VIDEO Mugur Isarescu: Majorarea taxelor este probabila in urmatorii ani, insa ar trebui precedata de largirea bazei de impozitare
HotNews.ro
Majorarea taxelor este probabila in urmatorii ani, insa aceasta trebuie precedata de extinderea bazei de impozitare si de eliminarea exceptiilor din acest domeniu, a declarat miercuri Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, la Forumul Financiar. El a precizat insa ca majorarea taxelor nu este o solutie in acest moment.
Mugur Isarescu despre reducerea deficitului bugetar
- Iesirea din recesiune se dovedeste inceata, inclusiv pentru faptul ca spatiul fiscal pentru impulsionarea economiei este mic. Ne-ar trebui un deficit bugetar ca sa avem stimulente fiscale, dar nu putem sa il finantam.
- Avem o corectie a modelului de crestre, iar acesta e un lucru bun. De la o crestere economica bazata pe un consum excesiv si o indatorare a populatiei, spre o crestere economica bazata in mai mare masura pe consum sustenabil, pe investitii, pe exporturi si pe atragerea de fonduri structurale. Toate aceste modele de reluare a cresterii economice nu se fac peste noapte.
- Daca avem idei sa sarim cu deficitul bugetar, sa reducem impozitele, deterioram si procesul de relansare a cresterii economice.
- Corectia bugetara este inevitabila. Cu cat o lungim mai mult cu atat ne agravam mai mult durerile.
- Majorarea impozitelor este o varianta. Sa nu traim insa cu impresia ca taxele sunt mici. Daca le adunam pe toate, taxele pentru firme se duc dincolo de 30%. TVA de 19% nu este o taxa mica. Pentru mine, majorarea taxelor nu este o solutie in momentul actual.
- Orice majorare a impozitelor este ineficienta daca nu te adresezi unde ai hemoragia.
- Probabil Romania va ajunge la majorari de taxe in anii urmatori, dar trebuie precedata de extinderea bazei de impozitare si eliminarea exceptiilor, altfel nu va aduce venituri suplimentare. Daca nu se fac aceste lucruri, majorarea impozitelor e o solutie temporara si, pana la urma, ajungi tot sa tai cheltuielile.
- Probabilitatea sa tai cheltuielile si sa majorezi apoi impozitele este mica, daca programul merge. In situatia inversa, sa majorezi acum impozitele si dupa aceea sa fii nevoit sa tai cheltuielile are o probabilitate mult mai mare.
Isarescu spune ca nivelul contributiilor si legislatia incurajaza evaziunea fiscala:
- Bugetele de asigurari sociale, in ciuda faptului ca uneori sunt prezentate ca fiind echilibrate, sunt puternic dezechilibrate in baza lor, in raportul dintre contribuabili si beneficiari. Si asta nu se intampla de ieri de azi, se intampla din 2000.
- Am incercat sa transformam o economie mult prea rapid. Am intrat intr-un club, acum vroiam sa intram si in zona euro, relativ putin pregatiti. O buna parte din numarul mare de pensionari deriva din reformele structurale. La militari, s-a trecut de la armata estica spre una profesionista si nu exista alta solutie decat pensionarea mai devreme decat prevedea varsta.
- Cifrele sunt dramatice. Am plecat in anul ’90 cu 2,2 platitori la un beneficiar de fonduri bugetare, si aici introducem somerii, pensionarii si pe cei cu dizabilitati, si in prezent avem un raport de 0,8 platitori la un beneficiar.
- Financiar este evident ca echilibrarea fizica, nu prin imprumuturi, nu se poate face decat prin imbunatatirea acestui raport, pentru ca altminteri impozitarea sau contributiile pentru platitori devin daramatoare, sufoca economia.
- Nivelul relativ inalt al contributiilor, dar si legislatia descurajeaza activitatea economica si incurajeaza evaziunea fiscala, ceea ce face programele sociale tot mai greu de finantat.