Utile: De ce nu e bine sa beti alcool pe canicula? Plus: Iaurtul, la fel de hidratant ca apa; Fumatul si alcoolul nu scad sansele barbatilor de a avea copii; Ce plante de apartament va pot imbolnavi; Afla ce risti daca nu dormi macar sase ore pe noapte
De ce nu e bine sa beti alcool pe canicula? Plus: Iaurtul, la fel de hidratant ca apa! Pentru prevenirea incidentelor in aceasta perioada cu temperaturi extreme, Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa asculte sfaturile medicilor si sa evite, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11 si 18. Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii. Este obligatorie evitarea bauturilor cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. In perioadele de canicula este recomandat consumul zilnic de lichide (intre 1,5 – 2 litri de lichide), fara a astepta sa apara senzatia de sete. Este necesar un pahar de apa (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute, scrie EVZ.
Fumatul si alcoolul nu scad sansele barbatilor de a avea copii. Oricat de mult ar fuma si ar bea alcool, barbatii pot sa procreeze fara probleme, potrivit unui studiu care a starnit controverse. Nici chiar obezitatea nu le afecteaza fertilitatea, mai sustine acesta. Stilul de viata al unui barbat nu influenteaza in niciun fel numarul si calitatea spermatozoizilor, potrivit unui studiu publicat recent de o echipa de cercetatori de la universitatile britanice Manchester si Sheffield. Teoria lor este in contradictie cu recomandarile medicale actuale, potrivit carora barbatii infertili ar trebui sa renunte la fumat si la consumul de alcool pentru a-si creste sansele a avea copii. Nici chiar excesul ponderal nu poate afecta calitatea spermei, mai spun specialistii britanici. Pentru studiul lor, au recrutat 2.249 de barbati din 14 clinici de fertilitate din Marea Britanie. „Rezultatele arata ca multe obiceiuri au prea putina influenta asupra calitatii spermei”, a declarat coordonatorul studiului, dr. Andrew Povey, de la Universitatea Manchester, anunta Adevarul.
Carnatul care contribuie la prevenirea cancerului. Oamenii de stiinta bulgari au inventat carnatul despre care sustin ca poate contribui la prevenirea mai multor tipuri de cancer. Produsul contine licopen, o substanta ce determina culoarea rosie a tomatelor si care se gaseste in cantitati mare in pielita de rosii, releva presa locala, monitorizata de ITAR-TASS si de Agerpres. Astfel, cercetatorii de la Universitatea de Tehnologii Alimentare din Plovdiv si-au propus sa-i convinga pe producatorii de mezeluri din Bulgaria sa renunte la aditivi si alte ingrediente nocive pentru a reda o culoare placuta produselor lor. ‘In timpul producerii pastei de tomate, pielita rosiilor nu trebuie aruncata, deoarece contine mult licopen din care poate fi extras un colorant natural’, afirma profesorul de la Universitatea Pantaley Deneuve, care sustine ca astfel producatorii de mezeluri ar putea renunta la colorantii artificiali. Conform constatarilor cercetatorilor bulgari, licopenul reduce incidenta mai multor tipuri de cancer si este util pentru piele. In plus, incetineste procesul de imbatranire. Oamenii de stiinta de la Universitatea din Plovdiv sunt increzatori ca, intr-un viitor apropiat, tara lor va produce primele mezeluri absolut sanatoase pentru organismul uman, informeaza Romania Libera.
Pepenele galben protejeaza ochii. Miez galben, moale, cu un gust dulce si savoare inconfundabila. Nu este vorba despre o specialitate culinara, ci de pepenele galben, un fruct de sezon, bogat in vitamine, fibre si antioxidanti. Este indicat sa-l consumam pentru continutul semnificativ de potasiu, vitamina B6, fibre si vitamina B3. Combinarea acestor substante nutritionale fac din acest fruct un energizant natural, care ajuta si la stabilizarea nivelului de zahar din sange. O felie potrivita de pepene galben are numai 56 de calorii, dar asigura necesarul de vitamina A si beta-caroten, doi nutrienti importanti pentru vedere. Pe langa gustul delicios, pepenele galben regleaza apetitul, fiind un desert indicat in curele de slabire si are un efect vitalizant puternic, mai ales in cazul persoanelor care sufera de anemie, scrie Click.
Ce plante de apartament va pot imbolnavi. Exista plante care sunt apreciate pentru calitatile lor ornamentale si de purificare a aerului, dar uneori acestea pot reprezenta un adevarat pericol pentru sanatatea celor din jur. Copiii sunt cei mai expusi la aceste pericole, precum si animalele de casa, deoarece pot inghiti din greseala parti din aceste plante. Aloe Vera se afla pe primul loc. Are frunze fibroase si dese, care cresc direct din partea superioara a radacinii. De cel mai multe ori frunzele de Aloe Vera prezinta o margine dintata. Desi Aloe Vera este cunoscuta ca o planta cu multiple efecte de vindecare asupra arsurilor, taieturilor sau altor probleme ale pielii, ea poate cauza persoanelor sensibile dermatita de contact. Mai mult, ingerarea sevei acesteia poate provoca o reactie purgativa (laxativa). Specialistii spun ca atunci cand folosim Aloe Vera, trebuie sa ne asiguram ca indepartam seva galbena, deoarece aceasta este toxica. Seva galbena se gaseste din abundenta la plantele de Aloe Vera batrane, anunta EVZ.
Afla ce risti daca nu dormi macar sase ore pe noapte. Persoanele care obisnuiesc sa doarma mai putin de sase ore ore pe noapte prezinta un risc de patru ori mai mare de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) in comparatie cu persoanele care dorm, in medie, sapte-opt ore, cat de altfel se recomanda. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetatorii americani de la Universitatea din Alabama si prezentat in cadrul conferintei SLEEP2012 organizata recent la Boston, potrivit site-ului healthland.time.com. Studiul a fost realizat timp de trei ani pe un esantion de peste 5.600 de adulti cu varste de peste 45 de ani. La fiecare sase luni, participantii erau chestionati in legatura cu orele pe care le alocau somnului in timpul noptii si posibilele simptome specifice atacului cerebral (de exemplu, durere de cap, pierderea brusca a echilibrului, incetosarea privirii), informeaza Adevarul.