleme capitale: incapacitatea liderilor de opinie de a purta discutii pe fond, dezbaterea publica omorata de teme derizorii, de papadii, de fum, de obsesia anti-Basescu. A vorbit despre valori, despre principii, despre esential si neesential. A fost ca o gura de aer proaspat intr-un spatiu public intoxicat cu nimicuri otravitoare.

Dar prezenta sa in spatiul public a relevat, in mod paradoxal, absenta celorlalti. Pe scurt: intelectualii angajati de partea buna a baricadei se fac vinovati de abandon fara lupta. Au cedat sub un tir de calomnii si atacuri de o rara violenta. Intelectualii de drepata, cu rare exceptii, capituleaza usor. Le lipseste spriritul ofensiv si rezistenta in razboaie de uzura.

Nimeni nu-l intreaba pe Emil Hurezeanu, atunci cand sugereaza ca intelectualii lui Basescu l-au sustinut doar pentru functii, in numele caror principii si valori a acceptat, la randul sau, sa-l consilieze pe fostul premier Adrian Nastase? Cum explica el ingrimentarea, fie si temporara, intr-un regim care trebuia denuntat continuu, nicidecum consiliat?

Emil Hurezeanu si Adrian Ursu au ridicat, joi seara, problema eficientei lui Traian Basescu: la ce bun condamnarea comunismului daca raportul nu e urmat de masuri practice? La ce ne foloseste azi, in vremuri confuze, un raport incuiat intr-un sertar, dupa cum s-a exprimat dl. Ursu?

Cu alte cuvinte: ce mare scofala a facut, pana la urma, seful statului? Dezbracat de condamnarea comunismului, Traian Basescu iese din istorie aproape in pielea goala. Din acest motiv, minimalizarea raportului Tismaneanu are o uriasa miza politica.

Dar ce a facut restul societatii romanesti dupa condamnarea comunismului? A pactizat, in mare masura, cu dusmanul. S-a aruncat ostentativ in bratele calailor. Televiziunile care ridica astazi problema utilitatii condamnarii comunismului i-au angajat pe cantaretii lui Ceausescu. Le ofera zilnic tribuna unor personaje care au distrus CNSAS, institutia responsabila cu asanarea morala a societatii romanesti.

Altfel spus, tocmai ei, complicii ticalosiei vigilente, se intreaba azi la ce bun raportul Tismaneanu? Altii au intins coarda si mai nerusinat. La doi ani de la gestul simbolic din decembrie 2007, trustul familiei Voiculescu inchina omagii marelui om de cultura, sensibilului si neintelesului Nicu Ceausescu.

Tuturor celor ce alimenteaza confuzia pe o scara de valori cu false repere, fara trecut si fara memorie le raspunde, tot mai rar, un Gabriel Liiceanu, parca mirat si el ca mai sta cineva sa-l asculte. Cei mai multi si-au adormit constiinta cu felurite explicatii, asortate cu putina greata existentiala.