Sari direct la conținut

​Utile: ​Alimente care accelerează procesul de îmbătrânire: cu ce să le înlocuieşti; Ce se întâmplă în organismul tău dacă consumi zilnic ghimbir; Fumatul în timpul sarcinii dublează riscul de apariție a Sindromului morții subite la sugari

HotNews.ro
utile, Foto: Colaj foto
utile, Foto: Colaj foto

​Alimente care accelerează procesul de îmbătrânire: cu ce să le înlocuieşti. Există numeroşi factori care accelerează procesul de îmbătrânire al pielii, de la expunerea la soare, până la alimentaţia necorespunzătoare. Produsele alimentare pe care le consumăm pot afecta aspectul pielii, iar primele semne de ale înaintării în vârstă apar atunci când proteinele sau grăsimile sunt combinate cu zahărul. Deşi nu putem controla acest aspect în proporţie de 100%, folosirea protecţiei solare şi dieta trebuie să devină o rutină ideală prin care să ne protejăm corpul, dar totodată şi să ajutăm pielea să se refacă. Nu este deloc dificil să avem grijă de alimentaţia noastră chiar dacă la prima vedere aşa pare, scrie CSID.

Ce se întâmplă în organismul tău dacă consumi zilnic ghimbir. Ghimbirul este unul dintre ingredientele cele mai apreciate în întreaga lume. Poate fi folosit la băuturi, dulciuri și mâncăruri. Te-ai gândit că totuși trebuie consumat cu moderație, nu? De fapt nu este deloc așa. Ghimbirul, consumat zilnic, are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Refluxul acid, cunoscut și ca arsură, este o condiție dureroasă care te poate face să iei o mulțime de medicamente pentru ameliorarea simptomelor. Însă, înainte de a apela la ele, uită-te la conținut. Multe dintre substanțele active din ghimbir sunt utilizate în medicamentele pentru arsuri deoarece ghimbirul este anti-inflamator și anti-vomitiv, scrie Unica.

Fumatul în timpul sarcinii dublează riscul de apariție a Sindromului morții subite la sugari. Fumatul chiar și a unei singure țigări pe zi în timpul sarcinii poate dubla riscul apariției Sindromului morții subite a sugarului (SMSS), arată un studiu care a analizat peste 20 de milioane de nașteri și peste 19.000 de decese neașteptate ale nou-născuților. Studiul, publicat în revista americană Pediatrics, a analizat datele privind fumatul în timpul sarcinii ale părinților din Statele Unite în perioada 2007-2011. După studierea celor peste 20 de milioane de cazuri a rezultat că riscul de deces crește cu 0,07 pentru fiecare țigară fumată pe zi, notează CNN. Astfel, în cazul mamelor care fumează un pachet de țigări pe zi, riscul apariției SMSS la copilul s-a triplat în comparație cu cel al sugarilor care au mame nefumătoare, scrie Libertatea.

Seleniul, un mineral esențial care face miracole în organism. Asupra stresului cotidian și a stării de oboseală, doi factori care ne creează probleme în viața de fiecare zi, și-au îndreptat atenția cercetătorii din diferite țări. Pe această temă, specialiștii s-au ocupat de efectul nutriției bogate în seleniu. Mai mult, studiile efectuate de cercetătorii americani au scos în evidență faptul că seleniul revigorează organismul uman și reprezintă un pas uriaș în prevenirea diverselor forme de cancer. Cercetătorii au scos în evidență faptul că acest oligoelement este un important factor protector în cazurile de hipertensiune, atac de cord, apoplexie și nefrită. În același timp, folosirea corectă în dieta cotidiană a seleniului poate să încetinească procesul de îmbătrânire, spun specialiștii, scrie Click.

Efectele benefice ale somnului de după-amiază. Un somn scurt după-amiaza este la fel de bun ca o intervenție medicală pentru scăderea tensiunii arteriale, au descoperit oamenii de știință. Dacă dormi în fiecare zi o oră după-amiaza nivelul tensiunii tale arteriale va scădea cu cinci puncte, efect similar cu al medicamentelor sau cu înlăturarea sării din dieta ta. Experții spun că această practică ar putea duce la o scădere masivă a riscului de infarct, scrie Unica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro