VIDEO Berlinala – Angelina Jolie si autoeducatia

Azi aveti noroc – nu trimit nicio scrisoare video, ci un interviu cu tanara regizoare Ozana Nicolau, unul dintre participantii romani in sectiunea Talent Campus. Plus impresii despre alte doua filme din competitie, „Barbara” de Christian Petzold si „Dictado” de Antonio Chavarrias. Last but not least, o conferinta de presa cu Angie, cum ii spun actorii sarbi si bosniaci Angelinei Jolie care i-a dirijat in debutul ei regizoral, „In the Land of Blood and Honey”.

„Cum e sa faci parte din star system si sa te implici intr-un proiect atat de serios?”, a intrebat-o candid un jurnalist pe Angelina Jolie, venita la Berlin pentru premiera internationala a primului film regizat de ea, „In the Land of Blood and Honey”, unde pe un scenariu scris tot de ea reconstituie povestea de dragoste imposibila dintre un sarb si o bosniaca in timpul razboiului din fosta Iugoslavie.

„Vreti sa spuneti cum e sa fii femeie de succes si sa te preocupe un asemenea subiect?”, a raspuns Jolie care a parat tot timpul conferintei intrebarile care i s-au parut nelalocul lor si cand nu erau.

„Cea mai frumoasa femeie din lume” a stat mai intai profesionist si fara sa clipeasca sub tirul flash-urilor fotografilor care au mitraliat stroboscopic pe fata ei inaintea conferintei de presa. Photo call-ul a fost bine regizat.

Berlinala

Foto:

Mai intai au venit in fata fotografilor cei doi interpreti principali (Zana Marjanovic si Goran Kostic), pe urma cei din rolurile secundare si doar la sfarsit diva, care a zambit melancolic si cu ochii umezi cand actorii i-au multumit pe rand pentru experienta oferita.

Dar actorii au monopolizat-o fara sa vrea. Moderatorul le-a pus cate o intrebare din oficiu, ca sa nu se simta prost cand toti jurnalistii nu-i vor adresa intrebari decat Angelinei. Si incepand cu protagonistul Goran Kostic fiecare din cei sapte actori a raspuns pe indelete, intr-o engleza buna si cu cuvinte bine alese, asa ca Angelinei nu i-au mai ramas decat vreo patru intrebari la care sa mai raspunda – pentru ca expira timpul.

Ciocnirea dintre star system si lucrurile „serioase” au marcat-o si actorii cand si-au amintit ca atunci cand au citit scenariul nu stiau cine e autorul, iar cand li s-a spus ca e Angelina Jolie si ca ea va regiza filmul cu totii credeau ca e o gluma.

„N-am crezut ca e ea pentru ca scenariul era foarte bine scris pentru cineva care nu traise razboiul din Bosnia”, a spus unul dintre actori. Intr-un interviu dat la Berlin revistei „Screen Daily”, Jolie a povestit cum a scris un prim draft, iar cand sotul ei, Brad Pitt, a sfatuit-o sa-l arate si altora, a crezut ca acesta e doar „sweet” (nu si sincer, probabil).

In fata jurnalistilor stransi ciorchine la conferinta de presa ea a pomenit de trei ori de „auto-educatie” („educate myself”) si a

Berlinala

Foto:

povestit ca avea 17 ani cand a inceput razboiul in fosta Iugoslavie si ca la fel cu alti americani nu avea idee sau stia prea putine despre ce se intampla in aceasta parte de lume.

„Am facut tot ce am facut ca sa ma educ pentru ca mi s-a parut ca e responsabilitatea mea ca om, asa ca am scris aceasta poveste fara sa imi imaginez ca va deveni film.

Am invatat atat de multe despre acest loc extraordinar, despre acesti supravietuitori extraordinari, acesti oameni minunati si acesti artisti extraordinari”, a spus Angelina Jolie, al carei film a fost nominalizat la Globul de Aur pentru film strain.

Din acelasi interviu dat de Jolie in „Screen Daily”, am mai aflat ca nici n-a prea apucat sa faca pregatirea filmului cum se cuvenea pentru ca a trebuit sa aiba grija de copii cand Brad Pitt filma „Moneyball: Arta de a invinge”, la sfarsitul lui 2010.

Filmul nu a avut deocamdata decat cateva proiectii in Bosnia, dar premiera oficiala va avea loc in curand – pe fondul unei intense dezbateri legate de film.

Mai exact, e vorba de primirea rece spre ostila din Serbia, unde filmul e interpretat ca punandu-i la colt pe sarbi, in ciuda mesajului de pace si intelegere emis verbal de Jolie cu diferite ocazii.

De altfel, o jurnalista de la televiziunea sarba a si intrebat-o frontal pe regizoare daca atunci cand vorbeste in film despre 50.000 de femei violate se refera numai la femeile bosniace sau si la cele sarbe. „La bosniace”, a raspuns Jolie, „dar asta nu inseamna ca doar ele au fost violate.”

• Fantoma comunismului si fantoma lui Hitchcock 

Nu am vazut „In the Land of Blood and Honey” asa ca nu ma pot pronunta – proiectia de presa a avut loc inainte sa ajung la Berlin, dar am vazut doua filme din competitie, care desi bine facute, nu par sa aiba sanse la vreun premiu.

„Barbara”, semnat de un cineast german cunoscut – Christian Petzold, e vag nostalgic pentru ca isi plaseaza actiunea in RDG in 1980, cand o doctorita (interpretata de Nina Hoss) e trimisa in provincie ca pedeapsa pentru ca a facut cerere sa emigreze in RFG ca sa se marite cu iubitul ei.

Berlinala

Foto:

Subtire ca trestia, mereu pe tocuri si mereu cu tigara intre degete, doctorita ii atrage atentia din prima zi sefului de sectie (Ronald Zehrfeld), iar atractia dintre cei doi creste desi ea crede ca el colaboreaza cu STASI si ca e pus sa o supravegheze.

Intre pasiunea ce inmugureste la tara, dorinta de libertate (doctorita vrea sa fuga pe Marea Baltica, ajutata de iubitul ei) si datoria profesionala, ceea ce crescuse ca lovestory destul de conformist dar care respira intr-o ambianta retro deloc respingatoare (dimpotriva) se termina pana la urma ca intr-un bun film de televiziune.

Cliseele nu lipsesc – de pilda, seful de sectie nu face diferenta intre pacienti si ii face morfina sotiei cu cancer terminal a securistului din sat, dar ceea ce e placuta in film e atentia pentru detaliile de decor si costume.

De la binecunoscutele farfurioarele de cani de cafea vopsite in albastru, ca in restaurantele comuniste, pana la ultimul robinet de baie imbracat in plastic totul e de acolo, din anii 80, iar aceste „maruntisuri” sunt mult mai importante pentru spectatorii din est decat pentru occidentali, si sunt in ultima instanta poate mai importante chiar decat filmul in sine.

In cu totul alt registru se desfasoara un alt film care concureaza pentru Ursul de Aur, „Dictado” de spaniolul Antonio Chavarrias, care e un thriller aparent paranormal numit in catalogul festivalului un omagiu adus lui Hitchcock – lucru valabil in masura in care toate thrillerurile psihologice sunt un omagiu adus lui Hitchcock. Asta e situatia!

Filmul e bine condus pana spre final. Un cuplu de tineri invatatori fara copii ia in grija pe fetita unui prieten din copilarie al barbatului, care s-a sinucis de curand. Desi nu se mai vazusera de un car de ani, cei doi erau legati prin tragedia pe care o provocasera fara sa vrea in copilarie cand au omorat-o pe sora unuia dintre ei, dupa un sir de rautati de care numai copiii sunt in stare.

Acum, invatatorul Daniel pe care Mario il rugase sa vina sa o vada pe fetita sa ajunge sa creada ca Julia e reincarnarea surorii lui Mario care s-a intors sa se razbune. Pana cand finalul ne readuce intr-o realitate mult prea prozaica, filmul ii da dreptate lui Daniel, dar nu se oboseste sa-l construiasca pe acesta mai atent.

Personajele nu se schimba de-a lungul filmului, doar punctul lor de vedere asupra evenimentelor se schimba – ceea ce nu e

Berlinala

Foto:

neaparat un defect. E interesant sa te gandesti pe urma ca gesturile eroilor puteau fi interpretate in mai multe feluri, dar deznodamantul e dezamagitor pentru ca e prea simplu si vine prea repede. Ca si cum n-ar mai fi fost timp si regizorul s-ar fi grabit sa traga cortina.

Ceea ce fac si eu acum, lasandu-va in compania regizoarei Ozana Nicolau, pe care am intalnit-o cand stateam ea la coada de la scurtmetrajele din Berlinale Shorts, eu la coada paralela de la „Dictado”.

Ozana Nicolau, care asta vara a regizat unul dintre documentarele realizate la Atelierul Aristoteles, participa in sectiunea Talent Campus alaturi de actrita Ioana Flora, de regizoarele Mara Trifu, Raluca David si Floriana Titz, si de scenarista Ioana Mischie.

De asemenea, va impartasesc mica lectie de relaxare de care am parte zilnic de la hotel spre salile de cinema din Potsdamer dar, din cauza frigului, nu poti sta pe loc prea mult timp.

In galeria foto am pus pe langa imaginea Angelinei Jolie de la conferinta de presa, instantanee de exterior si interior cu Berlinale Palast, kilometrul 0 al festivalului, precum si coada zilnica pe care tinerele sperante de la Talent Campus o fac la bilete. Plus multimea de fani asteptand-o pe „Angie” sa iasa de la conferinta de presa.

Interviu cu Ozana Nicolau:

Relaxare in drum spre cinema: