Sari direct la conținut

VIDEO Sfârșitul celei mai lungi și mai sângeroase bătălii din războiul din Ucraina. Mariupol, un oraș în ruină capturat de ruși

HotNews.ro
Trupe pro-ruse au evacuat soldați ucraineni răniți din Azovstal, Foto: Alexey Kudenko / Sputnik / Profimedia
Trupe pro-ruse au evacuat soldați ucraineni răniți din Azovstal, Foto: Alexey Kudenko / Sputnik / Profimedia

Evacuarea din oțelăria Azovstal a sute de militari ucraineni, mulți răniți, în orașele controlate de forțele ruse a marcat probabil sfârșitul celei mai lungi și mai sângeroase bătălii din războiul din Ucraina. Mariupol este acum un oraș în ruină după un asediu rusesc despre care Ucraina spune că a ucis zeci de mii de oameni, scrie Reuters.

Armata ucraineană a anunțat marți că este în desfășurare evacuarea tuturor trupelor rămase în Azovstal, ultima lor fortăreață din orașul-port asediat Mariupol. Astfel, după luni de bombardamente, Mariupolul ajunge sub controlul forțelor ruse. Este, probabil, sfârșitul celei mai lungi și mai sângeroase bătălii din războiul declanșat de Vladimir Putin în 24 februarie și o înfrângere semnificativă pentru Ucraina.

„Din păcate, astăzi, Ucraina nu poate debloca Azovstalul prin mijloace militare”

  • „Garnizoana din Mariupol și-a îndeplinit misiunea de luptă. Comandamentul militar suprem le-a ordonat comandanților unităților staționate la Azovstal să salveze viețile personalului.
  • Apărătorii din Mariupol sunt eroii vremurilor noastre”, a transmis marți dimineață Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
  • „Din păcate, astăzi, Ucraina nu poate debloca Azovstalul prin mijloace militare”, a anunțat și Ministerul ucrainean al Apărării.

Ministrul adjunct al apărării ucrainean Anna Malyar a anunțat că peste 50 de militari grav răniți au fost scoși din oțelărie și duși la un spital din orașul Novoazovsk, controlat de ruși, la aproximativ 32 de kilometri la est, în timp ce alte 211 persoane au fost transportate în orașul Olenivka, într-o zonă controlată de separatiști susținuți de ruși.

  • „Azovstal: operațiunea umanitară continuă. 52 dintre militarii noștri grav răniți au fost evacuați ieri. După ce starea lor se va stabiliza, îi vom schimba cu prizonieri de război ruși. Lucrăm la următoarele etape ale operațiunii umanitare. Dacă vrea Dumnezeu, totul va fi bine”, a scris pe Facebook și vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk.

Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit despre situația de la Azovstal în mesajul său către națiune transmis luni noapte: „Sperăm că vom reuși să salvăm viețile băieților noștri. Ei sunt răniți grav. Ei primesc îngrijiri. Ucraina are nevoie de eroi ucraineni în viață”.

„Garanții” de la Kremlin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut marți că „luptătorii ucraineni care s-au predat la Azovstal vor fi tratați în conformitate cu standardele internaționale” și că președintele rus Vladimir Putin a garantat acest lucru.

Autoritățile ucrainene estimau că aproximativ 600 de militari se aflau în interiorul oțelăriei Azovstal.

Catastrofă umanitară

Mariupol se află în pragul unei epidemii. Peste 100.000 de locuitori au rămas în oraș fără un sistem de canalizare funcțional, a avertizat marți primarul din Mariupol, Vadim Boicenko.

„În aceste două luni de război, trupele rusești de ocupație au ucis peste 20.000 de localnici. Oamenii au fost îngropați în moduri diferite”, a spus Boicenko. Potrivit acestuia, rușii și-au ascuns astfel „crimele de război”.

Pentru a salva civilii – rămași fără hrană, apă, medicamente – este necesar ca partenerii internaționali să își unească eforturile cu organizațiile umanitare.

De la începutul invaziei, în 24 februarie, trupele ruse au bombardat constant Mariupolul, în încercarea de a crea un coridor terestru între Crimeea și estul Ucrainei și a bloca economia ucraineană prin împiedicarea exporturilor prin portul de la Marea Azov.

Conform autorităților ucrainene, peste 20.000 de civili ar fi fost uciși în urma bombardamentelor din Mariupol, iar peste 40.000 de oameni au fost deportaţi forţat. „Acesta este unul dintre cele mai grave genocide împotriva civililor din istoria modernă. Armata ne distruge cu intenţie şi fără milă oraşul şi locuitorii săi”, spune primarul Vadim Boicenko.

Imagini din satelit realizate de compania Maxar Technologies surprind amploarea gropilor săpate de către ruși în cimitirele din Mariupol.

Mariupol – care avea aproape jumătate de milion înainte de începerea războiului – este acum un oraș ruină.

Au făcut înconjurul lumii cumplitele bombardamente asupra teatrului din oraș în care se adăposteau aproximativ 1.500 de oameni, asupra maternității sau asupra școlii de artă din oraș.

CITEȘTE ȘI: Mariupol – Povestea orașului de lângă front care simte în ”ceafă” răsuflarea Rusiei

––––––-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro