Verificari in realitatile prezentului
Cu acelasi prilej, redactorul nostru acreditat pe justitie a intrat in posesia unor informatii concrete cu privire la cazierul primarului suspendat de la Mera.
Palmeresul acestuia este unul care nu mai are nevoie de nici un comentariu: Gheorghe Sararu a fost condamnat in ianuarie 1998 la trei luni de inchisoare cu suspendare pentru distrugere de inscrisuri oficiale si la doua luni cu suspendare pentru instigare la fals intelectual.
Cu privire la fapta de distrugere de inscrisuri, Sararu a fost condamnat pentru ca a luat un dosar din miinile unui politist si l-a aruncat, efectiv, pe foc. Urmatoarele doua condamnari pe care le-a primit edilul ajuns zilele acestea la racoare au fost tot in 1998. Prin sentinta penala nr.
402, din 12 februarie acesta a fost condamnat la plata unor amenzi penale de 75.000 de lei, respectiv 200.000 de lei, pentru purtare abuziva. Din scaunul de primar, el a considerat ca nu-i vreo problema sa foloseasca expresii jignitoare fata de o persoana pe care a si lovit-o, ulterior fiind reclamat. Cea de a cincea condamnare a lui Sararu s-a produs in 2002.
Atunci, prin sentinta penala 1307, din 30 mai, el a primit un an de inchisoare cu suspendare, pentru marturie mincinoasa. Cu un an inainte, acelasi personaj mai fusese cercetat pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si pentru fals intelectual, insa a fost scos de sub urmarire penala.
O prima intrebare este: cum de s-a putut ca un asemenea individ sa ajunga in functia pe care a ocupat-o pina de curind, si mai ales sa ramina in aceasta postura timp de 17 ani?! Cum s-au respectat legile tarii intr-o institutie condusa de un sef cu antecedente penale precum cele sus-enumerate, nu-i dificil de banuit.
Se explica acum mai limpede si de ce Sararu a fost atit de aprig aparat de Marian Oprisan in ultima perioada. Asa cum spune o vorba inteleapta din popor: „Cine se aseamana, s-aduna!”
In cazul despre care-i vorba s-ar putea sa aveam de-a face cu una dintre cele mai complete si fara dubii verificari ale pretioasei exprimari in realitatile prezentului.