Sari direct la conținut

VIDEO Alexandru Rafila: Toate restricțiile se ridică din 9 martie. Purtarea măștii este recomandată în continuare, chiar dacă nu va mai fi obligatorie

HotNews.ro
Alexandru Rafila, ministrul Sanatatii, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, ministrul Sanatatii, Foto: AGERPRES

Guvernul a decis ridicarea stării de alertă începând cu data de 9 martie, ceea ce înseamnă că toate restricțiile – purtarea măștii, certificatul verde, formularul PLF – sunt ridicate începând cu această dată, a anunțat marți ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă. Totuși, Ministerul Sănătății face o serie de recomandări, chiar dacă respectarea acestor măsuri nu va mai fi obligatorie.

„Să sperăm că vom avea o primăvară cât se poate de liniștită, și din punctul de vedere al sănătății publice, și din punctul de vedere a ceea ce se întâmplă în apropierea țării noastre. Odată cu expirarea stării de alertă, se va ajunge în situația ca restricțiile impuse în perioada pandemiei să fie ridicate. Am făcut o serie de propuneri privind ridicarea etapizată. Faptul că Guvernul a decis ridicarea stării de alertă ne pune într-o situație nouă – restricțiile sunt ridicate”, afirmă ministrul Sănătății.

Principalele restricții la care se renunță:

  • masca nu mai este obligatorie nici în spații deschise, nici în spații închise
  • accesul în centre comerciale, instituții, evenimente este permis fără certificat verde
  • intrarea în țară este permisă fără certificat verde, dar autoritățile atrag atenția că el este solicitat în continuare la intrarea în alte țări
  • se renunță la formularul PLF la intrarea în țară

Ministrul Sănătății a subliniat, însă, că România se află în continuare într-o fază de transmitere comunitară a coronavirusului – cu peste 5.000 de cazuri pe zi – ceea ce înseamnă că, chiar dacă restricțiile nu mai sunt obligatorii, respectarea unora dintre aceste măsuri este recomandată în continuare.

Măsuri recomandate de Ministerul Sănătății, chiar dacă nu vor mai fi obligatorii:

  • purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise
  • evitarea spațiilor aglomerate, fie că ele sunt închise sau deschise
  • spălatul mâinilor și utilizarea unui antiseptic
  • testarea celor care au simptome și prezentarea la un centru de evaluare pentru a primi tratament
  • izolarea este recomandată, chiar dacă nu va mai fi controlată
  • carantina ar putea fi menținută, dar este necesară o decizie a CNSU.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro