Victimele colaterale ale razboiului din societatea civila (de Alexandru Lazescu)

Probabil ca Romania nu ar fi avut parte de mineriade si de toate framintarile care au minat in primii ani de dupa 1990 procesul de modernizare a tarii daca daca ar fi existat atunci niste repere pe care sa ne sprijinim. Putinele personalitati care au avut curajul de a-l infrunta pe Ceausescu au fost sistematic discreditate, trimise in derizoriu.

A avut parte de un astfel de tratament si Doina Cornea si Ana Blandiana dar si Corneliu Coposu, a carui imagine a fost ipocrit reparata de fostii sai adversari politici dupa moarte. Dupa cum si regele si monarhia au fost dicreditate.

In momentele grele, pe muchie de cutit, din 13 – 15 iunie 1990 dar si mai tirziu cind acest gen de derapaje grave riscau sa compromita pe termen lung sansele democratiei romanesti nici Biserica Ortodoxa si nici alte institutii simbol ale oricarei natiuni, precum Academia Romana, nu au catadicsit sau nu au indraznit sa se opuna public puterii din acel moment.

Putine voci au avut atunci curajul sa reactioneze. Doar citiva intelectuali de marca, majoritatea coagulati in jurul Grupului pentru Dialog Social, alaturi de jurnalisti din ceea ce Ion Iliescu numea la acea vreme „o anumita parte a presei”.

Sigur, acum pare sa ne separe o eternitate de intimplarile de la inceputul deceniului trecut. Am intrat in NATO si se apropie momentul aderarii formale a tarii la Uniunea Europeana. Multe s-au schimbat si in politica autohtona. Multimile care ii adulau in extaz pe Ion Iliescu si Peter Roman par de domeniul irealului.

Probabil ca toti cei prinsi atunci in acea nebunie colectiva ar fi astazi stinjeniti daca li s-ar reaminti acele momente. De fapt, intre timp increderea in toata clasa politica s-a prabusit, cu putine exceptii.

Mai mult, trecerea vremurilor si uzura expunerii publice prelungite a erodat pe rind, inevitabil, si alte figuri simbol din momentele de inceput ale perioadei, de la Mircea Dinescu la Ion Caramitru.

Deficitul cronic de credibilitate de care sufera establishmentul politic traditional a fost partial compensat in ultimii ani de cresterea influentei societatii civile care a beneficiat de contextul cu totul special al procesului de integrare europeana.

Combinatia redutabila intre accesul privilegiat al acesteia in mass media, datorat in mare parte relatiilor personale apropiate cu oamenii de decizie din redactii, si accesul de asemenea privilegiat la oficialii de la Bruxelles au conferit prestigiu si influenta societatii civile. Cu aceasta artilerie grea s-au obtinut destule succese memorabile.

Au fost blocate initiative legislative discutabile, a fost impulsionata lupta anti-coruptie, au fost provocate dezbateri in chestiuni sensibile precum amestecul politic in serviciile publice de radio si televiziune si a fost chiar fortata demisia unor politicieni controversati.

Fara Coalitia pentru un Parlament curat care a deranjat enorm fosta putere e greu de crezut ca spectaculoasa alternanta la putere din 2004 ar mai fi avut loc.

Societatea civila si presa au fost pina de curind principalele doua ancore de credibilitate care beneficiind de suportul opiniei publice erau in masura sa depaneze crizele, sa mentina eficient presiunea asupra autoritatilor si sa impuna proiecte de reforma greu digerabile la nivelul clasei politice.

Din pacate, dupa intimplarile din ultimul timp acest statut al tandemului mass media – societate civila, pe cit de privilegiat pe atit de plin de responsabilitati, este pe cale de a fi in buna masura compromis.

Sentimentul ca o mina de moguli controversati au ajuns sa controleze principalele canale mediatice avind posibilitatea sa impuna sau din contra sa scoata dupa plac subiecte de pe agenda publica devine pe zi de trece tot mai raspindit si mai inconfortabil.

Iar dupa ce si „Academia Catavencu” a intrat in portofoliul lui Sorin Ovidiu Vintu a cazut si una dintre ultimele redute simbolice din presa.

Nici societatea civila nu se simte foarte bine. Epoca solidaritatii si actiunilor concertate pare sa fie si aici de domeniul trecutului dupa ce trei organizatii, si inca dintre cele de prestigiu, au atacat-o pe fata si destul de virulent pe Monica Macovei pe doua chestiuni importante: agentia de integritate publica si modificarea codului penal.

Figuri proeminente precum Alina Mungiu Pippidi si Renate Weber au ajuns explicit in conflict pe aceste teme consemnind cu buna probabilitate o ruptura semnificativa si cu efecte dramatice in peisajul societatii civile romanesti. Nu e nici pe departe vorba de obiectiuni de ordin tehnic asa cum lasa sa se inteleaga adversarii minsitrului Justitiei.

Pasiunea, aprinderea si mai ales iritarea clar vizibile in cursul schimbului de replici reciproce, tonul de ansamblu al discutiei si mai ales faptul ca totul se petrece in vazul tuturor nu lasa loc de prea multe dubii.

Se fac destule speculatii asupra motivelor care au determinat aceste evolutii, neasteptate pina la urma. Se vorbeste chiar de o conspiratie menita sa o discrediteze pe Monica Macovei. Putin probabil. Cel mai probabil e vorba de relatiile interpersonale intre principalii protagonisti, un factor adesea subestimat in astfel de situatii.

Mai important e insa altceva: efectul devastator asupra credibilitatii societatii civile in ansamblu. Liderii unor importante organizatii neguvernamentale au cazut in pacatul politicienilor pe care ii critica adesea.

Nu realizeaza ca indiferent de rezultatul final al disputei toata lumea iese in pierdere pentru ca falia care s-a creat acum mineaza fundamental capacitatea societatii civile de a influenta in viitor acele decizii ale autoritatilor pe care le considera nepotrivite.

Ultimele intimplari ar trebui sa ne ingrijoreze. Cu cele doua ancore de credibilitate importante evident slabite, cu multe necunoscute in fata provocate de impactul aderarii la Uniunea Europeana, societatea romaneasca in ansamblu va resimti impactul, va deveni mai vulnerabila.

Mai ales ca pe o astfel de crevasa se pot strecura oricind pescuitori politici in ape tulburi, de genul lui Gigi Becali sau a altora ca el, care par sa cistige in ultimul timp punct dupa punct in sondajele de opinie