Vicepreședinte ANSVSA: 20.000 de samsari vând ilegal porci și răspândesc astfel pesta porcină / Vom declanșa controale, vom face pe cumpărătorii
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, susţine că peste 20.000 de samsari vând ilegal în toată ţara sute de porci şi răspândesc astfel pesta porcină africană pe teritoriul României.
„Din estimările noastre sunt peste 20.000 de samsari care vând porci vii şi carne de porc fără documente şi aşa s-a răspândit pesta porcină africană pe teritoriul României. Scopul nostru este să-i extragem pe aceşti samsari care stau sub umbrela micului fermier, dar care fac trafic ilegal”, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Ponea.
Acesta a afirmat că în următoarea perioadă ANSVSA va declanşa un control de genul „clientul misterios”, pentru a-i sancţiona şi descuraja pe cei care fac acest tip de comerţ.
”Vom face pe cumpărătorii”
„Vom declanşa un control – ‘clientul misterios’ – pentru care am făcut deja o procedură, în care noi vom merge în Bucureşti şi în judeţele limitrofe şi vom face pe cumpărătorii. Sunăm la cei care au postat pe reţelele de socializare, pe site-uri şi spunem că vrem să cumpărăm carne şi pe urmă ne întâlnim. Este o metodă de a-i sancţiona şi descuraja pe cei care fac acest tip de comerţ, dar şi una de atenţionare a consumatorului”, a explicat el.
Potrivit sursei citate, autorităţile lucrează în prezent la elaborarea unei Legi a porcului, pentru a putea elimina comerţul ilicit şi mişcarea ilegală a porcilor.
Ponea a admiscă nu este o măsură uşoară pentru că afectează milioane de români, dar a dat asigurări că nu va interzisă sacrificarea porcului în gospodăriile populaţiei.
Urmează ”Legea Porcului”
„Zilele trecute am fost la Parlament şi am lucrat cu colegii senatori pe Legea porcului. Încercăm să îngrădim şi să stârpim acest comerţ, trafic şi mişcare ilegală a porcilor. Se vorbeşte de ceva timp de o astfel de Lege a porcului, dar nu este o măsură uşoară pentru că afectează milioane de români, în condiţiile în care consumul cărnii de porc este o tradiţie în România”, a spus acesta.
”Şi eu îmi doresc ca de Crăciun să-mi sacrific porcul în curte, la bunicii mei, dar să-l consum eu cu ei acolo. Vrem să eliminăm de sub această umbrelă pe acei 20.000 de escroci care pozează în mici fermieri, care de fapt au sute de porci şi îi vând ilegal în toată ţara, fără control sanitar-veterinar, fără examene ante şi post mortem la carne cât şi la animal şi difuzează pesta porcină africană pe teritoriul României, a acuzatMihai Ponea.
Întrebat când estimează că va fi finalizată această Lege a porcului, vicepreşedintele ANSVSA a răspuns: „Noi sperăm cât mai repede să se întâmple acest lucru, pentru că este în beneficiul tuturor”.
Peste 500 de focare active de pestă porcină
România înregistra la data de 18 noiembrie 516 de focare active de pestă porcină africană, din care 17 erau în exploataţii comerciale şi două în exploataţii comerciale de tip A. Un număr total de 310.415 de porcine erau afectate în focarele active.
Potrivit datelor ANSVSA, din 2019 şi până în prezent, au fost stinse 3.819 de focare de pestă porcină africană, dintr-un total de 4.335 confirmate în perioada menţionată la nivel naţional.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.945 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.