​VIDEO Bacalaureat, filmul lui Cristian Mungiu, cronici elogioase dupa premiera de la Cannes. Mungiu, la concurenta cu Jim Jarmusch si Iggy Pop

Pentru Cristian Mungiu, ziua de 19 mai 2016 va ramane una memorabila. Si-a lansat noul film, Bacalaureat, in premiera mondiala concomitent la Cannes si Bucuresti, si in acelasi timp a sarbatorit ziua de nastere a fiului sau mai mare, care l-a si insotit pe covorul rosu de la Grand Théâtre Lumière alaturi de baiatul cel mic. Poate nu intamplator, Bacalaureat vorbeste si despre relatia parinti-copii.

“Sper ca facem filmele pe care simtim ca trebuie sa le facem”, a spus Cristian Mungiu la conferinta de presa cand l-am intrebat pentru HotNews.ro ce legatura ar putea fi intre faptul ca anul asta sunt atatea filme romanesti la Cannes si ca doua din temele filmului sau sunt coruptia si compromisul.

Nu cred ca Mungiu mi-a inteles intrebarea. Ma refeream la faptul ca cineva din afara poate spune: “Uite, se fac atatea filme romanesti bune! Inseamna ca in Romania lucrurile merg ok.” Cred ca ma asteptam sa vorbeasca despre contradictia dintre defetismul eroului din Bacalaureat si succesele cinematografiei romane, sau poate despre compromisurile pe care un regizor roman trebuie sa le faca pentru un film cat mai bun, sau despre optiunea acestor regizori de a ramane in tara si de a reusi sa faca ceva.

Am avut senzatia ca am aruncat o fumigena si ca s-a inteles ca sugerez ca romanii au facut smecherii ca sa ajunga la Cannes :). Conferinta n-a picat oricum intr-un moment prea bun, nu erau multi jurnalisti in sala pentru ca s-au suprapus mai multe chestii interesante.

Daca proiectia de presa a avut loc concomitent cu premiera mondiala a documentarului Laurei Poitras despre Julian Assange, Risk (in Quinzaine des Réalisateurs), conferinta de presa a avut loc in acelasi timp cu proiectia documentarului lui Jim Jarmusch, Gimme Danger, despre Iggy Pop &The Stooges.

Cristian Mungiu impreuna cu Jean-Luc si Pierre Dardenne, coproducatorii belgieni ai filmului Bacalaureat

Foto: Iulia Blaga

Cristian Mungiu parea obosit. Organizarea premierei nationale (la Sala Palatului din Bucuresti, “sala PCR” a spus la Cannes) in acelasi timp cu premiera mondiala de la Cannes presupune un mare efort – logistic si de toate felurile. In plus, programul de la Cannes e criminal. Dupa conferinta de presa l-am intalnit pe Mungiu la interviul pe care l-am facut cu fratii Dardenne, unde venise si el sa dea interviuri (au acelasi agent de presa). De aici si fotografia alaturata. Seara asta a fost premiera, in zilele urmatoare vor urma alte interviuri.

La conferinta de presa unde a fost insotit de actorii Adrian Titieni, Maria Dragus, Malina Manovici si Rares Andrici, Cristian Mungiu a spus ca nu priveste optimist situatia din Romania. <>, a spus Mungiu, adaugand ca in Romania exista multa deprimare si ca cei de o anumita varsta, cum e cazul lui, au senzatia ca deja au luat deciziile importante si ca mare lucru nu le mai ramane de facut.

Acelasi lucru il spune si in film prin personajul interpretat de Titieni, un medic dintr-un orasel neprecizat care nu ia spaga, dar duce o viata dubla, vazandu-se timp de aproape un an cu profesoara fiicei sale. Cand fiica (Maria Dragus) aproape e violata in plin centru (fara ca nimeni sa intervina) cu o zi inainte de bacalaureat, tatal intra in priza.

Obisnuit sa controleze tot, e un fel de tata-mama pentru ca mama (Lia Bugnar) e deprimata si absenta, medicul ia situatia in maini si incepe sa faca compromisuri tot mai mari pentru ca lumea sa se aranjeze dupa cum crede el ca e mai bine si fiica sa plece la studii in Anglia (cum dorea el).

Prin urmare, o convinge pe fiica sa mearga la bac (desi ea nu dorea), il convinge pe directorul liceului s-o primeasca la examene (desi legea ii interzicea) si face trafic de influenta ca sa ia note bune printr-un pacient sus-pus caruia ii promite un ficat pentru transplant.

Echipa filmului Bacalaureat la conferinta de presa

Foto: Iulia Blaga

„Sper ca fac filme despre natura umana”, a spus cineastul la conferinta de presa cand a fost intrebat daca crede ca filmul e mai mult romanesc sau e unul universal. Se referea la tema compromisului pe care orice matur il face, indiferent de tara unde traieste. Mungiu a vorbit si despre relatia dintre parinti si copii, si despre curajul de a privi in oglinda si de a recunoaste unde ai facut un pas gresit, ca sa nu-i predai copilului o datorie care nu-i a lui.

L-am intrebat dupa conferinta pe un jurnalist sarb daca i-a placut mai mult Bacalaureat sau Dupa dealuri, si a spus ca ca s-a identificat mai usor cu universul din Bacalaureat- pentru ca ii era familiar datorita temei coruptiei, desi Dupa dealuri i se pare un film mai bun.

Vedeti AICI un scurt extras din conferinta de presa.

Ce e interesant la Bacalaureat e ca e construit pe o structura fals politista (care aduce un pic cu Michael Haneke) pentru a livra un mesaj in acelasi timp moral si social. La fel de interesant e ca se alatura altor filme semnate de cineasti romani din aceeasi generatie – Corneliu Porumboiu, de pilda, din Comoara -, demoland ideea ca parintii traiesc prin copii si ca acestia trebuie sa indeplineasca toate punctele in care parintii au dat gres.

In Bacalaureat tatal ii spune textual fiicei: <>, punandu-in carca o responsabilitate care nu e a ei – parintii din film plecand din tara si intorcandu-se in 1991, in speranta ca vor <>.

Sau mama din Pozitia copilului: “Parintii traiesc prin copii, ca sa stii si tu.” Faptul ca generatia noului cinema romanesc metabolizeaza acum aceasta idee mi se pare un semn de maturitate.

Daca Sieranevada urma reteta creata de Cristi Puiu, Bacalaureat e facut dupa reteta Mungiu. Dar Sieranevada e mai omogen. Vazand a doua oara Bacalaureat, mi s-a parut ca se fractureaza in momentul in care apar procurorii si povestea se muta pe alt fagas. Parca e si putin demonstrativ astfel incat cineva care nu cunoaste Romania sa inteleaga cat mai bine.

Imagine din Bacalaureat

Foto: Mobra Films

Mi-a placut cel mai mult prin detalii, iar acuitatea lui Mungiu e, ca de obicei, formidabila. Faptul ca vecina si nepoata aprind o lumanare la capataiul bunicii care a avut o criza de inima, fara sa se gandeasca sa sune la salvare, spune multe despre defetismul nostru mioritic. O si vedeau moarta.

Sau perspectiva pe care filmul o da termenilor folositi de personajele care fac trafic de influenta. Cei cu care tratezi sunt “cumsecade” si “de treaba”, se invoca faptul ca “oamenii se ajuta intre ei”, se multumeste neuitand a se promite ca se va intoarce serviciul (“va raman dator”). Ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca situatiile din film sunt de multe ori ambivalente. Mungiu ne invita tot timpul sa ne intrebam cum am reactiona noi intr-o situatie similara.

Bacalaureat e, insa, si despre lumea lui Mungiu, nu doar pentru ca, asa cum a spus la conferinta de presa, face filme pe subiecte care-l preocupa la momentul respectiv, ci si prin referintele la filmele sale precedente. Abunda in trimiteri la 432, Occident sau scurtmetraje, chiar ai uneori impresia ca finalul i se suprapune in mod bizar peste finalul din Occident – si ca e ceva esentialmente optimist in faptul ca personajele au liber arbitru, ca pot alege, chiar daca uneori aleg prost.

Si Dupa dealuri revine in Bacalaureat printr-un cadru din masina, cu aparatul de filmat indreptat prin parbriz spre exterior. In finalul lui Dupa dealuri, parbrizul era spalat de un jet de apa soioasa. Aici, parbrizul e crapat de o piatra aruncata nu se stie de cine.

Sa nu ne hazardam si sa cuantificam disperarea cineastului in 2016 fata de societatea in care traieste comparativ cu 2012, dar dincolo de placerea de a cita (cadrul asta l-am vazut, de fapt, prima oara in O lacrima de fata, de Iosif Demian), e vorba de perspectiva artistului asupra realitatii pe care o reflecta, dar ea pare fracturata, alunecoasa din moment ce nu cine sparge geamul e subiectul filmului. Dupa cum nu e important nici cine a incercat s-o violeze pe copila.

UPDATE: Primele reactii

Nici nu s-a terminat bine premiera de gala de la Cannes, si cronicile au inceput sa apara.

Peter Bradshaw, cunoscutul critic de la The Guardian, ii da lui Bacalaureat cinci stele si scrie in cronica lui entuziasta ca este „un film maiestrit si complex, plin de subtilitate psihologica si greutate morala despre alegerile meschine pe care oamenii le fac pentru a inainta.”

Criticul o remarca pe Maria Dragus, care e a fost lansata de Michael Haneke in Panglica alba, remarcand si asemanarile dintre Bacalaureat si Cache, alt film al cineastului austriac pentru a concluziona intr­o nota la fel de extatica: „Bacalaureat e un film complicat, profund inteligent, un portret aspru al unei tari aflate in depresie nationala, a carei generatie a anilor 90 a sperat ca va avea sansa s­o ia de la capat. Adrian Titieni si Maria Dragus au interpretari superbe. Filmul e o bijuterie in competitia exceptional de buna a Cannes­ul din acest an.”

Revista Variety scrie in editia sa online ca filmul „arunca o privire frumos structurata desi familiara asupra unei societati disfunctionale” si continua: „Chiar daca atinsa tangential, o tema cheie a multor filme romanesti recente e aceea ca generatiile care au crescut sub Ceausescu nu se pot scutura de instinctele lor de supravietuire deprinse in decenii de dictatura.

Asa cum s-a vazut in multe filme, mituirea era singura modalitate de avansare, asa ca eroul filmului e parte a unei galerii de personaje care cred despre ele ca sunt oameni de treaba si, cu toate astea, se poarta in moduri care perpetueaza disfunctionalitatea societatii: cand isi pune in lucru legaturile pentru a obtine note mari pentru fiica sa la bacalaureat, el provoaca o noua cascada de ilegalitati.

Dupa cum te astepti de la un maestru ca Mungiu, totul e superb structurat si extrem de credibil, dar Bacalaureat pare batatorit si in ciuda multor elemente laudabile, aceasta lipsa de prospetime ii va limita distributia in locurile asteptate.”

„Si Bacalaureat, si frisonantul Dupa dealuri, care era mai bun, infatiseaza un peisaj social atat de distrus de dictatura incat pana si esenta a ce e bun si ce e rau e compromisa, iar vinovatia trebuie sa fie indreptata spre actiunile individuale decat sa fie criticata identitatea culturala si politica amorfa”, mai scrie Jay Weissberg in Variety.

The Hollywood Reporter scrie: „Desi cea mai noua felie realista de viata satisface pe multe planuri, fanii care asteptau o noua critica neiertatoare a unuia dintre cei mai buni regizori ai noului val romanesc ar putea fi usor dezamagiti.

Acest studiu al unei familii aflate sub presiune pare in mod ciudat palid pentru o poveste ce are de-a face cu vandalismul, coruptia si o tentativa de viol. Desigur, are tusa vizuala a lui Mungiu si din punct de vedere tematic e evidenta suprapunerea cu povestile precedente despre intentiile bune care duc la recompense nedrepte. Dar e o opera mai rece, mai potolita, mai academica fata de ce ar dori cineva sa vanda in teritorii cinefile cum e Franta, probabil nu prin aceleasi metode.”

Leslie Felperin mai scrie in cronica de intampinare publicata asta seara pe site-ul THR: Asemeni lui Cristi Puiu, al carui film Sieranevada este si el in competitia din acest an de la Cannes, Mungiu stapaneste fara efort, atat de subtil si intr-un mod atat de discret -naturalist tehnica meseriei sale incat spectatorii cei mai putin atenti pot lejer scapa din vedere maiestria spunand ca nu e vorba decat despre niste romani care vorbesc in nestire in timp ce camera se bataie in jurul lor.

Bacalaureat nu e unul dintre cele mai bune filme ale lui Mungiu, dar chiar si o opera retinuta si echilibrata emotional ca el e mai interesanta si mai provocatoare decat multe alte varfuri ale altor regizori.”

Trailer Bacalaureat: