Sari direct la conținut

UPDATE Prima reacție a firmei care a livrat ventilatoarele din TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș: Aparatele nu aveau probleme tehnice și funcționau în parametri normali

HotNews.ro
Spitalul Victor Babes din Bucuresti, Foto: AGERPRES
Spitalul Victor Babes din Bucuresti, Foto: AGERPRES

Compania Medist SRL, cea care a livrat ventilatoarele de la unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș, susține că, potrivit cercetărilor preliminare, ventilatoarele „nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametri normali”. Reamintim că trei pacienți cu COVID-19 au murit luni seară în TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș, după ce s-a oprit furnizarea oxigenului.

  • „Am aflat de incidentul care a avut loc în cursul zilei de 12 aprilie la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Victor Babeș din București.
  • În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare.
  • Conform cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali.
  • Dorim să transmitem condoleanțe familiilor îndurerate”, susțin reprezentanții Medist SRL, într-un comunicat de presă transmis marți HotNews.ro.
  • UPDATE Ulterior acestui comunicat de presă, oficialii Medist au precizat pentru HotNews.ro că: „ventilatoarele au fost livrate anul trecut către beneficiarul final, IGSU, la sediul acestuia din Mizil. Medist este furnizor de echipamente medicale de imagistica si Point of Care, printre care și ventilatoarele Zoll.”

G4 Media a scris că Medist SRL asigura mentenanța instalației de oxigen – inclusiv a ventilatoarelor – din TIR-ul ATI de la spitalul Victor Babeș, iar compania este deținută de fosta soție și de fiul fostului ministru PNL al Finanțelor Sebastian Vlădescu.

Datele de la Registrul Comerțului consultate de HotNews.ro arată că firma Medist SRL are următorii acționari:

  • – Manole Ionel (34,26%)
  • – Vlădescu Carmen (25,25%)
  • – Vlădescu Sebastian-Alexandru (25,25%)
  • – Coica Gheorghe Florin (8%)
  • – Crăciun Cristina Ioana (3,5%)
  • – Anghel Gabriela Cristina (2%)
  • – Manole Mihaela Elena (1,74%)

În grupul Medist sunt mai multe firme. Comunicatul de presă, spre exemplu, a fost transmis de firma Medist Imaging & P.O.C. SRL, care, potrivit datelor de la Registrul Comerțului consultate de HotNews.ro, are următorii acționari:

  • – Manole Ionel (30%)
  • – Niculescu Bogdan Radu (24%)
  • – Vlădescu Carmen (15%)
  • – Vlădescu Sebastian-Alexandru (15%)
  • – Coica Gheorghe Florin (10%)
  • – Crăciun Cristina Ioana (6%).

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, la momentul incidentului de luni un reprezentant al firmei distribuitoare a ventilatoarelor – adică al Medist SRL – se afla în curtea spitalului, dar a refuzat să intre în TIR-ul ATI, de teamă din cauza pacienților COVID aflați acolo, iar în final a plecat.

Ce a transmis DSU:

  • „Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
  • În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
  • La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
  • Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
  • Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”.

La acel moment, în TIR-ul ATI erau internați 8 pacienți cu COVID-19, iar trei dintre aceștia au murit după ce s-a oprit instalația de oxigen.

Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis luni seară dosar penal pentru ucidere din culpă. Dosarul a fost preluat de către Parchetul București, iar luni seară au fost audiate 7 persoane – cadre medicale și personal tehnic. Una dintre ipoteze este o eroare umană.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro