VIDEO Cronica de film: "Baiatul cu bicicleta". Fratii Dardenne au lansat un nou gen – basmul social

Din cel mai recent film al fratilor Dardenne ramai mai ales cu tenacitatea pustiului care se agata de tata incercand sa-l faca sa se poarte ca un parinte si incapatanarea toleranta cu care e dispus sa-i ignore toate derapajele. Inspirat dintr-un caz real, „Le gamin au vélo” e un basm modern cu un erou fraged ce parcurge un proces de crestere, un parinte care se vrea invizibil, un vulpoi si o zana care vindeca.

E ceva nou pentru Jean-Pierre si Luc Dardenne care ne obisnuisera cu povesti ca-n viata din care nu razbatea niciun fir de speranta. Jérémie Renier (care il interpreteaza aici pe tatal denaturat al lui Cyrill) era in „L’Enfant”, cu care Dardenne-ii au luat in 2005 al doilea Palme d’Or, tatal care isi vindea copilul proaspat nascut.

Un rol pozitiv avea insa in „La Promesse”, filmul in care debuta ca adolescent si care punea accent, ca si „Tacerea Lornei”/”Le Silence de Lorna” pe soarta umila a imigrantilor intr-o lume care nu pune pret pe cei multi si saraci.

Stangismul fratilor Dardenne, care li s-a lipit ca o eticheta pe frunte datorita faptului ca dau filmelor lor o incarcatura sociala, umanista si ca refuza „compromisul” cu happy end-ul, se rezolva in „Baiatul cu bicicleta” intr-o poveste solara (filmata in premiera vara) in care o tanara femeie, in contratimp cu societatea tot mai individualista in care traieste, se ofera sa ajute un copil care i se agata literlamente de fusta in sala de asteptare a unui cabinet medical.

Regizorii-scenaristi nu lasa povestea sa respire. Nu au timp de momente statice ori de reverii. In permanenta se intampla ceva pe ecran, cu atat mai mult cu cat aparatul de filmat il urmareste fidel pe Cyrill (Thomas Doret) care e ca argintul viu, intr-o miscare continua – nu gandita, cat viscerala, instinctiva. Cyrill e un pui de om panicat ca ramane singur si care isi mascheaza frica actionand incruntat.

E linistit doar cand doarme, dar chiar si atunci se contorsioneaza sub patura. Fratii Dardenne manifesta in aproape toate filmele lor o atentie speciala pentru relatiile dintre parinti si copii – parca nu le mai epuizeaza!.. -, insistand cand pe copii, cand pe parinti.

Rosetta din filmul cu acelasi titlu (Palme d’Or la Cannes in 1999) e o adolescenta obligata sa munceasca pentru a se putea extrage din viata mizerabila pe care o duce alaturi de mama sa alcoolica intr-o rulota.

De partea cealalta, personajul lui Olivier Gourmet din „Le Fils” trebuie sa-i dea o sansa, angajandu-l pe cel care i-a ucis copilul. Intitulat „L’Enfant”, filmul Dardenne-ilor din 2005 se concentreaza pe parinti si nu pe nou-nascut – asa cum „Le Fils” era centrat exclusiv pe tatal pe care il urmarea angoasant in cadre extrem de stranse. (Cele doua titluri contin un joc de cuvinte asemanator cu ce facea Patrice Chéreau cand isi numea filmul „Son frère”).

„Baiatul cu bicicleta” e unul dintre cele mai bune filme ale belgienilor tocmai pentru ca aceasta latura sociala e indulcita de mica schema a unui basm in care personajele sunt intentionat simplificate si pentru ca povestea tragica a baiatului da semne ca s-ar putea rezolva – tot ca intr-un basm.

E bizar ca anul trecut la Cannes „Le gamin au vélo” a concurat in Competitia Oficiala cot la cot cu un film mult mai poetic, dar asemanator in simplitatea si bunele lui intentii – „Le Havre” de Aki Kaurismäki, unde un barbat modest se oferea sa ajute un baiat fara acte fugit din Africa, pentru care portul Le Havre era doar o statie intermediara.

Cele doua filme sunt diferite ca abordare dar identice ca pledoarie pentru generozitate si grija fata de ceilalti intr-o lume unde concurenta si egoismul au ajuns definitorii in ecuatia succesului.

Desi in filmele lor componenta sociala de baza e sustinuta adesea de un filon filosofic, fratii Dardenne infuzeaza „Le gamin au vélo” cu aceasta idee care nici macar filosofica nu e, ci sanatoasa in toate sensurile cuvantului.

Exista o robustete in felul de a fi al coafezei care il ancoreaza destul de devreme pe naravasul Cyrill. Cum spuneau autorii filmului la Bucuresti, Samantha ajunge sa-i fie copilului si mama, si tata. Nu genul de mama inlacrimata care sa il tot ia in brate, ci una care stie cum sa-l trateze dintr-o intuitie venita probabil din asemanarea lor sau din profundul ei bun-simt.

Faptul ca nu ni se da niciun indiciu despre motivul pentru care Samantha se leaga la cap fara s-o doara e un semn ca, desi e posibil ca femeia sa nu fi avut niciunul, nu asta conteaza.

Alchimia dintre Thomas Doret si Cécile de France e mai mult decat vizibila. Cyrill si Samantha se potrivesc pana la a da impresia ca par facuti din acelasi material. Fratii Dardenne au talentul recunoscut de a debuta interpreti formidabili, dar in cazul lui Cécile de France, care nu era nicidecum la primul ei rol, se poate vorbi de o a doua lansare in cinema.

Probabil ca filmul va avea, din pacate, un ecou modest in Romania, mai modest decat ecoul pe care vizita lui Jean-Pierre si Luc Dardenne la Bucuresti l-a avut. Dar fata de celalalt film al lor care a rulat la noi, „Tacerea Lornei”, el are tocmai acest atu in fata publicului – de a imblanzi realismul lipsit de compromisuri prin aerul vag de poveste si atmosfera varateca.

Dar nimic din aceasta poveste nu e la voia intamplarii. Nici macar – sau mai ales, ideea ca trebuie sa platim pentru greselile noastre. La conferinta de presa de la Bucuresti Dardenne-ii s-au referit la faptul ca Cyrill trebuie sa isi piarda o iluzie pentru a avansa. Acest „targ” e un lucru pe care destui maturi nu il invata la timp.

„Baiatul cu bicicleta”/”La gamin au vélo” – de Jean-Luc si Pierre Dardenne, cu: Cécile de France, Thomas Doret, Jérémie Renier. Premiera romaneasca – 9 martie 2012