Violonistul David Grimal: In epoca lui Bach nu existau turnee mondiale. Beethoven, Brahms, Bartok, Enescu erau oameni care munceau, artisti si nu reprezentanti comerciali / Pentru public, fetisizarea muzicala se axeaza pe dirijor, si astfel businessul – industria muzicala – isi face marketing

Violonistul francez David Grimal este unul dintre marii artisti ai vremurilor noastre, cunoscut nu doar ca solist dar si ca initiator al unui proiect mai putin obisnuit, de-a dreptul „ciudat”, dupa cum spune chiar el, Les Dissonances – o orchestra formata din solisti internationali si muzicieni talentati, care interpreteaza un repertoriu simfonic fara a avea un dirijor, iar asta o face sa fie cel putin o curiozitate in peisajul muzical clasic.

Les Dissonances a fost anul acesta la Festivalul Enescu cu doua spectacole: o reprezentatie, duminica, in care solist a fost David Grimal, fondatorul orchestrei, si una luni, cand in prim plan s-a aflat violoncelistul Xavier Phillips, lucrarile compuse de Enescu fiind nelipsite. Ambele spectacole, desfasurate pe scena Ateneului, au aratat publicului un alt fel de a interpreta muzica clasica.

Les Dissonances a aparut pe scena muzicala in 2004 fiind, la acea vreme, singurul ansamblu muzical clasic in care nu exista un dirijor.

„Dirijorul este muzicianul cel mai important pentru muzicieni. Este adevarat, pe de o parte muzicienii au nevoie de o educatie fie pentru a deveni solisti, fie pentru a deveni interpreti intr-o orchestra – vorbesc de instrumentisti, si nu de compozitori. Sunt formati ca si „muncitori specializati”. Ei insisi au impresia ca au nevoie de un dirijor. De cealalta parte a scenei, pentru public, toata fetisizarea muzicala se axeaza pe dirijor. Si astfel, businessul, industria muzicala, isi face marketing. Prin urmare, nu mai vorbim despre muzica. Deci, daca privim aceasta lume, avem pe de o parte muncitori calificati, ceea ce este stupid, si un public care nu poate asculta, dar trebuie sa priveasca, ceea ce iar este stupid”, considera David Grimal.

Violonistul povesteste ca aceasta schimbare in felul in care face muzica a venit in urma „deceptiilor muzicale” din cariera sa de solist. „Eram ca un atlet la nivel inalt care trebuia sa faca acelasi exercitiu in intreaga lume cu orchestre diferite, pentru a castiga multi bani si pentru a aduce bani si industriei muzicale. (…) In urma cu 10 ani, cand aveam in jur de 30 de ani, am gasit acest lucru foarte deprimant, pentru ca nu mai gaseam creativitatea si fraternitatea umana in acest sistem. Deci, nu am mai gasit niciun sens de a continua pe acest drum. Astfel am decis sa creez Les Dissonances.”

Acest lucru se intampla in 2004, iar la acea vreme nimeni nu facea asa ceva fara un dirijor: „Lumea muzicala, extrem de conservatoare, nu dorea astfel de proiecte. Cum iti imaginez sa faci marketing cu un colectiv de muzicieni in care nu mai exista ego?” intreaba artistul.

David Grimal recunoaste ca Les Dissonaces reprezinta „un lux”, precizand ca niciunul dintre muzicienii care fac parte din orchestra nu depinde de succesul acestui proiect pentru a trai.

In 10 ani de existenta a ansamblului, lipsa unui dirijor nu s-a dovedit a fi o piedica in actul muzical: „In mod curios, cu cat cantam un repertoriu mai complex, cu atat pare mai simplu, pentru ca toti muzicienii sunt obligati sa fie prezenti in opera si nu doar in rol”, sustine Grimal, adaugand ca la spectacolul de duminica „eram 74 de dirijori pe scena”.

In opinia lui Grimal, Festivalul Enescu este unul „foarte curajos”, tocmai pentru ca a invitat si Les Dissonances: „Un festival extraordinar, unde sunt prezente cele mai mari orchestre din lume care canta si de 3 ori pe zi, si in mijlocul acestor orchestre ati invitat si acest grup ciudat. Intr-un templu al traditiei orchestrale, precum este Festivalul Enescu, exista locul si interesul pentru ceva diferit, care sparge bariere”.

Vorbind despre opera lui Enescu, violonistul recunoaste ca simte muzica romaneasca a celebrului compozitor roman, astfel incat nu a avut nevoie de o abordarea speciala cand a introdus lucrari de Enescu in repertoriul sau. Grimal noteaza ca muzica lui Enescu este foarte instinctiva, insa asta se intampla cand vorbim de George Enescu si muzica romaneasca, „pentru ca exista si un George Enescu care a facut muzica franceza”.

Grimal militeaza pentru schimbarea felului in care se face educatia muzicala clasica, considerand ca „meseria de muzician, asa cum este organizata astazi, are un iz de moarte” si ca „viitorul muzicii reprezinta muzica insasi”.

„Nu avem nevoie sa facem turul lumii de 5 ori pe an daca nu serveste la nimic. In epoca lui Bach nu existau turnee mondiale. Beethoven, Brahms, Bartok, Enescu erau oameni care munceau, care erau artisti si nu reprezentanti comerciali. Pentru mine, organizarea concertelor, festivalurilor, turneelor, lansarea albumelor, toate sunt sunt formidabile, extraordinare, insa atata timp cat se fac in serviciul muzicii. Daca nu, suntem intr-un sistem in care creativitatea sufera, nu mai are libertate”.

Pentru a ilustra acest fenomen, David Grimal a dat exemplu produselor romanesti inainte si post aderare la Uniunea Europeana: „In Romania, inainte sa intrati in UE, aveati legume si carne bune. Pentru a intra in UE a trebuit sa adoptati legi sanitare care nu sunt bune pentru legume si pentru carne. Productia si agricultura ajung in serviciul supermarketurilor, asa cum se intampla si in Franta. Cu muzica se intampla acelasi lucru, este aceeasi logica. Les Dissonances face rosii poate nu prea frumoase, dar atunci cand le taiem sunt rosii adevarate”.

„Intr-o lume ideala, ar trebui ca aceasta muzica sa se intoarca in centru si ca institutiile si industriile care gestioneaza acest sistem sa inteleaga ca muzica nu are nevoie sa fie vanduta, ci are nevoie sa fie impartasita, si acest lucru se poate face incepand cu politica educativa. Daca am considera – asa cum o fac coreenii, chinezii, japonezii – ca muzica occidentala este una dintre cele mai frumoase lucruri ale umanitatii, am reintroduce invatarea sa in scoala, am reintroduce concertele la televizor si prin aceasta educatie nu ar mai fi nevoie sa vindem subproduse muzicale”, crede Grimal.

„Cu siguranta, sunt lucruri in educatia muzicala clasica care raman foarte comuniste, asta peste tot, este ceva foarte militarizat. Depinde de aceasta disciplina daca comparam un muzician cu un soldat, sau daca formam un muzician care va canta la un instrument, fiind, inainte de toate, muzician. Vorbim de o educatie complet diferita, daca dorim sa formam un soldat (aceasta educatie – n.red.) trebuie sa fie intr-un fel, daca dorim sa formam un muzician, este cu totul altceva. Dupa parearea dumneavoastra, ce este mai periculos, un soldat sau un muzician?”, intreaba artistul francez zambind.

Grimal arata ca, pentru artisti, recompensa unui alt fel de a face muzica vine tocmai din depasirea acestui statut de „soldat”, depasirea a ceea ce „ei cred ca sunt limitele lor”: „Muzicienii descopera intr-un anumit moment ca nu sunt soldati, si de aceea dupa concert ies zambitori”.

David Grimal a vorbit despre proiectul sau muzical si despre viziunea sa asupra muzicii si asupra artistului in cadrul „Festivalului Ideilor”, o discutie cu publicul organizata in cadrul Festivalului International George Enescu de catre Institutul Aspen Romania.

Profil David Grimal

Dupa ce a urmat Conservatoire National Superieur de Musique din Paris sub indrumarea lui Regis Pasquier, perioada in care a primit sfaturi si incurajari din partea unor artisti renumiti precum Schlomo Mintz si Isaac Stern, David Grimal a studiat timp de un an la Ecole des Science Politiques din Paris inaintea intalnirii cu Philippe Hirshhorn, care i-a schimbat cursul vietii.

David Grimal are o cariera internationala de violonist solo, de-a lungul careia a sustinut regulat concerte in ultimii 20 de ani pe principalele scene de muzica clasica ale lumii si cu orchestre prestigioase cum ar fi Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Russian National Orchestra, Orchestre National de Lyon, Chamber Orchestra of Europe, Berliner Symphoniker, New Japan Philharmonic, Orchestre de l’Opera de Lyon, Mozarteum Orchestra Salzburg, Jerusalem Symphony Orchestra si Sinfonia Varsovia, sub conducerea unor dirijori precum Christoph Eschenbach, Michel Plasson, Michael Schￃnwandt, Peter Csaba, Heinrich Schiff, Lawrence Foster, Emmanuel Krivine, Mikhail Pletnev, Rafael Fruￌhbeck de Burgos si Peter Eotvos, Andris Nelsons, Christian Arming. A fost destinatarul unor lucrari cu dedicatie din partea mai multor compozitori, printre care se numara Marc-Andre Dalbavie, Brice Pauset, Thierry Escaich, Jean-Francois Zygel, Alexander Gasparov, Victor Kissine, Fuminori Tanada, Richard Dubugnon, Ivan Fedele, Philippe Harrowing, Anders Hillborg, Oscar Bianchi, Guillaume Connesson si Frederic Verrieres.

Pe langa cariera sa de artist solo, David Grimal a tinut sa exploreze si proiecte mai personale. Libertatea pe care i-a oferit-o colaborarea cu Les Dissonances i-a permis sa-si dezvolte universul interior prin aventurarea in repertorii ce nu le sunt accesibile artistilor solo.

Alaturi de Les Dissonances, a infiintat „L’Autre Saison”, o serie de concerte date in beneficiul si impreuna cu persoanele fara adapost la biserica Saint-Leu, aflata in inima Parisului.

Incepand din 2008, David Grimal a fost Artist in Rezidenta la Opera din Dijon. Preda cursuri de vioara la Musikhochschule din Sarrebruck, Germania. De asemenea, tine multe cursuri de maiestrie si a fost membru in juriul Concursului international Long-Thibaud din Paris in anul 2010. A primit distinctia Chevalier des Arts et des Lettres din partea ministrului francez al culturii in 2008.

David Grimal canta pe un Stradivarius, „ex Roederer” din 1710, dar si pe „Don Quijote”, o vioara conceputa pentru el de lutierul francez Jacques Fustier.

David Grimal a fost prezent duminica in cadrul Festivalului International George Enescu de anul acesta impreuna cu Orchestra Les Dissonances, in program fiind Debussy, Enescu si Beethoven. Les Dissonances a urcat si luni pe scena, de data aceasta cu violoncelistul Xavier Phillips in prim plan, iar programul a fost compus din Schnittke, Enescu si Brahms.