VIDEO Cronica de film: "Domnisoara Christina". Mircea Eliade, autor horror

Dupa „Buna! Ce faci?”, o comedie romantica laudabila in intentii si decorativa fara miez, Alexandru Maftei ataca thrillerul psihologic. Mai bine zis horror-ul, pentru ca adaptarea nuvelei lui Mircea Eliade e promovata ca „primul horror romanesc”. La fel ca povestea eroului Egor Paschievici, filmul incepe interesant si se deterioreaza pe parcurs. Merita vazut ca titlu de noutate sau pentru a masura distanta pana la Hollywood sau fantana Mioritei.

„Domnisoara Christina” e un proiect cu gestatie mai lunga, care initial nu trebuia nici sa fie regizat de Alexandru Maftei, nici produs de Abis Studio (in coproductie cu Mitra Film). Are in spate un buget destul de mare pentru o productie romaneasca – aproape 1,2 milioane euro, bani care se vad mai ales in efectele speciale adaugate la postproductie.

Pentru cine n-a citit nuvela lui Mircea Eliade sau n-a auzit de ea: in anii 30, un tanar pictor pe nume Egor Paschievici poposeste impreuna cu amica lui, Sanda Moscu, la mosia familiei acesteia pentru a petrece cateva zile linistite. Aici le cunoaste pe mama Sandei, pe sora mai mica a acesteia (Simina) si pe profesorul de istorie Nazarie, dar face cunostinta si cu povestea tragica a Christinei, sora doamnei Moscu, ucisa in urma cu 30 de ani, in imprejurari tulburi, in timpul Rascoalei de la 1907.

O va cunoaste pe insasi Christina mai intai in chip de portret care il impresioneaza puternic, mai apoi ca duh care il viziteaza in dormitor, speriindu-l si subjugandu-l cu erotismul ei interzis, in vreme ce vitalitatea Sandei se deterioreaza cu cat Egor e mai fascinat de fantoma.

Poate ar fi mai bine ca nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade sa fie lasate in zeama lor (a)temporala, ca eterna sursa de reverie pentru ochelaristele de la Filologie. Comunicand cu intreaga opera a lui Eliade, transpunerea lor mot-à-mot pe ecran nu le-ar face un serviciu, iar gasirea unei viziuni personale care sa oculteze misterul pe masura ce il dezvaluie e greu de gasit de catre un cineast, vezi adaptarea nefericita facuta de Francis Ford Coppola dupa „Tinerete fara tinerete”.

De cand aceste nuvele au fost scrise si pana prezent s-au produs in lume tone de filme pe subiecte aseamanatoare (a aparut si genul horror), asa ca ori vii cu ceva complet nou plecand de la un material care nu suna original, ori te multumesti cu o adaptare de rutina si te straduiesti sa fii cat mai fidel textului.

Daca iti propui sa faci un horror plecand de la „Domnisoara Christina” inseamna ca ti-ai stabilit prioritatile din start. Dar nuvela lui Eliade nu e la fel de bogata ori de cinematografica la fel ca, de pilda, „The Shining”, si nici Alexandru Maftei nu e Stanley Kubrick.

La fel ca in „Buna! Ce faci?”, el e preocupat mai mult de aspectul exterior al povestii decat de conotatiile filosofice, romantice, metafizice etc, poate cu atat mai mult cu cat vrea sa se tina cat mai departe de colegii de breasla pe care ii suspecteaza ca si-au vandut sufletul minimalismului.

„Alexandru Maftei pare a fi regizorul nonconformist care se incapataneaza sa nu respecte tradiţia minimalismului ce a caracterizat cinematografia romaneasca in ultimii ani”, se scrie intr-un comunicat de presa, ca si cum cineva i-ar fi impus lui Maftei sa faca numai filme minimaliste ori i se va taia capul.

Este foarte bine ca regizorul (care a absolvit regia de film in 1994) vrea sa mearga pe alt drum. (La fel face si Anca Damian care tot in 1 noiembrie a scos in sali „O vara foarte instabila”, coproductie internationala vorbita mai mult in engleza cu distributie pestrita, ambalaj lucrat intens la postproductie, imagine si animatie foarte bune, actrite care se dezbraca – desi in spatele constructiei moderne nu gasesti o cantitate egala de substanta.).

In ciuda afisului provocator, „Domnisoara Christina” nu e la fel de provocator si pe dinauntru. Incepe promitator, iti ia ochii (imaginea Radu Aldea), precum si urechile (muzica originala Jon Wygens), dar povestea se fisureaza pe masura ce inainteaza si, la un moment dat, totul o ia la vale – povestea, regia, actorii…

Parca nimeni nu mai are chef sa puna osul. Se poate sa fie o senzatie pur subiectiva, dar impresia e ca s-a filmat in continuitate si ca, la un moment dat, „s-a rupt filmul” si regizorul n-a mai tinut fraiele strans in pumn.

Cel mai sobru e, de la inceput si pana la final, Tudor Aaron Istodor, in vreme ce interpretele feminine – Maia Morgenstern in rolul doamnei Moscu, Ioana Anastasia Anton (Sanda) si Anastasia Dumitrescu (domnişoara Christina) aduc prea multa traire care, nesustinuta de scenariu si de regie, la un moment dat devine otravitoare sau chiar comica.

Numele lui Mircea Eliade e cantitate neglijabila pentru un spectator de cinema care n-a trecut prin literatura romana. Daca il ignori, tot ce vezi in fata ochilor e un horror care arata destul de bine, dar care nu isi atinge scopul (de la un punct chiar incepe sa te amuze.). Folclorul local e prizat tot prin intermediul filmelor americane, ca si cum ai cumpara la Sibiu ayran (iaurt turcesc) facut dupa o reteta care imita originalul.

La fel cum exista filme minimaliste bune sau rele, exista si genuri considerate minore cu „succesurile si esecele” lor (ghilimelele sunt din Nae Caranfil.). „Domnisoara Christina” e un fel de horror estetizat, opera a cuiva neinteresat de genul horror in mod special si nici de ideea de a spune o poveste, cat de ideea de a pune ceva frumos peste aceasta poveste.

Desi se vede ca vrea sa faca cinema comercial – si foarte bine ca vrea!, Alexandru Maftei nu si-a gasit inca genul in care sa se simta in largul lui.

Trailer:

„Domnisoara Christina” de Alexandru Maftei, cu: Tudor Aaron Istodor, Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern, Anastasia Dumitrescu, Ovidiu Ghinita, Ioana Sandu. Premiera romaneasca 1 noiembrie 2013