VIDEO Corespondenta de la Berlin – Karma cum laude

Azi mi-am spus ca e ultima oara cand mai vin la Berlin. O sa va zic imediat cum a decurs ziua si de ce pentru un mare festival cum e Berlinul trebuie nervi tari. Ce folos ca e placut afara (e primul an cand nu dardaim) si ca in complexul comercial Arkadden nu e aglomerat, daca lumea multa e exact unde n-ai vrea sa fie.

M-am trezit la 6.30 pentru ca la 7.45 aveam direct la Radio Romania Cultural. Dupa direct, am plecat spre Berlinale Palast unde incepea la 8.30 proiectia de presa cu „Die Geliebten Schwestern”/”Beloved Sisters”, de Dominik Graf.

Desi filmul nu era rau, am iesit la 9.15 ca sa ma duc langa Berlinale Palast, la Hotelul Hyatt, sa iau un bilet gratuit pentru ultima proiectie unde mai puteam vedea „L’enlèvement de Michel Houellebecq”/”The Kidnapping of Michel Houellebecq”, de Guillaume Nicloux, a carui proiectie de presa o pierdusem ieri fiind in avion si care avea o cronica foarte buna in „Screen International”.

Ma duc la Hyatt: nu mai sunt bilete – desi casa se deschisese la ora 8.00. Ce ma fac? Eram inscrisa la interviu cu Houellebecq, azi de la ora 15.15. De intors la filmul cu Schiller nu puteam, ca nu ma mai lasau sa intru si pentru ca de la 10.25 imi programasem sa vad animatia lui Michel Gondry despre Noam Chomsky, ma duc 400 de metri in spatele lui Hyatt, la Cine Star, unde imi tin randul pana cand se da drumul in sala.

Intru la „Is the Man Who Is Tall Happy?” si imi place. Din pacate, dupa o ora trebuie sa ies pentru ca, daca mai stau inca o jumatate de ora (adica pana la sfarsit), risc sa nu mai prind loc la „Eroii monumentelor”/”The Monuments Men”, care incepe la 12.30 in Berlinale Palast.

Cand ajung in holul spatios din Berlinale Palast, la 11.30, coada e deja in forma de L si pana se da drumul devine aproape un patrat (cea mai lunga coada pe care am vazut-o pana acum la Berlin).

Intram in sala, se da drumul la film cu cinci minute intarziere, dar dupa un sfert de ora incep sa se auda strigate isterice. „Ce zice?”, intreaba Tudor Caranfil, care sta langa mine (si care e dezamagit ca in acest an nu mai exista casti cu traducere in franceza.). Nu inteleg germana, dar nu pare sa fie subtitrarea de vina.

Cineva traduce: „Ii e rau! Opriti filmul! Chemati medicii!” Filmul e oprit, se aprind luminile, incidentul e la etajul intai, nu vedem ce se intampla, dar ni se spune ca e o urgenta si sa stam linistiti.

„Cat dureaza?”, intreaba cineva. Dupa un sfert de ora se da drumul la film. Stau pana aproape de final ca sa am timp sa fug la Hyatt sa vad daca n-a returnat cineva vreun bilet la filmul cu Houellbecq. Nici gand dar, pentru ca George Clooney et Comp. nu au tinut cont de intarzierea proiectiei, conferinta de presa sta sa inceapa la Hyatt, drept pentru care in cinci minute e omor de lume si a aparut – o noutate pentru Berlin-, si un agent de securitate care nu mai lasa pe nimeni sa urce nici macar ca sa mearga in sala de presa.

Ies repede ca sa merg la Kino Arsenal, urc la 6, scot reportofonul, am cateva intrebari pregatite, o sa vad cumva filmul maine seara (nu toti cei care iau bilete pe badge se si duc sa le vada), il si aud pe Houellbecq prin usa intredeschisa cand agentul de presa, o anume Alexandra, vine si imi spune – in trena mailului de aseara in care ma intreba: „Nu-i asa ca n-ai ajuns la proiectie?”-, ca nu pot intra la interviu pentru ca n-am vazut filmul. Nu puteam minti si spune ca l-am vazut. Nu imi place sa mint, iar ea se uitase la badge-urile celor care intrasera la proiectie.

Dar am intrebarile pregatite, o sa vad filmul maine, am citit cartile, stiu ce e cu filmul asta…. Nu, nu se poate. „It is very disappointing”, e tot ce mai pot spune pentru ca nu prea mai am energie. E adevarat ca n-am mancat de pranz si n-am baut apa de dimineata, dar azi mi-au mers toate pe dos.

Plec plina de demnitate la ultima intalnire pe care o mai am pe ziua de azi, in Marketul din Martin-Gropius-Bau, inainte de a ma retrage la hotel ca sa scriu corespondenta pentru HotNews. Imi vine sa rad cand imi amintesc cum se spune: „Te duci la Berlin, te invidiem”. Ce-am facut azi? Am iesit de la doua filme care imi placeau si am stat pana aproape de final la unul prost. Am ratat un interviu la care putini aveau acces. In rest, am stat la cozi.

Cred ca stiu de la ce mi s-a tras. Ieri am venit in acelasi avion cu Florentina Ciuverca (de la filmreporter.ro) si n-am vrut sa o astept sa se duca la baie, desi era prima oara la Berlin. Aveam direct la radio si ma grabeam, trebuia sa las valiza la hotel, sa fug sa ma acreditez (se inchidea la 7); nu voiam sa fac directul din strada si pe vant.

Pentru trei minute plus inca cinci pana venea alt autobuz nu murea nimeni. Daca eu n-am avut bunavointa, de ce ar fi avut acea Alexandra bunavointa cu mine? Sau era scris ca oricum n-aveam intrare la Houellebecq?

Anca Romanescu, pe care am rugat-o sa-mi intermedieze un interviu cu Stellan Skarsgard (care e in competitie cu „Kraftidioten”/”In Order of Disappearance”, pe care il aduce Independenta Film in Romania), imi scria ieri intr-un sms ca e vorba de karma („totul se intoarce”), dupa ce i-am spus ca am contramandat interviul cu Cosmina Stratan (care e in „Shooting Stars”) pentru ca era in acelasi timp cu proiectia la „Nymphomaniac: Volume 1” varianta uncut – prin urmare, in avionul spre Berlin m-am nimerit pe acelasi rand cu Cosmina Stratan.

Avea de invatat replici pentru ca in cele cateva zile pe care le va petrece la Berlin si care sunt calculate „la minut” si-a planificat si o repetitie la un film pe care il va turna in mai-iunie, debutul unui tanar regizor neamt. Are rol principal, dar ar dori sa lucreze mai mult.

Are si un agent la Berlin care ar trebui sa ii caute roluri, dar s-ar putea sa-l schimbe, si spera ca Shooting Stars o va ajuta sa cunoasca oameni influenti. Nu stia cat va ramane la Berlin pentru ca e posibil sa ia cuvantul la o intalnire cu diplomati, unde sa vorbeasca, daca am inteles bine, despre cum poate schimba filmul perceptia asupra unei tari.

Deci retinem cuvantul karma…

.. precum si urmatoarele:

– „Die Geliebten Schwestern”/”Beloved Sisters” de Dominik Graf (programat in competitie), a fost o surpriza placuta. Povestea de dragoste dintre poetul Friedrich Schiller (interpretat de Florian Stetter) si doua surori, Caroline si Charlotte Lengenfeld (Hanna Herzsprung si Henriette Confurius) are ironie si umor – surprinzator pentru un film german, si e si vizual foarte armonios.

Povestea e de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, dar perceptia e pe cat de moderna, pe atat de ironica. Pacat ca nu am reusit sa vad ce e mai departe de asta, dar inca de la inceput filmul parea sa contina germenii propriei distrugeri- parea sa sfarseasca la un moment dat prin a se lua in serios. Ceea ce am inteles ca s-a si intamplat: a devenit o melodrama, mi-a spus Tudor Caranfil.

„Is the Man Who Is Tall Happy?”, animatia lui Michel Gondry (din sectiunea Panorama Dokumente), e prea dens pentru un festival cum e Berlinul dar, pe cat e de dens, pe atat e de amuzant si de placut.

Gondry a reusit aproape imposibilul: sa gaseasca echivalente vizuale pentru tot ce a discutat in cele cateva intalniri pe care le-a avut cu lingvistul si filosoful Noam Chomsky. Intr-unul din comentariile din film, Gondry si spune ceva de genul: nu am ce face, sunt in pregatire cu „Spuma zilelor”, mama e in spital, iar Chomsky , la 84 de ani, nu stiu cat o mai duce.

La inceputul intrevederilor ii spunea sincer lui Chomsky ca e intimidat de el. Intre onestitate, umor si chestiuni extrem de inteligente pentru care, uneori, iti incordezi destul de tare neuronul, filmul e extrem de placut. Nu stiu daca oamenii inalti sunt neaparat fericiti, dar e reconfortant sa vezi ca un om destept si cu umor cum e Gondry ( si cum nu-l credeam) reuseste sa arate ca lucrurile complicate pot fi simple. „Natura e simpla”, spune si Chomsky in film.

Trailer „Is the Man Who Is Tall Happy?”

„Eroii monumentelor”/”The Monuments Men” (regia George Clooney, in afara competitiei) pentru care jurnalistii s-au calcat in picioare este, in schimb, foarte slab si foarte simplist. Incepe urmand tiparul filmelor de gen, cu personajul interpretat de Clooney facandu-si echipa cu care sa debarce in Normandia pentru a salva operele de arta furate de nemti, dar nu continua in niciun fel.

Nu construieste personaje, nu are o intriga propriu-zisa ci doar o tema si un scop – sa arate cat de importanta e arta tralala, dar lipsa de rigoare a povestii nu te face sa te atasezi de ea sau de eroi. Muzica jucausa de pe generic pare initial usor ironica, dar se vede ca nu e pentru ca se transforma in acorduri lirice care se reactiveaza de cate ori aliatii descopera un obiect de arta pe care il cautau si cand simti ca atunci cand ei ridica cearsaful de pe ea, tu sa spui: „Vai, ce frumos e!…”

Dintre filmele care au rulat in primele doua zile, cel mai mult au placut „’71”, debutul lui Yann Demange, o parabola anti-militarista a carei actiune se desfasoara in anul 1971, cand un recrut britanic e trimis in Irlanda de Nord unde catolicii si protestantii sunt in focuri, si unde – uitat in spatele liniilor, va experimenta lipsa de sens a oricarui razboi.

O foarte buna primire a avut si „The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, care a deschis festivalul si care e in competitie. „Variety” scria ca e un film pentru connaisseuri, nu pentru marele public, dar „The Hollywood Reporter” i-a dat doua pagini ladandu-l pentru „evocarea vibranta si plina de imaginatie a unei epoci trecute”, ca si pentru interpretarea „brilianta” a lui Ralph Fiennes, pe care o compara cu cea a lui Gene Hackman din „The Royal Tenenbaums”.

Bazat pe opera lui Stefan Zweig, filmul e o alegorie plasata intr-o tara din estul Europei numita Zubrowka, care prin multiplele rame temporale pe care le foloseste ajunge in anii 30 unde concierge-ul interpretat de Ralph Fiennes devine nodul unor subintrigi care antreneaza cele peste 15 vedete care joaca in cele 100 de minute ale filmului, de la obisnuitii Owen Wilson si Bill Murray, la Willem Dafoe, Saoirse Ronan, Jude Law sau Edward Norton.