Unde nu m-a convins Greta Thunberg că știe ce vorbește

​Probabil că poți să convingi ușor un suedez să lase mașina acasă și să meargă la muncă cu bicicleta. Dar pun pariu că e puțin mai greu să convingi un miner din India să-și lase jobul pentru că planeta moare.​

Orice subiect serios din lumea asta ajunge inevitabil la ideologie și după aceea se alege praful de el. Greta Thunberg este zilele acestea fie „eroina unei generații”, fie „o exponentă a grupurilor de interese marxiste/socialiste”. Tema schimbărilor climatice nu e însă deloc despre marxism și nici nu e neaparat despre „copii eroi” care trec Atlanticul în bărci eco ca să se rățoiască la liderii lumii.

În fața șefilor de state și diplomaților adunați la Summitul ONU de luni, Greta Thunberg, o adolescentă suedeză de 16 ani, care a ajuns (pe merit) un lider al mișcării mondiale pentru climă, a ținut un discurs agresiv în care le-a reproșat participanților că ignoră avertismenele comunității științifice în ceea ce privește schimbările climatice și că distrug viitorul unor generații:

„Suntem la începutul unei extincții în masă și tot ce puteți face este să vorbiți despre bani și despre fantezia unei creșteri economice veșnice? Cum îndrăzniți?”

Mă rog, discursul Gretei Thunberg a fost mai lung și destul de spectaculos, dar am selectat doar acest fragment care mie mi-a atras atenția. Cel legat de „creșterea economică”, o noțiune care nu are același sens într-o țară precum Indonezia sau India comparativ cu Germania sau Franța. Sau, la fel de bine, aș putea să fac această comparație între SUA și China, că tot se află în război comercial.

Pare destul de legitim să pui în balanță creșterea economică cu necesitatea adoptării unor măsuri urgente și drastice pentru reducerea efectelor poluării. Adică, mai dați-o dracului, Merkel, Macron, Trump, planeta asta o ia razna, chiar nu mai merită acum să poluăm în prostie doar ca să trăiască nemții, francezii și americanii mai bine.

Argumentul lovește bine și prinde la tineri acolo unde salariul mediu pe economie este de peste 2000 de euro pe lună. Nu degeaba Greta este suedeză, adică mișcarea ei ecologistă a început într-una din cele mai bogate țări europene.

Problema e că atunci când Greta Thunberg i-a pleznit peste față pe politicienii de la Summitul ONU cu „creșterea economică”, eu nu m-am gândit deloc la statele prospere din Occident. Chiar, oare ce față or fi făcut reprezentantul Indiei sau cel al Indoneziei când suedeza de 16 ani i-a acuzat de la obraz că vor creștere economică cu orice preț în loc să se gândească la viitorul planetei?

În India, 300 de milioane de oameni nu aveau încă acces la electricitate în 2016. Cam cât întreaga populație a Statelor Unite. Iar India este al treilea cel mai mare poluator din lume, după China și Statele Unite. Și culmea este una dintre țările care face deja foarte multe pentru a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Iar dacă mai vreți exemple, mai am: în Etiopia, altă țară care și-a asumat angajamente îndrăznețe în privința reducerii efectelor gazelor de seră, doar 44% din populație are acces la electricitate.

Sigur că discursul Gretei Thunberg a atras atenția unei probleme care privește toată planeta. Că schimbările climatice nu au preferințe ideologice, adică nu-i afectează doar pe bogații din Occident, și-i cruță pe săracii din Asia și Africa.

Pe de altă parte, cât de eficient este să-i ceri unui indonezian care trăiește acum cu 100 de dolari pe lună să nu mai viseze la viitorul acela luminos pentru el în care va câștiga măcar 300 sau 400 de dolari pe lună, pentru că țara lui are creștere economică? Creștere economică care deocamdată înseamnă poluare. Mai exact cărbuni.

Sau să-i ceri unui indian care nu a avut curent electric să-și pună problema că centralele pe cărbune sunt poluante, deci ar trebui să-i ceară guvernului său exclusiv o formă eco de electricitate.

Creșterea economică înseamnă ceva în vestul Europei și cu totul altceva în țările în curs de dezvoltare. Pentru unii reprezintă un mod de a-și menține un stil de viață prosper, pentru alții singura șansă de a-și atinge niște aspirații din cele mai modeste. Criza climatică este un subiect care trebuie să creeze consens, din Indonezia (care apropo are cerul roșu zilele astea din cauza poluării), până în Suedia. Adică să-l faci și pe cel sărac și pe cel bogat să se gândească mai întâi la planetă și după aceea la propriul buzunar.

Cum faci asta? Eu nu prea știu și pun pariu că nici suedeza Greta nu știe. Aici cred că e partea cea mai dificilă în acest demers de salvare a omenirii. Și mă îndoiesc sincer că este în putința unui copil de 16 ani să vadă aceste lucruri.

Pe care ar trebui în schimb să le vadă oamenii mari. Care însă ce fac?

Transformă un subiect atât de important într-o dispută ideologică de doi lei. Că cică Greta e marxistă. Who cares dacă e. Că reprezintă interesele unor companii care produc energie verde. Din nou, irelevant. Că, de fapt, călătoria ei la New York într-o barcă cu pânze e mai poluantă în realitate decât dacă ar fi mers cu avionul. Nici acest subiect nu face două parale, e bun doar de pierdut vremea pe Facebook.

Greeta Thunberg e din Suedia. Eu aș fi mult mai curios cum se vede dezbaterea „creștere economică” versus „criza climatică” la celălalt capăt al lumii. Pentru că probabil poți să convingi ușor un suedez să lase mașina acasă și să plece la muncă pe bicicletă. Dar pun pariu că e puțin mai greu să convingi un miner din India să-și lase jobul pentru că planeta moare.