Sari direct la conținut

UPDATE Acord între Atena și Skopje privind numele Macedoniei: Țara se va numi Republica Macedoniei de Nord

HotNews.ro
Macedonia, Foto: Wikipedia
Macedonia, Foto: Wikipedia

Acordul încheiat marți între Atena și Skopje pentru rezolvarea disputei privind numele fostei republici Iugoslave a Macedoniei prevede ca țara să fie redenumită „Republica Macedoniei de Nord”, a declarat o sursă din Guvernul grec, citată de AFP.

Statul vecin va fi „recunoscut în Grecia ca Severna Makedonja”, formularea în macedoneană a noului nume, a precizat această sursă, într-o notă de interpretare a acordului anunțat anterior de premierul grec, Alexis Tsipras.

Anterior, agenția oficială de presă a Greciei Ana, citând surse guvernamentale, a anunțat că s-a ajuns la un „acord” între Atena și Skopje pentru dezbaterea vechii dispute privind numele Macedoniei.

Există un acord, îndeplinește toate condițiile” cerute de Grecia, a afirmat această sursă, potrivit Ana, în condițiile în care premierul grec, Alexis Tsipras, il informa pe șeful statului, Procope Pavlopoulos, despre „ultimele evoluții” în acest dosar, potrivit biroului de presă al lui Tspiras.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro