VIDEO Petrolier „urmărit, vânat” și capturat de Marina SUA în Oceanul Indian. Soldații americani descind, ca-n filme, din elicopter la bordul vasului
Departamentul american al Apărării (Ministerul Războiului) a anunțat luni că a sechestrat în Oceanul Indian un petrolier care, potrivit Washingtonului, încălca restricțiile impuse de administrația președintelui Donald Trump pentru transferurile de țiței în Caraibe, restricții ce afectează Venezuela și Cuba, informează agențiile AFP și EFE.
„Forțele americane au sechestrat” vasul, a indicat Pentagonul, care anunțase anterior – într-o postare pe platforma X – că trupele americane s-au urcat „fără incidente” la bordul petrolierului Aquila II, după ce l-au „urmărit și vânat” între Caraibe și Oceanul Indian.
Petrolierul „a sfidat carantina instituită de președintele Trump asupra navelor sancționate în Caraibe. A fugit, iar noi l-am urmat”, a precizat Pentagonul, potrivit Agerpres.
Al optulea vas capturat după blocada impusă asupra Venezuelei
Postarea Departamentului american al Apărării este însoțită de o înregistrare video care arată soldați americani îmbarcându-se într-un elicopter militar și apoi coborând în rapel pe puntea petrolierului.
When the @DeptofWar says quarantine, we mean it. Nothing will stop DoW from defending our Homeland — even in oceans halfway around the world.
— Department of War 🇺🇸 (@DeptofWar) February 9, 2026
Overnight, U.S. military forces conducted a right-of-visit, maritime interdiction and boarding on the Aquila II without incident in the… pic.twitter.com/kYVAQC5io9
Aquila II este a opta navă sechestrată de SUA de când Donald Trump a ordonat această blocadă împotriva Venezuelei, în decembrie anul trecut.
Aceasta este, de asemenea, a doua captură a americanilor în afara regiunii, după ce un petrolier cu legături cu Rusia a fost interceptat la începutul lunii ianuarie în Atlanticul de Nord.
Washingtonul a desfășurat un dispozitiv militar important în Caraibe, ceea ce i-a permis să atace nave acuzate de legături cu traficul de droguri, să intercepteze petroliere aflate sub sancțiuni și să-l captureze pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
Dar vasele sechestrate în ultimele luni nu reprezintă decât o mică parte din numărul total de nave aflate sub sancțiuni și care operează în lume, notează AFP.
Numărul acestor nave aflate sub sancțiuni s-ar putea ridica la 800, a subliniat contraamiralul David Barata, în timpul unei audieri în Congresul american, la începutul lunii februarie.
