Sari direct la conținut

VIDEO Cronica de film: "Lore" – despre razboi, in mod poetic

HotNews.ro
Scena din filmul Lore, Foto: Transilvania Film
Scena din filmul Lore, Foto: Transilvania Film

Intr-unul dintre cele mai interesante si mai senzuale filme ale anului trecut, Cate Shortland insoteste cinci copii de nazisti prin Germania anului 1945, imediat dupa capitulare. Odiseea lor lipsita de acte ori de mancare e o descindere in infern si o calatorie initiatica printr-un peisaj mustind a moarte si a erotism. Abordarea tradeaza filonul filmului independent, dar naratiunea e poetica, diferita de nota caracteristica a filmelor de război.

„Lore” adapteaza „The Dark Room” (2001), romanul de debut al scriitoarei Rachel Seiffert care a fost nominalizat la Booker Prize. Nascuta in 1971, Seiffert e nemtoaica si australiana dupa cei doi parinti, lucru care se repeta in dubla nationalitate a celor care au facut filmul. Cate Shortland, care a debutat in lungmetraj cu „Somersault” (2004), e australiana, iar distributia cuprinde interpreti germani. Banii au venit, insa, si din Marea Britanie.

„Lore” e un film special, independent nu doar prin productie, cat mai ales prin maniera in care Shortland spune povestea rescrisa de ea pentru ecran impreuna cu Robin Mukherjee, si filmata cu ajutorul unui foarte bun director de imagine, Adam Arkapaw. Exista o dantelarie intreaga de detalii ale lumii idilice a adolescentei/copilariei distruse de contactul cu realitatea, detalii care topesc fiecare element uman pe fundalul naturii salbatice parcurse de eroi.

Numai ca peisajul padurii inverzite e spart din cand in cand de contacte violente cu natura umana: cadavrele peste care adolescenta Lore (Saskia Rosendhal) si cei patru frati mai mici dau in case parasite unde intra infometati, batrane nebune plangand dupa Hitler, barbati libidinosi, oameni dezumanizati de saracie.

E, daca vreti, un fel de „Sofia Coppola meeting Terrence Malick” pentru ca nici nu exista prea multe acte de violenta propriu-zisa (dar cand exista, ele sunt atat de extreme incat devin aproape necesare.).

E o lume gata distrusa ai caror supravietuitori bantuie ca niste fantome, ignorand noile sectoare – britanic, american, rusesc, – impuse de armata victorioasa (natiunea nici nu e constienta ca a pierdut partida, ca dupa un accident cand adrenalina mascheaza initial durerea infernala.).

Lore examineaza cadavrele sinucigasilor ori ale femeilor violate si ucise cu aceeasi fascinatie cu care priveste cuplurile facand sex intr-o scoala adapostind refugiati. Mai tarziu, Thomas (Kai Malina), un tanar evreu scapat din lagar care ii va ajuta sa nu moara de foame si sa scape de controalele americanilor, va deveni tinta sentimentelor contradictorii ale eroinei care se vede atrasa de cineva pe care fusese invatata sa urasca.

Cu cat realizeaza minciuna in care fusese crescuta de parinti, cu atat Lore devine mai distanta fata de cel de care se indragosteste, printr-un proces de transfer care face la un moment dat din victima simbolica a tatalui sau un substitut al acestuia.

Filmul exulta de fapt instincte primare, mirosuri, senzatii. Nu are treaba cu idei ori concepte, poate nici macar cu sentimentele. Imaginati-va cum arata Germania in luna mai 1945, cand oamenii nu se obisnuisera cu ideea sinuciderii Führerului sau nu credeau ca pozele cu cadavre din lagare erau adevarate.

Cine putea gandi clar? Se amestecau simpatizanti ai nazismului cu supravietuitori din lagare de concentrare, natii de toate felurile. Saracia era cumplita. Se mergea mai mult pe jos pentru ca trenurile fusesera oprite. Nu se stia ce urma sa se intample. O lume se terminase.

Filmele care au tratat tema vinovatiei germane nu au atacat problema din unghiul post-apocaliptic al odiseii unor copii de nazisti, cu atat mai putin printr-o abordare care mai mult incearca sa recompuna senzorial atmosfera acelor vremuri decat sa o interpreteze din punct de vedere istoric.

Culmea ca lui Cate Shortland ii si reuseste ce si-a propus. Simtul cinematografic o ajuta sa evite pretiozitatea si lirismul ieftin, şi sa construiasca o plasa pe care o scufunda in apele intunecate ale inconstientului colectiv.

Dezvrajirea copiilor care devin constienti de lumea in care au trait pana atunci incepe si ea de-abia dupa ce copiii ajung in casa bunicii, adica dupa ce au parcurs padurea fermecata iar cortina filmului a cazut. Filmul incepe, de fapt, dupa ce se termina.

Un traseu asemanator poate parcurge si spectatorul care intai ia in ochi filmul, cu senzatiile, mirosurile si zgomotele sale, si numai pe urma incepe sa ii desfaca intelesurile. Si intr-un caz, si in celalalt e nevoie de timp.

„Lore” de Cate Shortland, cu: Saskia Rosendhal, Kai Malina, Nele Trebs, Ursina Lardi, Hans-Jochen Wagner. Premiera romaneasca – 12 iulie 2013

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro