VIDEO „Un show nou, aprobat de guvern.” Cum au reacționat prezentatorii TV americani după suspendarea emisiunii lui Jimmy Kimmel / Aproape toți au vorbit despre Trump
Prezentatorii americani de talk show-uri de seară s-au solidarizat cu colegul lor comediant Jimmy Kimmel, după ce acesta a fost suspendat de postul ABC în urma unei dispute legate de comentariile sale despre uciderea lui Charlie Kirk, relatează BBC.
Stephen Colbert, care a fost informat recent că emisiunea sa va fi anulată de anul viitor, și-a început monologul spunând că „toți suntem Jimmy Kimmel” și a afirmat că înlăturarea starului reprezintă „un atac flagrant asupra libertății de exprimare”.
Seth Meyers a declarat că este „un privilegiu și o onoare să îl pot numi pe Jimmy Kimmel prietenul meu”, în timp ce Jon Stewart și Jimmy Fallon au abordat problema libertății de exprimare prin momente satirice în care păreau obligați să-l laude pe Donald Trump.
Emisiunile lor au fost difuzate la scurt timp după ce președintele american a acuzat principalele rețele TV din SUA că sunt „copleșitor de negative” la adresa lui și le-a avertizat că licențele de difuzare le-ar putea fi retrase.
Cuvintele lui Jimmy Kimmel care au dus la suspendarea emisiunii sale
Disputa a pornit după ce Kimmel a spus în monologul său de luni că „gașca MAGA” „încearcă disperată să-l prezinte pe acest tânăr care l-a ucis pe Charlie Kirk drept orice altceva decât unul de-ai lor” și încearcă să „obțină puncte politice din asta”.
El a comparat, de asemenea, reacția lui Trump la moartea activistului politic conservator cu „felul în care un copil de patru ani jelește un peștișor auriu”.
Meyers, prezentatorul emisiunii Late Night de pe NBC, și-a început emisiunea de joi spunând că administrația Trump „pune în aplicare o represiune împotriva libertății de exprimare”, înainte de a adăuga sarcastic: „Și, fără nicio legătură, vreau doar să spun înainte să începem că l-am admirat și respectat întotdeauna pe domnul Trump”.
În hohotele publicului, Meyers a continuat: „Am crezut întotdeauna că este un vizionar, un inovator, un mare președinte și un jucător de golf și mai bun”.
Prezentatorul a difuzat apoi o serie de clipuri cu Trump declarând că a interzis cenzura guvernamentală și că a readus libertatea de exprimare în America.
„Mă trezesc în fiecare zi și îmi număr binecuvântările pentru că trăiesc într-o țară care măcar pretinde că valorizează libertatea de exprimare”, a ironizat el situația, adăugând ulterior că „există un motiv pentru care libertatea de exprimare se află chiar în Primul Amendament. Ea stă deasupra tuturor celorlalte”.
„Acesta este un moment crucial… este un moment important în democrația noastră și trebuie cu toții să luăm atitudine pentru libertatea de exprimare”, a subliniat el.
Noi amenințări ale lui Donald Trump la adresa televiziunilor americane
La CBS, prezentatorul The Late Show Stephen Colbert, a spus că suspendarea lui Kimmel reprezintă „o cenzură flagrantă” și „cea mai recentă și cea mai îndrăzneață acțiune dintr-o lungă campanie împotriva criticilor din presă”.
Colbert a avut propria emisiune anulată, lucru pe care CBS l-a justificat în iulie drept „o decizie pur financiară”, dar pe care unii observatori l-au legat de o iminentă decizie federală privind o fuziune ce implică compania-mamă a CBS, Paramount.
Înlăturarea lui Kimmel a venit după ce Nexstar Media, unul dintre cei mai mari deținători de posturi TV din America, a anunțat că nu va difuza show-ul lui Kimmel „pe termen nelimitat”, deoarece remarcile sale au fost „ofensatoare și lipsite de sensibilitate”. Nexstar așteaptă în prezent aprobarea federală pentru o altă tranzacție de preluare.
„Deci o companie care aparent cedează în fața capriciilor președintelui pentru a-și asigura trecerea fuziunii – s-a mai întâmplat asta vreodată?”, a glumit Colbert.
După vizita sa de stat în Marea Britanie, Trump le-a spus reporterilor, referindu-se la emisiunile de seară și la rețele: „Tot ce fac e să-l atace pe Trump… Ei sunt licențiați. Nu au voie să facă asta”.
Ironii în lanț la adresa președintelui SUA
Colbert a răspuns: „Ba da, au voie! Încă de la început… aceste emisiuni au vorbit întotdeauna despre președintele în funcție, și acesta ești tu”.
El a adăugat: „Așadar, indiferent ce susțin, nu este vorba doar despre ceea ce a spus Jimmy luni, ci face parte dintr-un plan. Cum știu asta? Acum două luni, când președintele sărbătorea cu tact anularea emisiunii mele, a postat «Jimmy Kimmel e următorul care pleacă»”.
La The Tonight Show de pe NBC, Fallon le-a spus spectatorilor: „Nu știu ce se întâmplă și nimeni nu știe. Dar îl cunosc pe Jimmy Kimmel și e un tip decent, amuzant și plin de iubire și sper să revină”.
El a continuat: „Mulți oameni sunt îngrijorați că nu vom mai putea spune ce vrem să spunem sau că vom fi cenzurați. Dar eu o să acopăr vizita președintelui în Marea Britanie exact cum aș face-o în mod normal. „Hai să începem. Ei bine, oameni buni, președintele Trump tocmai și-a încheiat vizita de trei zile în Marea Britanie și el…”
O voce de dublaj a intervenit apoi peste Kimmel pentru a afirma că Trump „arăta incredibil de chipeș”.
„Îl reduce Donald Trump la tăcere pe cei care vor să se exprime liber?” / „Desigur că nu”
La Comedy Central, Stewart a adoptat o abordare satirică similară, devenind un prezentator lingușitor și „patriotic obedient” al unui „Daily Show complet nou, aprobat de guvern”.
El a oferit cu reticență laude aduse unui „Trump perfect bronzat”, cunoscut pentru „farmecul, eleganța și carisma sa sexuală de netăgăduit”.
Stewart i-a întrebat apoi pe cei șapte corespondenți ai emisiunii dacă „cârcotașii și criticii” au dreptate. „Îl reduce Donald Trump la tăcere pe cei care vor să se exprime liber?”.
„Desigur că nu, Jon”, au răspuns ei în cor, cu voci robotice. „Americanii sunt liberi să-și exprime orice opinie vrem. A sugera contrariul e de râs. Ha ha ha”.
Fostul prezentator de emisiuni de seară David Letterman a vorbit și el despre suspendarea lui Kimmel la The Atlantic Festival ce a avut loc joi la New York.
„Îmi pare rău în legătură cu asta, pentru că toți vedem unde merge situația, corect?”, a spus el. „Este presă controlată. Nu e bine. E caraghios. E ridicol”, a adăugat legendarul prezentator TV.
Dar nu toți prezentatorii de emisiuni de seară au fost de acord.
Greg Gutfeld de la televiziunea conservatoare Fox News a spus: „Oamenii vin la mine și zic: «Dacă ești comediant și apari la TV, ar trebui să fii deranjat de asta». Eu nu prea sunt”.
Gutfeld și invitații săi au criticat comentariile lui Kimmel și au argumentat că există limite ale libertății de exprimare la emisiunile TV.
Prezentatorul a mai spus că oamenii care acum îl apără pe Kimmel au încercat anterior să reducă la tăcere publicații și comentatori de dreapta. „Singura cale prin care îi puteau opri era să știe că li se poate întâmpla și lor”, a spus Gutfeld. „Dar e asta cu adevărat o gândire corectă? Nu știu”, a mai spus el.
