Varză, frate!

Uneori, problemele merg mai bine tratate cu un zîmbet! Adrian Mila este un alergător experimentat, atent la detalii, cu spirit critic, dar care confruntîndu-se cu o problemă serioasă la genunchi, a decis ca pe moment să o trateze… cu umor! Așadar, ce (nu) e de făcut cînd ai de a face cu ”genunchiul alergătorului”.

Ce-avem noi aici? Runner’s knee? Mă doare mai “consecvent” de vreun an. La fiecare depăşire de kilometraj îmi aducea aminte că este acolo. ”Alooo, Conuuu? Mă auzi? Sunt eu, genunchiul tău stâng”.

A apărut şi momentul inevitabil, cel în care am renunţat la soluţiile terapeutice de împrumut, de genul “auzi, dar ţie ce ţi-a spus doctorul să faci când te durea genunchiul?”. Şi m-am dus la doctor. La primul. La al doilea. La RMN. La al doilea, iar. Apoi la al treilea, şi înapoi la primul.

Recomandările terapeutice sunt clare. Pauză. Aaa, da, am făcut, acum pot să alerg? Păi te mai doare? Nu, m-a lăsat. Ok, atunci continuă cu pauză. Păăăi, păi cât? Cam vreo 35 de ani.

Am aflat şi eu cu profundă surprindere că leziunile de cartilaj nu se repară, deşi eram sigur că sunt soluţii, doar l-am văzut pe actorul Florin Zamfirescu prin târg cu nişte creme din cochilie de melc, şi părea om serios.

Nu, nu se repară. Recomandarea pentru alergătorii cu artroză este simplă. Mai puţini kilometri (mult mai puţini), cu viteză mai mică, pe teren moale şi asta doar dacă eşti în sevraj şi nu mai poţi. Sau alergare zero, chiar dacă eşti admirator al titanului, dacă nu vrei să alegi între varii modele de proteze de genunchi.

Când ai o accidentare dintr-asta, potenţial ireversibilă, în general ajungi să cunoşti omul. Îl vei găsi pe cel care te compătimeşte sincer. Pe cel care te ajută. Pe cel care te susţine. Pe cei indiferenţi. Şi pe cei care se bucură: ”Ți-am spus eu că alergai prea mult?”, ”Eh, era normal, oricum erai antipatic” şamd.

Cu un pic de noroc îi găseşti şi pe cei care odinioară stăteau la coadă să cumpere Formula As şi acum sunt proprietari de Cosmodisc, saltele cu electromagneţi sau aparate de apă alcalină. I-am găsit, şi din fericire au soluţii terapeutice.

Mă enervează la culme articolele stupide “10 motive pentru care să alergi iarna”, “15 motive să alergi dimineaţa”, “30 de motive să alergi în parc”. Eu nu vin cu acest gen de enumerări, nu fac eforturi să completez un număr inutil de argumente sau soluţii. Eu vă vând doar trei ponturi esenţiale în terapia genunchiului, care pot fi utilizate separat sau simultan, după cum veţi vedea.

1.Mă întâlnesc cu un amic. Ce faci, ce faci. Bine-bine. Discuţii uzuale, apoi mă plâng de genunchi. Aaaaa, păi e simplu, ştiu de la bunica mea. Am citit şi undeva, nu mai ştiu unde, dar sigur te ajută: varza. Multă varză, şi eşti ca nou. Ok, pa-pa, sănătate.

Ajung acasă, bine că a mai rămas varză, nu multă, dar mai aveam câteva verze murate. Mmm, ce îmi place salata de varză murată, crocantă, cu ulei, boia, dulce, iute, merge la suflet.

Azi salată, mâine salată, parcă începe să mă lase. Hai să vedem, da, merge şi cu cârnaţi, călită, e încă iarnă, hai noroc, oare o fi zis şi de vin roşu?

Continuarea poate fi citită aici.

Citeste si De ce să alergăm