VIDEO În interiorul primului tunel forat de autostradă din România. E pe primul lot de munte din A1 Sibiu – Pitești / Cât s-a înaintat pe fiecare secțiune a A1?
Imagini inedite de la un lot de autostradă complicat de realizat. S-au forat circa 890 de metri dintr-o galerie și circa 750 de metri din a doua galerie.
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș (circa 9,8 km lungime) este primul lot din zona „montană”, mai dură a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.
Deși nu trece efectiv prin munți, ci printr-o zonă de dealuri, lucrările la autostradă sunt complexe și specifice unei zone montane: numeroase viaducte și poduri, consolidări de versanți, dar și un tunel forat cu galerie dublă, lung de aproape 1,35 km – singurul tunel forat pe o autostradă în România ce se află acum în execuție.
Pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș lucrează austriecii de la Porr din toamna lui 2023.
Deși vorbim de un lot scurt de autostradă, sub 10 km lungime, acesta este unul complicat de realizat. El presupune mai multe viaducte lungi, în zone cu văi adânci, dar și consolidări de făcut pe versanții din zonă, pentru a preveni riscul de alunecare.
Tunelul de sub dealul Momaia
În plus, cea mai complexă lucrare de pe traseu o reprezintă tunelul dublu (cu două galerii) forat pe sub dealul Momaia – un tunel de 1,35 km lungime forat prin tehnologia NATM (New Austrian tunneling method) care presupune excavarea secvențială a tunelului și ranforsarea pe parcurs a pereților tunelului excavat prin pulverizarea de straturi de beton.
Pe lângă cele două galerii principale ale tunelului, vor fi realizate și trei conexiuni între ele, pentru situații de urgențe, două pietonale și una mai mare prin care pot trece și mașinile dintr-un tunel în celălalt.
În prezent, contructorul Porr a forat circa 890 de metri dintr-o galerie și circa 750 de metri din a doua galerie, din totalul celor 1,35 km lungime pentru fiecare galerie.
Canalul de YouTube Raducu P Drum a realizat un material video din interiorul tunelului, în timpul lucrărilor de forare, dar și un video din dronă cu lucrările complexe la restul tronsonului.
Șanse ca Tronsonul 4 să fie inaugurat în decembrie 2026, înaintea termenului contractual
Per total, conform ultimelor date oficiale, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 a depășit 44%.
Termenul contractul de finalizare al lucrărilor este martie 2027, dar surse apropiate de proiect au precizat pentru HotNews.ro că antreprenorul țintește o deschidere anticipată, la finalul anului 2026.
Autostrada A1 Sibiu – Pitești – Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș
- Lungime: 9,86 km
- Constructor: Porr Construct (Austria)
- Valoare: 1.678.873.121,77 Lei fără TVA.
- Contractat: noiembrie 2021
- Lucrări începute: martie 2022
- Termen contractual: 16 luni proiectare + 44 luni execuție
În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări complexe, astfel:
- Construirea a 12 poduri, pasaje și/sau viaducte, având o lungime medie de 230 m, dintre care, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 m.
- Construirea unui Tunel în lungime de 1.350 m (două fire/galerii), în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș.
Stadiul lucrărilor pe fiecare secțiune a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești
Autostrada Sibiu – Piteşti ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.
- Pe A1 Sibiu – Pitești s-a deschis traficul în decembrie 2022 pe Secțiunea 1 (13,17km de la Sibiu la Boița – constructor Porr).
- În prezent se lucrează pe Secțiunea 5, pe cei 30 de km de la Pitești la Curtea de Argeș (constructor Astaldi). Aici constructorul a ajuns la un avans fizic de peste 68% și e posibilă chiar și o inaugurare parțială în 2024.
- Pe Secțiunea 4 Curtea de Argeș – Tigveni austriecii de la PORR au început în forță lucrările la tronson și la tuneluri.
- Pe Secțiunea 3 o asociere de constructori din Italia și România au semnat în august 2022 contractul pentru cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România. Pe acest tronson constructorul se află, teoretic, în etapa de proiectare.
- Pe Secțiunea 2, cea mai dificilă porțiune care trece prin Valea Oltului și presupune realizarea a șapte tuneluri, CNAIR a semnat în luna februarie 2022 un contract de 860 de milioane de euro cu o firmă din Turcia. Și aici, în prezent, constructorul este în perioada de proiectare, dar în luna iulie a demarat ample lucrări de defrișare pentru a putea executa primele foraje geotehnice aferente proiectării. La acel moment traficul rutier pe Valea Oltului a fost oprit total pe timpul zilei pentru aproape o lună de zile.