VIDEO Cronica de film: "Lone Survivor" – Lacrimi si sange

Nominalizat la Oscar pentru montaj sunet si mixaj sunet, filmul lui Peter Berg pleaca de la un caz real petrecut in Afganistan in 2005 si narat de unicul lui supravietuitor, ofiterul Navy SEAL Marcus Luttrell intr-o carte publicata doi ani mai tarziu. Mai putin elaborat ca „Black Hawk Dawn”, desi a fost comparat cu acesta, „Lone Survivor” pune mai mult accent pe scenele de lupta decat pe personaje pentru ca la final sa se lase inundat de clisee.

Povestea e autentica, dar pe ecran ajunge sa sune neverosimil, „ca intr-un film american”. In 2005, o trupa Navy SEAL cantonata in Afganistan e trimisa intr-o misiune de capturare a unui lider taliban. Parasutati in padurea de langa satul respectiv, americanii sunt vazuti de niste pastori cu caprele, dar aleg sa nu ii omoare pe pastorii care, din piatra-n piatra, se vor duce pe urma glont la talibani, parandu-i.

In numar mult mai mare (intre 30 si 50 spun informatiile militare), talibanii ii urmaresc si ucid pe cei cativa americani, desi acestia rezista eroic si mor greu, la fel ca romanii din filmele epopeii nationale. Dintre ei, unul singur supravietuieste. Ranit si cu schije in picior, el e salvat de un afgan pashtun care il duce in satul lui si il adaposteste in propria casa pana cand altcineva da fuga la baza militara americana dupa ajutor.

In filmul regizat de Peter Berg lucrurile sunt putin schimbate. Afganul bun se bate cu talibanii pentru viata americanului, ceea ce in realitate nu s-a intamplat pentru ca in acel sat talibanii erau in minoritate si n-au indraznit sa atace. Pe de alta parte, Luttrell nu era ranit de moarte.

Istoria nu o consemneaza dar probabil ca in realitate nici afganul bun nu a circulat pe langa american insotit mereu de copilul sau cu ochi mari. Inocenta acestuia e speculata insistent de aparatul de filmat care pana atunci inregistrase cu la fel de mult interes cum glontul explodeaza in corpul uman, facand sangele sa tasneasca ca dintr-un pistol cu apa.

Mai mult ca sigur ca amintirile lui Marcus Luttrell sunt mult mai percutante in carte decat par pe ecran, pentru ca a saptea arta a facut demult un divertisment din orice confruntare armata. Orice incercare de a o face cat mai veridica se intoarce impotriva autenticitatii, adica o face sa para veridica in limitele conventiei „e doar un film”.

Incepi sa dai credit povestii de-abia la final, cand inainte de a curge genericul incep sa apara pe ecran fotografiile militarilor morti sau scurte imagini cu acestia.

Se spune ca Universal, care a cumparat drepturile de ecranizare a cartii inca din 2007, nu i-ar fi permis lui Peter Berg sa regizeze „Lone Survivor” decat cu conditia sa faca inainte „Battleship”. Ca acesta o fi un zvon-scuza lansata de Berg dupa ce a iesit „Battleship” chiar nu conteaza.

Probabil ca implicarea armatei (care i-a permis lui Berg sa fie primul civil care a petrecut o luna de zile alaturi de trupele Navy SEAL in Irak, punand la dispozitie imaginile cu recruti de la inceputul filmului) sau, mai ales, faptul ca Berg a lucrat cot la cot cu Luttrell la scenariu si ca a cunoscut familiile militarilor decedati au facut ca povestea sa se inchege cu prea multa grija pentru sensibilitatea supravietuitorilor decat pentru resorturile ei dramaturgice.

Oricat de mult ti-ar placea filmele de razboi si oricata bunavointa ai avea in a trece cu vederea ca de multe ori n-au timp sa dezvolte personajele, tot iti va sarea in ochi acel „captatio benevolentiae” liric cu eroii care trimit mesaje pline de iubire acasa, consulta mostrele de tapet trimise de sotie sau cauta pe net poze cu un cal pursange arab (!) pe care vor sa-l cumpere viitoarei sotii. Pana si un copil afgan care n-a vazut cinema in viata lui ar intelege ca urmeaza sa li se intample ceva rau.

Principala problema e scenariul. Nu e foarte usor de construit o poveste al carei final e cunoscut de la bun inceput. Gestionarea proasta a timpului face ca multe scene sa fie prea lungi iar cand se ajunge la impuscaturi, pe la minutul 50, sa fii aproape letargic. De pilda, nu e verosimil ca militarii, invatati sa gandeasca si sa actioneze repede, stau vreo sapte minute tot intrebandu-se ce sa faca cu pastorii. Dupa o ora de film deja incepi sa te intrebi ce se mai poate intampla.

Dar da, scenele de lupta sunt bine realizate si sunetul e foarte bun. Peter Berg are o placere aproape perversa in a-si arunca personajele de pe stanci si de a ne forta sa le privim.

Mark Wahlberg, Taylor Kitsch, Emile Hirsch si Ben Foster sunt credibili sub kilogramele de echipament, dar scenariul nu le pune prea multa psihologie in spate in afara camaraderiei si a curajului. Eric Bana, in rol secundar, e in postura comandantului lasat pe dinafara de evenimente pe care nu le poate controla.

Trailer:

„Lone Survivor” de Peter Berg, cu: Mark Wahlberg, Taylor Kitsch, Emile Hirsch, Ben Foster, Eric Bana. Premiera romaneasca 24 ianuarie 2014