Vaccinarea prin educație

Rezultatele ultimului Eurobarometru (EB 94),[1] publicate vineri, ne arată că România va avea o mare problemă în a opri epidemia de tușeală, mai mult de jumătate din populație respingînd ideea vaccinării. Mai prost decît noi stau doar Croația, Bulgaria și Ciprul. Asta se va traduce în mii de morți, în zeci de mii de oameni cu sechele după îmbolnăvire și în pierderi economice de miliarde de euro.

Vaccinarea pe scare largă este singurul mecanism capabil să oprească epidemia. Diferitele măsuri sanitare și restricțiile de circulație, adoptate peste tot în lume, sînt folositoare, dar nu pot fi menținute la nesfîrșit. Sînt doar „acțiuni de ariergardă”, destinate a întîrzia răspîndirea bolii, fiind gîndite să cîștige timp pînă la sosirea vaccinurilor – a „armamentul greu”, ca să rămînem la același tip de metafore.

Iar vaccinarea funcționează; avem exemplele Marii Britanii și Israelului, două țări care au reușit să oprească măcelul produs de noul virus și care acum își permit să ridice restricțiile. Deja, purtarea măștii de protecție în exterior nu mai este obligatorie în Israel, iar Marea Britanie își redeschide economia, primul ministru fotografiindu-se demonstrativ, pe terasa unui bar, cu o halbă de bere în mînă.

Dar există un șchepsis. Pentru ca beneficiul să se reflecte la nivelul întregii societăți, imunizarea trebuie făcută en masse; pînă acum Marea Britanie a vaccinat jumătate din populație, iar Israelul, peste 60%. Drept urmare, în ambele state numărul zilnic al deceselor s-a prăbușit, în contrast flagrant cu alte țări, precum România sau Turcia, unde vaccinarea merge în ritm de melc.

Dar noi ne auto-sabotăm. Acum nu vaccinurile lipsesc, ci doritorii. În 13 județe deja nu mai este nimeni pe lista de așteptare.[2] Ar putea să pară un lucru bun dacă sondajele de opinie nu ne-ar indica adevăratul motiv al acestui fenomen: refuzul vaccinării. Refuz venit, la rîndul lui, dintr-o neînțelegere a principiilor pe care se bazează vaccinurile (Special Eurobarometer 488).[3] Și uite cum, una peste alta, tot la calitatea învățămîntului ajungem…

Acest pattern al auto-sabotajului ne-a însoțit de-a lungul istoriei. Acum un secol, în timpul celui de-al doilea război balcanic, au murit în luptă o mînă de soldați, dar am pierdut cîteva mii de oameni secerați de holeră, rezultat direct al incompetenței ofițerilor și al primitivismului recruților. Și atunci, ca și acum, românii erau printre cele mai puțin educate nații din Europa.

În 1913 salvarea a venit, dinspre Europa civilizată, sub forma unui remarcabil medic și cercetător, dr. Ioan Cantacuzino, format la școala lui Pasteur. Astăzi, tot de acolo ne așteaptă salvarea, de această dată sub forma celebrului pașaport de vaccinare: dacă nema vaccinu’, nema concediu’ în Halkidiki!

Dar acestea sînt soluții pe termen scurt, eficace în a opri o epidemie, dar incapabile în a trata problema de bază. Cum reducem nivelul de analfabetism funcțional? Cum îi învățăm pe copii să gîndească? Cum îi educăm pe adulți?

Poate părea surprinzător, dar toate aceste întrebări au răspunsuri relativ simple. Nici banii nu mai sînt o problemă în acest moment, căci România este un stat bogat. Și atunci?

Lipsește un singur lucru, dar ce ne lipsește este tocmai ingredientul esențial: voința politică. Fără o politică clară, menținută fără șovăială timp de 10-15 ani, nu se poate rezolva nimic, iar motivul ține de inerția enormă a unui sistem în care lucrează aproape două sute de mii de oameni. E nevoie de timp pentru ca noi oameni să intre in sistem, este nevoie de timp pentru a-i educa corespunzător, este nevoie de timp pentru ca ei să capete experiență.

Cît să mai așteptăm pentru a începe ceva ce trebuia început încă de acum 30 de ani? Un alt deceniu? Un secol?

În 1911 a fost nevoie de intervenția armatei pentru a opri răspîndirea holerei căci „țăranii, crezînd că doctorii îi otrăvesc pe [cei] internați în spitale, își ascund bolnavii, și, uneori, îi atacă și îi pun pe fugă pe reprezentanții autorităților trimiși în control„[4] Ar fi trist să descoperim în 2121 că trebuie, din nou, să apelăm la armată pentru a-i „convinge” pe oameni să aibă grijă de propria sănătate.

Eu cred că ar fi preferabil să ne bazăm mai mult pe școală și mai puțin pe armată. Voi ce părere aveți? Citeste intreg artioclul si comenteaza pe Contributors.ro