Sari direct la conținut

VIDEO O șansă la viață pentru românii care suferă de boli de inimă. Dupa 13 ani de muncă în spitale din Franța, dr. Costache îi învață la Sibiu pe medicii străini și români noi tehnici folosite în chirurgia cardiovasculară

HotNews.ro
Medic in operatie, Foto: HotNews.ro
Medic in operatie, Foto: HotNews.ro

În fiecare an, 19.000 de români necesită intervenții pe cord deschis. Din păcate, în țara noastră se fac sub 6.000, din lipsa centrelor de profil și din lipsa alocării de fonduri suplimentare. Unul dintre puținele cazuri în medicină când pacienții sunt vindecați este cel în care se realizează o intervenție pentru valvulopatie prin minitoracotomie.

Înlocuirile valvulare sau plastiile valvulare endoscopice prin minitoracotomie au multe avantaje pentru pacienți, explică dr. Victor Costache, șef secție chirurgie cardiovasculară și toracică Polisano.

În primul rând, se evită secționarea sternului care este extrem de dureroasă în postoperator și duce la o perioadă lungă de recuperare de până la 3 luni sau chiar mai mult și pot apărea și complicații datorită secționării sternului.

Cum se realizează propriu-zis operația?

Se pătrunde printre coaste printr-o mica incizie de 5-6 centimetri, care cicatrizează foarte repede.

Practic, pacienții stau cam o săptămană în spital și dupa 2-3 săptămâni își pot relua activitatea profesională.

Alte proceduri care se pot face pentru inlocuirea unei valve sunt intervențiile clasice prin sternotomie și intervențiile transcateter, care au apărut in ultimii ani.

La Sibiu, există, deasemenea, un program transcateter care a demarat in urma cu trei ani. Din pacate, aceste valve transcateter sunt mai puțin durabile si după 4, 5 ani trebuie refacută o alta procedură.

Astfel ca, tehnicile endoscopice pe care le facem noi prin minitoracototmie asigură durabilitatea unei intervenții clasice pe cale minim invazivă, spune dr. Costache.

Pacienții care necesită interventie pentru valvulopatie au o speranță de viată de sub 1 an, iar in momentul in care aceasta intervenție este făcută și a reusit, speranța de viața devine exact ca a unui pacient de aceeasi varstă, fara nicio patologie.

Este unul dintre puținele cazuri in medicină cand pacientii sunt vindecați.

”Din pacate, Romania are incidența cea mai mare de boli cardiovasculare și cea mai mare mortalitate din Europa. In fiecare an, 19.000 de romani necesită intervenții pe cord deschis. Din pacate, in țara noastră se fac sub 6000, din lipsa centrelor de profil și din lipsa alocării de fonduri suplimentare care ar permite centrelor deja existente să crească ca număr de personal și să se dezvolte”, spune dr. Costache.

Mai multi medici străini au venit zilele aceasta la Sibiu pentru a invăța astfel de tehnici minim invazive folosite în chirurgia cardiovasculară la cursul “Next cardio” (23 – 25 iulie), coordonat de dr. Victor Costache, din cadrul spitalului Polisano-MedLife.

Dupa 13 ani de muncă in spitale din Franta, dr. Costache s-a intors in Romania, la Sibiu, unde a realizat primele intervenţii pe cord deschis din regiune realizând cu succes şi prima implantare de valvă hibridă (Intuity) din Transilvania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro